Main menu

header

de Călin Popa şi Florica Pintea

Sedentarismul sporeşte anxietatea

Atunci când o persoană este în mijlocul unei crize de depresie sau încearcă să depășească un episod acut de anxietate, a face exerciții acasă, ori, mai bine, a ieși la o plimbare în mers alert sunt ultimele lucruri de care are chef cel afectat. Dar experții de la University College, din Londra, care au elaborat un studiu pe această temă, atrag atenția că scufundarea în sedentarism și în contemplarea propriei stări nu vor face decât să crească sentimentele negative asociate cu anxietatea și stresul. De asemenea, cu cât mai în formă fizică este o persoană, cu atât sporesc șansele să depășească mai ușor perioadele tensionate, arată specialiștii.

Forma corpului, indicator pentru riscul de cancer

Potrivit Societății Americane a Cancerului, riscul instalării cancerului de colon poate fi determinat de forma corpului unei persoane și variază în funcție de sex. După ce au examinat datele a peste 100.000 de pacienți și au determinat diferențele de masă a grăsimii abdominală, cercetătorii au concluzionat că femeile cu corpul în formă de măr sunt mai expuse acestei afecțiuni. Extinzând cercetarea, o echipă de experți din Bristol, Marea Britanie, a pus în evidență că riscul de a dezvolta cancer de colon crește cu 25 de procente în cazul femeilor cu corpul în formă de măr și este cu atât mai pronunțat cu cât cantitatea de grăsime este mai mare.

Aromele din ţigările electronice atacă inima

În timp ce oficialitățile și responsabilii din domeniul sănătății publice nu prididesc să atragă atenția asupra pericolului pentru plămâni pe care îl reprezintă țigările electronice, tot mai multe studii extind lista impactului devastator al dispozitivelor de vaping pentru sănătate. Astfel, potrivit experților de la Universitatea Florida de Sud, aromele care se introduc în lichidul destinat acestor țigări au potențialul de a afecta inima, generând dezechilibre ale ritmului acesteia. Testând potențialul toxic al aromelor de fructe, scorțișoară și vanilie, experții au concluzionat că toate trei dăunează celulelor mușchiului cardiac.

Muncile grele predispun la probleme cognitive

Persoanele care activează în domenii care implică un mare efort fizic sunt mai predispuse riscului de a avea probleme de ordin cognitiv mai târziu în viață, arată datele unui studiu al Universității Colorado. Astfel, după studierea radiografiilor unui mare număr de persoane cu vârsta între 60 și 79 de ani, experții americani au concluzionat că stresul fizic legat de munci de ridicare, de împingere, de efort în condiții meteorologice dificile afectează activitatea hipocampusului, partea din creier responsabilă cu memoria.