Main menu

header

de Cristina Cristache

Aproximativ unul din zece adulţi suferă de sindromul picioarelor neliniştite. Afecţiunea se manifestă prin senzaţii neplăcute la nivelul membrelor inferioare, furnicături, senzaţie de amorţire, iar singurele antidoturi în acest moment sunt mişcarea picioarelor, mersul pe jos sau masajul. Deşi afectează atât calitatea somnului, cât şi psihicul uman, încă nu există un medicament special pentru această boală, însă medicii pot face recomandări pentru a diminua efectele supărătoare.

Calitatea vieţii este vizibil alterată
Cei mai mulţi dintre cei afectaţi de sindromul picioarelor nervoase (SPN) luptă cu simptomele afecţiunii de teamă că nu vor fi luaţi în considerare de doctori. Calitatea vieţii acestor pacienţi este vizibil afectată, mai ales că senzaţiile sunt greu de suportat.
Acest sindrom reprezintă o afecţiune neurologică motorie, caracterizată de anomalii senzitive şi motorii distincte, subdiagnosticate în mod frecvent. Principalele simptome sunt furnicături, înţepături, amorţeală, senzaţia de „ace”, de arsură.
Simptomele clasice ale acestei boli sunt reprezentate de senzaţii inconfortabile, în special la nivelul membrelor inferioare, senzaţii ce devin din ce în ce mai supărătoare în timpul sau în perioadele de relaxare. Alături de disconfort apar furnicături, înţepături, amorţeală, senzaţia de „ace”, de arsură, de crampe, de vânătaie sau chiar de febră musculară, dar şi nevoia irezistibilă de a mişca membrele afectate. Aceste mişcări sunt adesea repetitive şi pot include mersul cu paşi măsuraţi, legănatul, scuturatul, bătutul pasului pe loc sau efectuarea unor exerciţii repetitive.

Lipsa unor măsuri de diminuare a simptomelor are repercusiuni majore
Stările provocate de SPN progresează o dată cu vârsta, dar pot fi oprite din evoluţie prin modificarea modului de viaţă. În cazurile severe, senzaţiile pot fi prezente în zona genitală sau în tors şi pot duce până la depresie. Oamenii care au aceste tulburări mai suferă şi de lipsă de somn şi de oboseală accentuată. Chiar dacă este cunoscută ca o boală manifestată la populaţia de vârsta a doua şi a treia, au fost întâlnite şi cazuri de copii care sufereau de acest sindrom.

Senzaţiile scad dacă eliminaţi cofeina
În fazele incipiente, o simplă schimbare a stilului de viaţă, cum ar fi introducerea în programul zilnic a masajului, a băilor cu apă caldă, a unor exerciţii de yoga sau de relaxare, precum şi renunţarea la cofeină şi alcool pot duce la o ameliorare a simptomelor. În cazurile severe, medicii au observat că sedativele, anticonvulsivele şi tranchilizantele ajută la atenuarea simptomelor.

Remediu pe bază de… orgasm
O descoperire recentă arată că SPN este provocat de un nivel scăzut de dopamină la nivel cerebral. Cunoscută şi sub denumirea de „hormonul plăcerii”, dopamina este eliberată în cantităţi mari în timpul unui act sexual şi mai ales atunci când se atinge orgasmul. Un alt remediu ar fi Klamath AFA, o algă din Lacul Klamath, folosită pentru a îmbunătăţi starea generală de dispoziţie. Remediul funcţionează graţie unei substanţe numite feniletilamină, ce creşte nivelul dopaminei.

Nu mâncaţi seara târziu
Iată câteva reguli pentru calmarea picioarelor neliniştite: luaţi suplimente alimentare cu fier şi folaţi. Unele studii au arătat o legătură între SPN şi modul cum celulele creierului eşuează în utilizarea fierului, iar alte studii au demonstrat apariţia unor uşoare ameliorări prin administrarea unor doze crescute de fier. Nu mâncaţi seara târziu. Acest obicei vă poate agita picioarele, deoarece digestia poate declanşa simptomele. Evitaţi somniferele! Majoritatea persoanelor dezvoltă destul de repede toleranţă, şi astfel se trezesc cu două probleme: sindromul picioarelor neliniştite şi dependenţa de medicamente.

• Femeile sunt mai afectate de acest sindrom.
• 60% dintre pacienţi au relatat cazuri ale acestei boli în familie.
• În cazul copiilor, medicii confundă uneori aceste simptome cu „durerile de creştere“.