Main menu

header

de Gabriela Bunea

Oboseala intensă şi prelungită, somnolenţa, stresul accentuat sau durerile de cap - toate acestea sunt simptomele specifice asteniei de toamnă, pe care le resimt foarte multe persoane în această perioadă. Aceste manifestări ale organismului pot fi însă combătute cu ajutorul unei alimentaţii sănătoase.

Caracterizată prin dureri de cap şi lipsa poftei de mâncare
Tristeţea inexplicabilă, nervozitatea, lipsa apetitului, durerile de cap sau oboseala sunt doar câteva dintre simptomele asteniei de toamnă. Aceasta poate apărea la orice vârstă şi la orice persoană, cele mai afectate sunt femeile cu o viaţă activă şi stresantă, dar nici bărbaţii nu sunt scutiţi de aceste neplăceri. De cele mai multe ori, aceste simptome apar în primele zile ale toamnei, când vremea începe să se răcească şi zilele se micşorează, dar uneori manifestările se pot prelungi până în perioada de iarnă. Toamna, organismul are nevoie de alimente bogate în vitaminele B, C, Mg, Fe, Zn şi coenzima Q10. Specialiştii în nutriţie susţin că cele mai bune alimente care combat astenia de toamnă sunt cerealele, legumele şi fructele, sucurile proaspete de legume şi fructe, mierea, ceaiurile de plante, carnea, laptele şi ouăle.

Dovleacul, vedeta sezonului
Toate soiurile de dovleac au efect uşor sedativ asupra sistemului nervos, fapt pentru care sunt recomandate în dieta astenicilor. Dovleacul poate fi consumat copt sau sub formă de plăcintă, crud sau ras în salate cu roşii şi castraveţi ori stors, sub formă de suc. Dacă veţi consuma 50 g de seminţe de dovleac prăjite pe zi vă veţi asigura doza zilnică de 300 mg de magneziu. Şi sucul de dovleac este un bun remediu. Amestecaţi 50 ml de suc proaspăt de dovleac cu o linguriţă cu miere, şi simptomele asteniei se vor atenua. Atenţie! Dovleacul crud este contraindicat persoanelor cu gastrită, cu ulcer gastric sau cu diabet avansat.

Nu ocoliţi cerealele
Cerealele conţin vitamine şi minerale, care oferă organismului energia zilnică de care are nevoie în această perioadă. Aşadar, se recomandă ca în fiecare zi, la micul dejun, să consumaţi o porţie de cereale cu lapte sau cu iaurt. Totodată, consumaţi zilnic între 200 şi 300 de grame de fructe proaspete, portocale, lămâi, grepfrut, mere, pere, prune, struguri, banane, nuci sau gutui, deoarece sunt eficiente pentru astenia de toamnă. Şi sucurile proaspete de fructe au proprietăţi tonice, fiind recomandate în această perioadă.

Mâncaţi în fiecare zi legume proaspete
Consumul zilnic de legume proaspete, precum varză, broccoli, morcovi, ţelină, vinete, ardei gras sau ridiche neagră, are efecte benefice uimitoare pentru persoanele obosite, stresate, surmenate fizic şi psihic sau care suferă de insomnie.

Ciupercile combat oboseala
Prin conţinutul bogat de zinc şi vitamine din grupa B, ciupercile tratează excelent anxietatea, oboseala şi stresul. În plus, acestea conţin şi anumite substanţe care stimulează şi întăresc sistemul imunitar, pregătind astfel organismul pentru perioada de iarnă.

Albuşul, o sursă de serotonină
Persoanelor care suferă de astenie de toamnă le lipseşte serotonina. Triptofanul este o sursă de serotonină şi se regăseşte în anumite alimente, precum carnea de curcan, albuşul de ou şi laptele. Şi carnea de vită este bogată în proteine şi fier, fiind un excelent adjuvant al asteniei de toamnă. Este bine să o consumaţi fiartă sau la grătar.

Revigoraţi-vă cu miere, polen şi lăptişor de matcă
Produsele apicole ne menţin psihicul într-o stare excelentă. Polenul şi mierea au o acţiune de tonifiere a organismului, sunt deosebit de revigorante şi aduc un aport important de energie. Lăptişorul de matcă este foarte recomandat pentru întărirea organismului. Acţionează ca un stimulent, tonifiază organismul şi este foarte eficient în stările de oboseală şi de stres accentuat.

Beţi cât mai multe ceaiuri
Ceaiul de sunătoare combate insomniile şi depresiile, fiind excelent în aceste perioade. Ceaiul de rozmarin ajută şi el la combaterea oboselii şi a durerilor de cap, având un efect tonifiant, de revigorare a organismului. Foarte eficient pentru combaterea asteniei de toamnă este şi ceaiul de măghiran. Se prepară o infuzie din două sau trei linguriţe cu plantă la o cană cu apă clocotită. Se bea călduţ, după 15 sau 20 de minute.

Preparaţi macerat de mărar
Maceratul de mărar preparat din 20 de linguri cu seminţe de mărar şi un litru de vin roşu este un excelent adjuvant al asteniei de toamnă, având proprietăţi energizante. Amestecul se lasă acoperit timp de opt zile, după care se va bea câte un păhărel din acest macerat după fiecare masă.

• Două săptămâni luaţi câte patru linguriţe pe zi cu pulbere de busuioc (inflorescenţă măcinată cu apă); înainte de înghiţire se ţine sub limbă timp de zece minute.

Spuneţi nu dulciurilor!

Pentru a ajuta organismul să facă faţă mai uşor asteniei de toamnă trebuie să ţineţi cont de anumite recomandări. Acordaţi o mare atenţie alimentaţiei, optând pentru preparate cât mai naturale, bogate în legume şi fructe şi micşoraţi consumul de dulciuri şi paste făinoase în favoarea produselor lactate, a sucurilor proaspete de fructe şi legume, a cerealelor şi supelor. Totodată, odihniţi-vă cât mai mult timp posibil, profitând de zilele libere de week-end.

Ponturi!
- Fructele de guarana au efect antidepresiv şi sunt un excelent stimulent fizic şi mental;
- Ginsengul ajută la creşterea vitalităţii şi intensifică activitatea fizică şi mentală;
- Ghimbirul induce organismului starea de bine, relaxează şi detensionează musculatura.