Main menu

header

08-06-1de Cătălina Tăgârţă

Cancer. Un cuvânt greu de îndurat, dar pe care, din păcate, în ultima vreme îl auzim din ce în ce mai des, chiar şi printre cunoscuţi, nu doar la televizor. Cancerul tractului gastrointestinal (GIST) e o boală destul de rară, dar care vă poate pune viaţa în pericol. Doctorul Florin Băcanu (foto), reprezentantul Secţiei de oncologie din cadrul Spitalului „Sfânta Maria”, din Capitală, ne-a vorbit mai mult despre acest subiect.

Mai frecvent la persoanele adulte
- Unde se localizează, mai exact, acest tip de cancer?
- Tractul gastrointestinal cuprinde esofagul, stomacul, intestinul subţire şi colonul. Aproximativ 50%-70% din GIST se află la nivelul stomacului, 20%-30% la nivelul intestinului subţire, diferenţa fiind întâlnită la nivelul colonului, esofagului, rectului şi anusului.

- Există o predispoziţie pentru un tip anume de persoane?
- Da. GIST se întâlneşte mai frecvent la persoanele adulte, cu vârste cuprinse între 40 şi 80 de ani, deşi s-au raportat cazuri şi la populaţia tânără. În plus, datele disponibile indică o incidenţă a GIST de aproximativ 15 persoane la 1 milion de oameni pe an.

Depistarea se face, de multe ori, întâmplător
- Care sunt principalele simptome ale bolii?
- GIST e dificil de diagnosticat, mai ales din cauză că sunt prezente foarte puţine simptome în stadiile precoce ale bolii şi, de multe ori, se confruntă cu alte tipuri de tumori. În unele cazuri însă, diagnosticarea durează cam două-trei săptămâni. Totuşi, dintre simptome putem enumera: dureri abdominale difuze, senzaţia de saţietate, vărsături, sângerări abdominale şi oboseală cauzată de anemie. În plus, multe dintre persoane sunt diagnosticate absolut întâmplător, în cursul endoscopiei sau al laparoscopiei. Mai mult, experţii sunt de acord asupra riscului letal pe care îl poate avea şi un GIST care pare benign la diagnostic.

- Despre metodele de tratament ce ne puteţi spune?
- Din punct de vedere istoric, boala a fost tratată mai întâi chirurgical, rezecţia reprezentând singura opţiune terapeutică pentru GIST, deoarece tratamentele convenţionale, precum chimioterapia şi iradierea, au avut rezultate minime. Însă metoda nu s-a dovedit foarte eficientă, deoarece la cel mult doi ani de la intervenţie apar recurenţe în proporţie de 90%. În plus, multe dintre aceste cancere gastrointestinale nu sunt rezecabile, ceea ce înseamnă că nu pot fi îndepărtate chirurgical, deoarece tumoarea e destul de mare şi diseminează deja în alte părţi ale corpului înainte de diagnostic. Însă, descoperirile recente au contribuit la dezvoltarea unor noi opţiuni terapeutice.

Noile medicamente cresc speranţa de viaţă cu până la 66 de luni
- Ne puteţi spune cam cât costă tratamentul?
- În prezent, tratamentul se face cu Imatinib, pastile recent descoperite, care au rezultate foarte bune chiar şi în stadii metastatice. Problema e că tratamentul este foarte scump, aproximativ 10.000 de lei lunar, şi nu-şi permite toată lumea să-l facă. De aceea, el este suportat de stat, dar numai pentru primele 170 de persoane dintr-un an, deoarece nu sunt fonduri suficiente. În fiecare an apar însă alte 300 de cazuri noi, pentru care nu există fonduri.

- Cu persoanele care nu au tratamentul plătit de stat ce se întâmplă?
- În principiu, acestea sunt pe lista de aşteptare. Eu le sfătuiesc însă să le ceară medicilor să le prescrie şi lor reţeta şi să încerce să se descurce pe cont propriu până se eliberează un loc de la stat. Dacă medicul refuză să dea o astfel de reţetă pentru aceste medicamente, aşa cum se întâmplă de obicei, eu îmi sfătuiesc pacienţii să-l dea în judecată şi vor câştiga. Îmi asum acest sfat în faţa oricui, pentru că acest tip de tumori nu trec numai cu credinţă, iar dacă nu se zbat să înceapă terapia imediat, persoanele afectate n-au prea multe şanse. Pentru cei care s-au ţinut de tratament, speranţa de viaţă a crescut cu până la 66 de luni.

Sfat! Deoarece cancerul tractului gastrointestinal este o boală care nu prezintă simptome în primele stadii, specialiştii vă sfătuiesc să vă faceţi frecvent analizele şi să vă prezentaţi la medic încă de la primele semne care vă dau de bănuit.