Main menu

header

de Gabriela Bunea

Fragedă şi delicioasă, carnea albă este din ce în ce mai apreciată în meniul de zi cu zi, fiind mult mai sănătoasă decât carnea roşie. De porc, de vită sau de miel, carnea roşie este mai bogată în grăsimi şi colesterol decât carnea albă, de pui sau de peşte.

Cea de miel este cea mai grasă
Deşi carnea roşie este o sursă mai bună de fier decât carnea albă, fierul fiind un mineral esenţial pentru anemici, specialiştii vă recomandă să nu exageraţi cu consumul de carne roşie. Puteţi consuma maximum o porţie pe săptămână, în timp ce carnea albă trebuie consumată de trei sau patru ori pe săptămână, peştele fiind recomandat chiar în meniurile zilnice. Într-un top al acestor alimente, carnea de vită este considerată cea mai nutritivă, urmează carnea de porc, iar carnea de miel este cea mai grasă.

Consumul exagerat poate duce la cancer
Carnea roşie are un conţinut bogat de proteine care ajută la dezvoltarea organismului, fiind foarte importantă mai ales în perioada de creştere a copiilor. Ea aduce şi câteva beneficii organismului: este o sursă bună de proteine, vitamine şi minerale, precum fosforul, magneziul, potasiul şi seleniul. În schimb, există şi riscuri la care vă expuneţi atunci când consumaţi foarte des carne roşie. Fiind bogată în grăsimi saturate şi colesterol, poate duce la îngroşarea arterelor şi la apariţia bolilor cardiovasculare. Studiile recente realizate de cercetători atestă faptul că un consum foarte mare de carne roşie poate provoca chiar şi apariţia cancerului. Explicaţia acestui fenomen constă în faptul că, atunci când carnea roşie este preparată la temperaturi foarte mari, se formează anumiţi compuşi responsabili de apariţia cancerului. Fiind o sursă bogată de grăsimi saturate, consumul exagerat de carne roşie duce la apariţia cancerului de sân, de pancreas şi a celui de colon. Un alt studiu realizat recent arată că femeile care consumă mai mult de 1,5 porţii de carne roşie pe zi sunt aproape de două ori mai expuse apariţiei cancerului de sân decât cele care consumă carne de maximum trei ori pe săptămână. În ceea ce priveşte cancerul de colon, cercetările arată că riscul de apariţie a acestuia este cu peste o treime mai mare la cei care consumă mai mult de două porţii a câte 80 g pe zi, decât la cei care consumă cel mult o astfel de porţie pe săptămână. De aceea, e foarte important să nu consumaţi mai mult de 70 g pe zi, adică maximum 500 g pe săptămână.

Peştele e cel mai sănătos
Carnea albă, de pui, peşte sau curcan, conţine proteine de calitate şi este mai săracă în lipide decât carnea roşie. În plus, aceasta are şi avantajul de a se digera mai uşor. Din acest motiv, carnea albă este recomandată în special persoanelor care suferă de diabet, dislipidemie şi obezitate. Dezavantajul consumului de carne albă constă în faptul că este mai săracă în fier decât carnea roşie. Aşadar, specialiştii vă recomandă să consumaţi aproximativ 150-200 g de carne albă pe zi, cel mai sănătos fiind peştele, care conţine acizi graşi polinesaturaţi, buni pentru menţinerea în stare bună a vaselor de sânge. Totodată, nutriţioniştii susţin că şi carnea de pui este la fel de sănătoasă, aceasta deţinând secretul longevităţii. Prăjită, fiartă sau preparată la grătar, pregătită cu diverse ierburi sau condimente, carnea de pui este indicată atunci când doriţi să aveţi o alimentaţie sănătoasă. Altfel spus, potrivit specialiştilor, consumul regulat de carne de pui scade riscul apariţiei cancerului sau a afecţiunilor cardiovasculare. Pieptul este partea cea mai slabă în grăsimi, el conţinând mai puţin de jumătate din grăsimea unei fripturi degresate de vită. În schimb, pielea de pui nu trebuie consumată, deoarece conţine cea mai mare cantitate de colesterol. Astfel, 100 g piept de pui cu piele conţine 170 de calorii, în timp ce 100 g piept de pui fără piele are numai 140 de calorii. Chiar şi aşa, grăsimea care se găseşte în carnea de pui este mai puţin saturată decât grăsimea din carne de vită. Totodată, persoanele diagnosticate cu diabet sau cele supraponderale ar trebui să consume cât mai des carne albă, şi nu carne roşie.

• Carnea de vânat este cea mai sănătoasă alegere pentru iubitorii de carne roşie.

Atenţie la asocierile din farfurie!

Specialiştii atrag atenţia şi la modul de asociere a preparatelor din carne. Astfel, este interzis consumul de carne cu garnitură de cartofi prăjiţi sau piure, deoarece această asociere provoacă probleme digestive. Carnea se digeră în 15-20 de ore, în timp de carbohidraţii din cartofi, în câteva ore, iar din acest motiv apar procesele de fermentaţie sau balonările. O garnitură potrivită pentru orice carne este orezul, deoarece se digeră foarte rapid şi nu provoacă fermentaţii. Dar şi garniturile din legume fierte natur sunt o alternativă potrivită pentru friptură.

• Evitaţi carnea prăjită sau friptă excesiv pe grătar („carbonizată“), deoarece apar compuşi toxici.