Main menu

header

817 12 1de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu

O simplă analiză de plasmă ar putea detecta instalarea bolii Alzheimer cu ani înaintea primelor simptome, arată rezultatele unei cercetări de anvergură, considerată un punct de cotitură în diagnosticarea precoce a cumplitei maladii.

Abordează personalizat valoarea plasmei

Experții de la Universitatea Lund, din Suedia, au pus la punct un test simplu, care detectează nivelul a două molecule din plasmă, acesta fiind un marker al instalării și progresiei Alzheimer, de la banale tulburări ușoare care survin după vârsta de 60 de ani până la manifestările grave, de pierdere completă a memoriei și dificultatea de a gândi. „Cercetarea este o premieră din perspectiva faptului că abordează personalizat valoarea plasmei fiecărui individ și evaluează probabilitatea acestuia de a dezvolta Alzheimer, cu ajutorul acestor biomarkeri specifici. În acest fel pot fi identificate persoanele la care boala va progresa”, detaliază specialiștii suedezi, într-un comunicat. Pe de altă parte, cercetătorii austrieci au creat o metodă mai puțin costisitoare de a identifica pacienții susceptibili de a dezvolta Alzheimer cu ajutorul unei analize de sânge bazată pe utilizarea unui biocip, cu aceeași acuratețe ca un test ADN standard.

Acuratețe de 90%

După serii de teste care au analizat datele rezultate din analiza mostrelor de plasmă și răspunsurile la chestionare ale sutelor de subiecți care au participat la experiment, experții suedezi au izbutit să prevadă instalarea Alzheimer cu o acuratețe de 90%, cu ani înainte ca simptomele să devină evidente. Testul realizat la Universitatea Lund este considerat un punct de cotitură, întrucât este primul care poate evalua evoluția potențială a Alzheimer la pacienți cu simptome ușoare. „Aceste rezultate ne determină să considerăm că avem posibilitatea de a elabora noi scheme de tratament și un diagnostic precoce”, consideră specialistul Masud Husain, de la Universitatea Oxford. Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea Duke, din Carolina de Nord, au descoperit că persoanele diagnosticate cu Alzheimer au mai puţine vase de sânge, dar şi flux sangvin mai scăzut în retină și astfel au pus la punct un test ce utilizează o tehnică de scanare numită „Octa” (tomografie în coerență optică). Prin această metodă pot fi observate vasele de sânge din retină care sunt mai fine decât firul de păr uman.

La nivel mondial, peste 50 de milioane de persoane au Alzheimer, ceea ce reprezintă peste jumătate dintre pacienții diagnosticați cu demență

Cursă mondială contracronometru

Ca formă a demenței, Alzheimer se extinde cu o viteză care a determinat cercetătorii din toată lumea să intre într-o cursă strânsă pentru identificarea anumitor teste rapide care să evalueze cu cât mai mult timp înainte pericolul de instalare a bolii. Astfel, specialiștii de la Universitatea Washington, SUA, pot măsura nivelurile de proteină amiloidă Alzheimer beta în sânge. Când nivelurile sunt combinate cu alți factori majori de risc ai bolii, persoanele cu modificări ale creierului specifice Alzheimer timpuriu pot fi identificate cu o precizie de 94%. Rezultatele au demonstrat faptul că testul poate fi chiar mai sensibil decât metoda actuală, scanarea creierului cu un computer tomograf. Un astfel de test poate deveni disponibil la cabinetele medicilor în câțiva ani.