Main menu

header

de Călin Popa şi Adrian Barna

Stresul financiar favorizează durerile cronice

Persoanele cu un grad mai redus de educație experimentează un stres financiar accentuat, care declanșează dureri cronice, atrag atenția specialiștii din cadrul Școlii de Afaceri Internaționale din New Jersey, care au realizat o cercetare în domeniu. Astfel, a fost pus în evidență, după evaluarea datelor a peste 2,5 milioane de persoane, faptul că oamenii de vârstă mijlocie manifestă dureri cronice mai frecvent decât cei din generația vârstnică. „Aceasta este urmarea erodării continue a vieții generației născute după 1950”, se explică în comunicatul instituției.

Cancerul loveşte la vârste tot mai tinere

Societatea Americană a Cancerului a dat recent publicității rezultatele unei statistici naționale care atestă faptul că stilul nepotrivit de viață generează o incidență în creștere alarmantă a can- cerelor la vârste tot mai tinere. Astfel, pentru anul 2020, se estimează că totalul americanilor cu vârsta între 15 și 39 de ani care vor fi diagnosticați cu cumplita maladie va ajunge la aproape 100.000. Demn de menționat este faptul că toate aceste cazuri sunt legate de alimentație nesănătoasă, obezitate, odihnă insuficientă, aspecte comune pentru viața majorității occidentalilor.

Munca în exces dăunează creierului

Un program de lucru care depășește 39 de ore pe săptămână este nociv pentru sănătate, cu un plus de risc pentru creier, arată rezultatele unei cercetări derulate în cadrul Universității Naționale din Australia. După analizarea markerilor a 8.000 de angajați cu vârste cuprinse între 24 și 64 de ani, s-a constatat faptul că un program mai mare de lucru „erodează starea mintală, întrucât nu lasă suficient timp pentru ca o persoană să se ocupe corespunzător de ea însăși, din perspectiva alimentației și a repausului”, se arată în comunicatul instituției.

Învăţarea unei limbi străine menţine abilităţile cognitive

Pe lângă aspecte importante, ca o mai bună comunicare și un plus de informație de cultură generală, învățarea unei limbi străine are un efect semnificativ asupra funcționării creierului la vârste înaintate. Potrivit rezultatelor unei cercetări derulate în cadrul Universității Oberta de Catalunya, din Barcelona, abilitatea de a stăpâni mai multe limbi străine protejează creierul de demență, stimulând capacitatea de control a creierului. „Prevalența bolilor neurodegenerative este cu 50% mai scăzută în zonele în care oamenii vorbesc concomitent două limbi străine”, arată experții spanioli.