Main menu

header

869 14 1de Ştefania Băcanu şi Daniel Şuta

Trombangeita obliterantă sau boala Burger este o afecţiune inflamatorie a vaselor de sânge, în special a arterelor ulnară şi radială, ce se caracterizează prin formarea de cheaguri de sânge prin flux redus, ulceraţii şi gangrenă. Cauzele sunt necunoscute, dar specialiştii susţin că fumatul este unul dintre factorii principali de risc. Tinerii sub 35 de ani sunt predispuşi la îmbolnăvire, atât bărbaţii, cât şi femeile, cu o incidenţă mult mai ridicată în partea masculină.

Pacienţii simt arsuri şi durere

Frecvenţa trombangeitei obliterante este mai ridicată în ţări precum Israel, India sau Japonia, iar la noi, prezintă o uşoară creştere în ultimii ani. Specialiştii au tot încercat, de-a lungul vremii, să elucideze cauzele apariţiei, dar nu au reuşit. În afară de tutun, care are un rol definitoriu, nu se cunosc alţi factori determinanţi. Simptomele apar după ce sângele nu mai circulă atât de bine în zona membrelor superioare şi inferioare. Tegumentele sunt mai reci, apare senzaţia de furnicături, uneori, chiar paralizii. Pacienţii mai pot simţi arsuri şi dureri în zona picioarelor. Pe măsură ce boala avansează, disconfortul se acutizează şi dispare mai greu. Pulsurile sunt diminuate sau chiar absente la arterele perioase şi, deseori, la încheieturile mâinilor. După un timp, apar şi ulceraţiile pielii şi gangrena în zona degetelor. Ulceraţia ischemică se poate instala rapid în evoluţia bolii, dar nu în mod acut. În cazul în care pacienţii nu renunţă la fumat după ce au fost diagnosticaţi, lucrurile se complică. Aşa apare decesul. Altfel, în celelalte situaţii, boala poate fi ţinută sub control. Există şi cazuri în care bolnavul nu răspunde la terapie. Atunci, membrul afectat este secţionat şi se scoate partea gangrenată.

În fază avansată, distruge toate membrele

Lăsaţi-vă de fumat, dacă vreţi să trăiţi! Cam acesta este motto-ul transmis de această boală. E drept, nu toţi fumătorii pot face trombangeită, dar riscul este mai ridicat în rândul lor. Astfel, renunţarea la tutun este singura metodă care poate preveni progresia nefavorabilă a bolii Burger. A-l lăsa de tot înseamnă că nu aveţi voie să consumaţi nicotină sub nicio formă, gumă de mestecat sau plasturi. Practic, o viaţă fără fumat este cea mai bună şi sigură terapie. Boala asta este înfricoşătoare pentru că vă lasă, efectiv, fără membre. Înfundă arterele, de obicei, sub genunchi şi dincolo de cot. În cazul celor care nu pot lăsa ţigările, există variante de tratament, dar nu sunt deloc ieftine. Ultimele cercetări se bazează pe folosirea factorilor de creştere vasculari şi a celulelor stem. În episoadele acute, se pot administra anticoagulante, cum ar fi heparina, dar dacă situaţia se agravează şi apar complicaţii, membrul nu va mai putea fi salvat. Chirurgical, se mai poate încerca simpatectomia (lombară sau toracică), prevenind, astfel, vasoconstrucţia, dar numai temporar. Dacă problema nu se remediază, tot la amputare se ajunge. Trebuie prevenită expunerea la frig, precum şi terapiile cu estrogen, care determină formarea de cheaguri de sânge în vase.

Diagnosticul este pozitiv dacă, după ce medicul comprimă, în acelaşi timp, arterele radială şi ulnară, şi apoi le eliberează alternativ, mâna rămâne palidă

Apare şi tromboflebita

Criteriile de diagnostic au la bază manifestările clinice, investigaţiile vasculare neinvazive şi excluderea altor etiologii. Confirmarea bolii se obţine atunci când indicele gleznă-braţ, calculat pentru mai multe segmente arteriale, arată ischemia distală. Procesul inflamator vascular duce la dezvol- tarea unui sindrom de ischemie periferică cronică. Durerile sunt localizate la nivelul posteriorului gambei. În evoluţia sa, boala poate duce la pierderea pilozităţii şi scăderea în greutate. În unele cazuri, toate acestea sunt însoţite de trombo- flebită superficială, puls distal inexistent, îndeosebi la arterele pedioase şi la cele tibiale posterioare.