Main menu

header

23-06-1de Gabriela Militaru

Actorul care a devenit idolul femeilor din toată lumea după ce a apărut în filmul „Basic Instinct” şi-a recâştigat dreptul la viaţă după ce medicii l-au depistat cu cancer la gât în fază avansată, la vârsta de 65 de ani.

Soţia sa, Catherine Zeta Jones, a fost profund marcată
Două Oscaruri şi patru Globuri de Aur câştigate nu l-au putut feri pe Michael Douglas de probleme. Actorul a fost diagnosticat cu cancer la gât în 2010. După luni în şir de tratament care i-a afectat atât organismul, cât şi viaţa cotidiană, actorul a reuşit să învingă boala. Acum, la 68 de ani, el s-a reîntors la cariera artistică şi poate fi urmărit jucându-l pe faimosul pianist Liberace în filmul „Behind the Candelabra”. În plan personal, lui Michael Douglas i-a venit rândul să fie alături de soţia sa, Catherine Zeta Jones, pe care boala sa a afectat-o atât de tare, încât a fost nevoită să se interneze de două ori într-un centru de reabilitare mentală.

Timp de nouă luni nu i s-a putut spune sigur în ce stare e
Într-un interviu acordat revistei „The New York Magazine”, Michael Douglas a spus că doctorilor le-a luat nouă luni până să îşi dea seama că disconfortul pe care îl simţea la nivelul gâtului era de fapt cancer. Ghidaţi de durerea pe care o simţea actorul, medicii au crezut iniţial că este vorba despre o infecţie şi i-au prescris antibiotice. „Durerea s-a localizat iniţial în spatele gingiilor şi simţeam acea zonă inflamată. În timp a început să urce spre zona urechii”, a explicat el.
Actorul a mărturisit că ceea ce nu au reuşit să facă doctorii americani timp de nouă luni au făcut cei canadieni în doar câteva zile. „Tot ce a făcut medicul canadian a fost să-mi apese puţin limba, şi apoi am putut citi totul în privirea sa. În cele din urmă m-a anunţat că este cazul să-mi facă biopsie”, a spus el. Michael a fost diagnosticat cu cancer în Montreal, Quebec. „La câteva zile după consultaţie şi biopsie, doctorul m-a chemat şi mi-a spus că am cancer în stadiul IV. După ce timp de nouă luni nu s-a ştiut nimic, am aflat brusc o veste cutremurătoare”, a spus actorul.

A mărturisit în direct la tv că era în ultimul stadiu
Vestea că Michael Douglas suferă de cancer la gât a fost făcută publică la 16 august 2010. Tot atunci s-a anunţat că actorul avea să fie supus chimioterapiei şi trebuia să urmeze un tratament cu radiaţii. Actorul însuşi a confirmat vestea două săptămâni mai târziu în cadrul emisiunii „Late Show” a lui David Letterman. În timpul interviului, Michael a mărturisit că se află în stadiul IV, şi cel mai avansat, al cancerului. La momentul respectiv el a pus boala pe seama consumului excesiv de alcool cu care s-a confruntat în trecut şi a fumatului.
În interviul acordat revistei „The New York Magazine”, actorul a mărturisit că a luat în calcul şi varianta unei „compensaţii karmice” pentru succesul pe care l-a avut în cariera sa ca actor. El a spus că, la momentul aflării diagnosticului, lucrurile mergeau foarte bine în viaţa sa, iar boala a apărut ca o contrabalansare a tihnei sale.
Recent, actorul a mărturisit pentru „The Guardian” că totuşi primul impuls a fost de a crede că stresul cauzat de arestarea fiului său, Cameron, pentru trafic de droguri, a determinat declanşarea cancerului. „M-am întrebat mult timp dacă stresul cauzat de încarcerarea fiului meu a fost cel care a declanşat totul”, a declarat el.

