Main menu

header

971 14 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

În timp ce întreaga lume luptă cu actuala criză sanitară, există și numeroase minți iscoditoare care se întreabă ce putem face, ca specie, în cazuri similare care vor veni. Potrivit experților, nanotehnologia va schimba modalitățile de combatere a pandemiilor viitorului.

Materiale „armate” cu dispozitive microscopice

O echipă de experți de la Institutul de Știință al Indiei a făcut pași semnificativi înainte pe direcția introducerii nanotehnologiei în procesul de realizare a vaccinurilor și a suprafețelor capabile să distrugă foarte rapid virusurile viitorului. „Această tehnologie nu este importantă doar pentru lupta împotriva COVID-19, ci și pe direcția combaterii SARS, MERS, Ebola și multe alte infecții virale care s-au abătut asupra omenirii. COVID-19 a luat o turnură diferită, desigur, așa că de aici am pornit pe drumul identificării unor biomateriale care să se poată dovedi utile”, detaliază autorul studiului, Kaushik Chatterjee. Pe de o parte, biomaterialele sunt astfel construite încât să poată interacționa cu anumite sisteme biologice - modalitățile de livrare a medicamentelor, meșele chirurgicale, implanturile dentare sau înlocuitorii de articulații sunt doar câteva exemple. Pe de altă parte, nanotehnologia se referă la realizarea unor structuri și dispozitive de nivel microscopic.

Vaccinuri mai puternice

971 14 2Potrivit experților indieni, combinația dintre nanotehnologie și biomateriale va putea da la iveală cheia pentru combaterea eficientă a pandemiilor viitorului, inclusiv prin intermediul vaccinurilor. Astfel, o soluție de imunizare bazată pe biomateriale create cu ajutorul nanotehnologiei va putea fi mai puternică decât tot ceea ce s-a realizat până în prezent. „Practic, o astfel de formulă va stimula celulele imune, care produc anticorpi chiar din timpul vaccinării. Este ca un ajutor, ca o primenire a celulelor de ripostă, care imediat ce vor depista această proteină, vor secreta mai multă apărare”, detaliază Sushma Kumari, co-autor al cercetării.

Obiecte mortale pentru germeni

Noua modalitate de a combina biomaterialele cu nanotehnologia are un potențial imens pe direcția igienizării suprafețelor prin distrugerea germenilor de pe acestea. În prezent, există anumite modalități de a obține acest rezultat, dar niciuna, de la lumina UV la dezinfectanți, nu s-a dovedit suficient de eficientă la scară mare. Pe această direcție, specialiștii indieni vorbesc despre un viitor în care suprafețele vor scăpa chiar ele de microorganisme, eliminând virusurile care se așază pe ele. Aceste materiale mortale pentru germeni vor putea fi folosite la confecționarea măștilor, a costumelor folosite de medici, a ușilor, a paturilor de spital, a multor altor obiecte utilizate în sistemul sanitar, și nu numai.

Deși îmbinarea între biomateriale și nanotehnologie este în stadiu incipient, avansul pe această direcție este considerat un element în plus pentru siguranța sanitară a viitorului (revista „APL Bioengineering“)

Medicamente, diagnosticare, detectare incipientă a bolilor

Nanotehnologia este un domeniu profund interdisciplinar, care include elemente de fizică, chimie, biologie, elemente din inginerie și medicină. Aplicațiile cele mai proeminente sunt legate de electronică, dar cele mai noi abordări includ eforturi în domeniul purificării apei și în medicină, care se bazează pe administrarea de medicamente, noi forme de diagnosticare sau detectarea incipientă a bolilor și regenerarea țesuturilor.