Main menu

header

de Daniela Anton

Rosul unghiilor este un obicei frecvent la care apelează, de regulă, persoanele aflate în situaţii stresante. Se ştie că acest tic reprezintă o problemă estetică, dar ceea ce poate se cunoaşte mai puţin este că e şi un obicei periculos pentru sănătate.

Predispune la infecţii cu ciuperci, bacterii sau virusuri
Onicofagia sau rosul unghiilor poate provoca apariţia unor infecţii serioase, din cauza rănilor sângerânde. Locul respectiv e predispus infecţiilor cu ciuperci, bacterii sau virusuri periculoase precum virusul hepatitei virale de tip A. În plus, faptul că degetul este mereu ud poate duce la candidoză. De asemenea, dacă aveţi un herpes la buză, infecţia se poate întinde şi la degete. Acest obicei aparent banal se mai dovedeşte a fi periculos şi pentru sănătatea dinţilor, distrugând smalţul acestora.

Folosiţi produse speciale pentru liniştire
Dacă vă roadeţi unghiile de fiecare dată când sunteţi stresat şi nervos, încercaţi o nouă metodă. Cumpăraţi-vă câteva produse antistres, precum mingiuţe sau alte jucării, pe care să le utilizaţi în momentele în care aveţi nevoie.
De asemenea, vă puteţi achiziţiona o brăţară zornăitoare, care să vă atragă atenţia de fiecare dată când aveţi tendinţa să vă roadeţi unghiile.

O metodă eficientă: oja amară
Oja amară este la fel ca o ojă obişnuită, numai că are un gust oribil. Acest produs se găseşte în farmacii. De asemenea, vă puteţi tampona unghiile cu soluţii speciale care există pe piaţă. Acestea au un gust nu tocmai plăcut şi, treptat, folosirea acestora vă va determina să renunţaţi la acest obicei.
O altă metodă foarte bună împotriva rosului unghiilor este oja viu colorată. Astfel, lacurile de unghii în nuanţe cât mai aprinse vă vor atrage atenţia. Un alt truc este să decoraţi unghiile cu modele cât mai ciudate şi greu de realizat: flori, forme geometrice sau modele în apă. O manichiură sofisticată vă va determina să vă gândiţi de două ori înainte de a vă introduce unghiile între dinţi.
Unghiile false sunt un alt truc împotriva acestui tic, deoarece este imposibil să vă placă gustul plasticului şi, în plus, nu vreţi să le distrugeţi după ce aţi dat atâţia bani pentru a obţine o astfel de manichiură.

Un rezultat al nervozităţii
Specialiştii descriu persoanele care îşi rod unghiile ca fiind persoane hiperactive, nervoase, stresate, autoritare, instabile emoţional, care nu îşi pot exterioriza sentimentele, anxioase şi care se retrag din viaţa socială.

• Rosul pe termen lung al unghiilor poate duce la o creştere anormală a acestora.