Cauza reală pare să fie HPV
Deşi iniţial Michael Douglas a declarat că boala a apărut probabil din cauza stresului sau a consumului de alcool şi de tutun, el a revenit în interviul acordat pentru „The Guardian” asupra cauzelor declanşatoare ale cancerului. De data aceasta actorul a declarat voalat că totul a pornit de la sexul oral. „Fără să intru în detalii, acest tip de cancer este cauzat de HPV (virusul papiloma uman), care se dobândeşte în urma cunnilingusului. HPV-ul este o boală cu transmitere sexuală care cauzează cancer”, a spus actorul căsătorit. În continuare, el a făcut o completare considerată de medici drept total nefondată din punct de vedere medical. Michael a ţinut să precizeze că, în cazul în care acest gen de cancer se declanşează, el poate fi vindecat tot prin cunnilingus. Câteva ore mai târziu, reprezentantul actorului, Allen Burry, a dat un interviu pentru BBC, insistând că Michael Douglas nu s-a referit la cancerul său atunci când a declarat pentru The Guardian că această boală este cauzată de HPV.
Potrivit datelor medicale, există 100 de rădăcini ale HPV. Virusul poate să apară pe diferite părţi ale corpului sub formă de veruci, dar poate fi şi lipsit de simptome. Virusul se transmite prin contact piele pe piele sau prin contact sexual. Statisticile medicale arată că, la vârsta de 25 de ani, 95% dintre persoanele active sexual au fost deja expuse la o formă sau alta de HPV. În timp ce 15 rădăcini ale virusului prezintă un risc crescut de apariţie a cancerului, nu se poate spune totuşi cu exactitate că acestea duc neapărat la declanşarea cancerului. În general, cazurile de cancer oral produs de HPV apar la bărbaţii heterosexuali cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani. În prezent, tinerele pot fi vaccinate împotriva virusului, pentru a le proteja de cancerul ovarian şi oral.

Merge des la consultaţii
Michael Douglas a terminat tratamentul împotriva cancerului în octombrie 2010. După încetarea lui, actorul a declarat pentru emisiunea „Today” că a câştigat lupta cu cancerul. „Acum că tumoarea a dispărut şi că posibilitatea de recidivă este scăzută, sunt şanse foarte mari să fi câştigat această luptă”, a spus el.
Imediat după terminarea tratamentului, actorul a fost informat că pentru o vreme va trebui să se prezinte lunar la medic pentru analize. Potrivit specialiştilor, actorul a răspuns perfect la tratament, asta însemnând că tumoarea nu mai poate fi depistată prin mijloace medicale. „Michael nu este complet vindecat, pentru că există riscul unei tumori recurente. Însă, pe măsură ce vremea trece, şansele sale cresc. Dacă timp de trei ani tumoarea nu reapare, şansele pentru o vindecare completă sunt foarte ridicate”, a spus un specialist în cancer la gât de la spitalul Lenox Hill din New York. În prezent, după trei ani de la diagnosticare, Michael Douglas trebuie să meargă la consultaţii o dată la şase luni, iar şansele ca boala să fi fost pe deplin învinsă sunt de 95%.

„La câteva zile după consultaţie şi biopsie, doctorul m-a chemat şi mi-a spus că am cancer în stadiul IV. După ce timp de nouă luni nu s-a ştiut nimic, am aflat brusc o veste cutremurătoare“

Chimioterapia şi tratamentul cu radiaţii au durat opt săptămâni

În urma diagnosticării cu cancer la gât, Michael Douglas a urmat mai multe şedinţe de chimioterapie şi radiaţii care au durat opt săptămâni. În urma acestora, actorul a slăbit 20 de kilograme şi şi-a pierdut mare parte din energie. El şi-a petrecut multă vreme în pat în faţa televizorului, iar în acest timp tot ce putea mânca era supă, de unde şi scăderea în greutate. În schimb, pierderea părului cauzată de chimioterapie nu a reprezentat o problemă pentru actor. Cel mai tare s-a temut că-şi va pierde limba, a recunoscut el. „Dacă tratamentul cu radiaţii nu ar fi mers bine, atunci doctorii ar fi fost nevoiţi să acţioneze asupra limbii, şi nu ştiu câte roluri în filme mute există în prezent”, a glumit el.