Main menu

header

cotnari wide

683 12 5de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Tot mai mulți specialiști avertizează asupra faptului că omul modern se spală în exces, afectându-și pielea, precum și capacitatea organismului de a se apăra în fața infecțiilor.

Dușurile repetate doar înlătură mirosul

A face baie în fiecare zi nu este o idee foarte bună, afirmă specialiștii de la Universitatea Columbia. Hidratarea pielii are foarte mult de suferit, pielea crăpându-se și uscându-se. Pe lângă aspectul neplăcut, există pericolul sporit față de condițiile normale ca prin aceste orificii create artificial prin îmbăiere să intre germeni. „Majoritatea oamenilor se îmbăiază fiind ferm convinși că astfel limitează expunerea la microbi, dar dușurile repetate nu fac nimic mai mult decât să înlăture mirosul corpului”, explică doctor Elaine Larson, specialist în boli infecțioase.

„Omul contemporan se spală în exces”

Înlăturarea de la suprafața pielii a straturilor de grăsimi naturale are, de asemenea, efectul de a întrerupe activitatea bacteriilor bune, care susțin imunitatea orga- nismului. Potrivit expertului dermatolog Brandon Mitchell, de la Universitatea „George Washington”, o baie o dată sau de două ori pe săptămână este suficientă. „Dușul zilnic nu este necesar. Corpul este în mod natural o mașinărie bine unsă. Părerea mea este că omul contemporan se spală în exces”, susține specialistul.

Săpun doar pe picioare și la subraț

Per ansamblu, dermatologii recomandă ca la dușul zilnic să recurgă doar persoanele a căror piele nu se simte deshidratată. Pentru restul este indicat să se spele cu săpun doar locurile care pot deveni urât mirositoare, cum sunt picioarele sau subrațul. De asemenea, persoanele cu părul uscat se pot limita la o spălare pe săptămână, iar cele cu scalpul sensibil sau predispus la mătreață să recurgă la șamponare de două ori în șapte zile, notează „Daily Mail”.

Curățarea hainelor și a obiectelor de lucru, obligatorie

Spălatul riguros trebuie să se manifeste, în schimb, la nivelul mâinilor și în cazul hainelor, care colectează celule moarte, susțin specialiștii. Trebuie acordată atenție capacității locului de muncă de a infesta cu germeni - pe componentele unui computer și pe telefonul mobil există peste 10 milioane de bacterii, de 400 de ori peste ceea ce se găsește pe scaunul de toaletă. De pe obiectele infestate și din birou pleacă majoritatea microbilor și virusurilor care cauzează răceli și gripe, de exemplu, astfel încât este imperios necesară spălarea repetată a mâinilor și curățarea frecventă a obiectelor cu care se lucrează.

Un studiu al Universității Utah a pus în evidență faptul că occidentalii își distrug bacteriile bune de la nivelul pielii spălându-se mai mult decât este cazul