Main menu

header

de Claudia Stan

În ultima vreme, medicina tradiţională începe să piardă teren în faţa terapiilor naturiste, care, administrate corect şi cu recomandare, nu au efecte adverse. Tocmai de aceea nu este de mirare că se fac tot mai multe cercetări în medicina complementară, având în vedere efectele spectaculoase în afecţiuni în care ştiinţa pare că nu găseşte încă rezolvare.

 

Vindecătorul tăcut...
Unul dintre oamenii pasionaţi de alternativele de tămăduire oferite de natură este şi medicul primar în medicină internă, doctor în ştiinţe medicale Dorin Dragoş, inventatorul medicinei psihocauzale (vindecare prin înţelegerea cauzelor psihice ale bolilor folosind plante, cristale, homeopatie). Printre cărţile publicate de acesta se află şi „Codul secret al cristalelor. O enciclopedie a cristalelor vindecătoare”. În opinia sa, pentru orice boală există un cristal, vindecătorul tăcut care ne activează resursele interioare de însănătoşire. Despre efectele benefice ale pietrelor preţioase şi semipreţioase asupra noastră ne explică medicul Dorin Dragoş.

„Fiecare boală are ca bază o cauză psihoemoţională”
- Cum s-a născut interesul dumneavoastră pentru misterioasele cristale şi puterea lor terapeutică... Cine e „părintele” teoriei vindecării cu ajutorul pietrelor preţioase sau semipreţioase?
- Primul doctor care a realizat acest lucru a fost un homeopat olandez, care a încercat să explice efectele cristalelor prin acţiunea fiecărui atom luat separat. Eu am studiat compoziţia chimică şi structura fizică, deoarece fiecare cristal are o anumită formă (cilindrică, triunghiulară, cubică etc.). Fiecare structură geometrică am asociat-o unei stări psihoemoţionale.

- Care este, în opinia dumneavoastră, adevărata sursă a bolilor şi ce este cristaloterapia?
- Această terapie este un soi de psihoterapie congnitivă susţinută. În general, ne îmbolnăvim din cauză că avem atitudini, gânduri negative sau greşite. Gândurile negative trebuie să fie corectate, deoarece atrag stări emoţionale ce determină apariţia bolilor propriu-zise (ulcer, cancer). Organismul condensează aceste stări în palpitaţii, vărsături, iritaţii, senzaţii ce nu au practic o bază organică. Acele apăsări în dreptul pieptului sunt considerate a fi un prim semn. Fiecare boală are ca bază o cauză psihoemoţională! Boala este o atenţionare - ne semnalează că încălcăm armonia universală şi ne arată în ce mod şi în ce privinţă o facem. Nu este o pedeapsă nemeritată, ci consecinţa faptelor şi atitudinilor noastre. Ne oglindeşte defectele. Ne pune faţă în faţă cu noi înşine. Nu este un accident, nu este ceva străin, ci ne reprezintă. Ne îndeamnă să ne sesizăm neajunsurile şi să ne ascultăm imboldurile profunde ale sufletului. Vindecarea este posibilă doar în momentul în care ne conştientizăm hibele şi ne mobilizăm pentru a le transforma în calităţi corespondente. Boala nu ne este un duşman, ci, paradoxal, cel mai bun prieten, căci are curajul să ne spună verde în faţă ce, unde şi cum greşim.

„Ametistul, cel mai bun panaceu”
- Care sunt tipurile de cristale pe care le recomandaţi?
- Foarte mulţi oameni vin la spital acuzând dureri în dreptul pieptului. După ce facem analizele şi nu găsim absolut nimic suspect în cutia toracică, organele funcţionând în mod normal, încercăm să eliminăm disconfortul cu ajutorul cristalelor. Pentru astfel de situaţii le recomand cuarţul roz, pentru efectul lui liniştitor. Acesta poate fi purtat la gât, ca medalion, sau în buzunar, undeva la nivelul pieptului. În momentele de anxietate puneţi mâna pe piept pentru a simţi piatra şi mentalizaţi numai gânduri pozitive. Dacă cristalul are o formă tăioasă şi nu poate fi purtat la gât, ţineţi-l în mâna stângă şi meditaţi asupra unor lucruri frumoase.

- Ce pietre semipreţioase utilizaţi cel mai des în terapie?
- Fiecare piatră corespunde unei anumite stări şi există o gamă largă de tipuri de cristale şi de culori. Din acest motiv trebuie să analizez cu atenţie problema pacientului, în aşa fel încât să realizez ce-l supără şi să îi dau cristalul de care are nevoie. Spre exemplu, în multe cazuri, diareea este provocată de teamă sau de mânie, două stări emoţionale complet diferite. Jaspul şi jadul sunt cele mai indicate, având cea mai mare rezonanţă. Cel care ţine de centrul voinţei şi este recomandat persoanelor care au principii de onestitate, de luptă pentru drepturile oamenilor este jadul. De asemenea, ametistul este considerat cel mai bun panaceu. Se mai numeşte şi cuarţ violet. Centrul său de acţiune este fruntea, dar evident că nu putem merge cu un cuarţ în frunte! Pentru a beneficia de terapia acestui cristal recomand să fie purtat în geantă sau aşezat pe birou. Mai mult, atunci când aveţi timp (15 minute) aşezaţi-vă pe jos şi ţineţi ametistul pe frunte. Acesta vă ajută să vă alungaţi gândurile negative şi vă va binedispune.

„Cuarţul violet este un remediu universal”
- Se spune că violetul este o culoare extrem de puternică în terapiile complementare? Este numai un „basm” sau există fundamente reale pentru această teorie?
- Orice terapie cu cristale începe cu un cuarţ violet, pentru că este un remediu universal. Are o putere foarte mare asupra persoanelor care vor să scape de dependenţe. Teama, dorinţa de răzbunare, alcoolismul, fumatul pot fi combătute cu succes cu ajutorului cristalului violet. Fiecare om are tipare diferite de comportament, de aceea acţiunea pietrelor este difuză. Mai mult, pietrele roşii şi brune sunt eficiente pentru conştientizarea problemelor, pentru intelectualii care sunt dedicaţi complet carierei şi consideră că nu au nevoie de o viaţă afectivă.

Pietrele terapeutice nu se şlefuiesc!

- Cât de importantă este forma cristalelor? Îşi mai menţin proprietăţile dacă sunt şlefuite?
- Este foarte important ca pietrele să nu fie şlefuite! Trebuie ţinute în forma lor naturală, care este, de regulă, un vârf cu o continuitate în formă de prismă, cu simetrie ditrigonală. Acest aspect dă o forţă anume cuarţului. Cele mai benefice cristale sunt cele luate direct din zăcământ. Desigur, există şi pietre şlefuite în mod natural prin frecarea de alte pietre, însă îşi pierd din capacitatea de a transmite energie.