Main menu

header

Stiri sanatoase

de Călin Popa şi Adrian Barna

Copiii care cresc în aer liber, feriţi de ADHD

O cercetare de dată recentă, derulată în cadrul Universității Aarhus, din Danemarca, a pus în evidență faptul că micuții care cresc în aer liber, cu mai puțină tehnologie la dispoziție, sunt mai feriți de a dezvolta ADHD. Potrivit experților danezi, cantitatea de spațiu verde din jur este determinantă pentru riscul copilului de a dezvolta această tulburare de atenție. Oamenii de știință consideră în general că ADHD, afecțiune care are încă multe necunoscute, poate fi ereditară, dar și alți factori pot juca un rol în dezvoltarea acesteia.

Read more: Stiri sanatoase

Se recomandă minimum trei luni, cu 24 de şedinţe Instructor Alexandra Radu: „Înotul lucrează mai mult de două treimi din suprafaţa musculară“

840 15 1de Ștefania Băcanu şi Silviu Ghering

Sportul, în general, este un aliat de bază împotriva bolilor și a diferitelor afecțiuni, iar înotul pare a fi, de departe, unul dintre cele mai bune. O spun specialiștii care îl recomandă, în primul rând, pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, dar și pentru susținerea vindecării în urma unor traumatisme. Alexandra Radu, instructor de înot și fost sportiv de performanță, ne-a vorbit pe larg despre multitudinea de beneficii pe care înotul le aduce organismului.

Read more: Se recomandă minimum trei luni, cu 24 de şedinţe Instructor Alexandra Radu: „Înotul lucrează mai...

Limba neagră viloasă apare ca urmare a deshidratării şi igienei orale îndoielnice

839 12 2de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna

Culoarea și aspectul limbii pot suferi modificări și reprezintă semnale că ceva este în neregulă cu corpul dumneavoastră. Dacă limba colorată în roșu aprins poate fi un semn al bolii Kawasaki, sindromul șocului toxic sau al unei alergii, limba neagră viloasă (păroasă) favorizează dezvoltarea germenilor producători de pigmenţi. Motiv pentru care zonele afectate apar colorate de la alb-gălbui la maroniu sau brun închis.

Read more: Limba neagră viloasă apare ca urmare a deshidratării şi igienei orale îndoielnice

Postul intermitent scade riscul de cancer de sân

839 12 1de Călin Popa şi Daniel Şuta

Mult mai mult decât o simplă dietă în tendințe și cu foarte bune rezultate pentru menținerea greutății optime pe termen lung, postul intermitent se dovedește un adevărat aliat al sănătății, fiecare nou studiu evidențiind alte avantaje ale acestui tip de regim alimentar.

Read more: Postul intermitent scade riscul de cancer de sân

Durerile de spate se extind la membrele inferioare şi organele pelvine Doctor Dan Benţia: „Osteocondroza este o afecţiune a coloanei care atacă discurile intervertebrale şi vertebrale“

839 13 1de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna

Osteocondroza este o boală frecventă, ce apare la persoanele mai în vârstă. Această afecţiune se referă la problemele cartilajelor coloanei vertebrale, de unde şi numele „chondros”, care, în limba greacă înseamnă „cartilaj”. În plus, deseori, osteocondroza atacă şi discurile intervertebrale şi cele vertebrale şi, pe lângă durerile de spate, pot fi afectate şi organele interne. Dan Benţia (foto), medic specialist neurochirurg, ne-a vorbit despre această afecţiune, care sunt cele mai întâlnite cauze, cum se manifestă, de câte feluri este şi ce variante de tratament există.

Read more: Durerile de spate se extind la membrele inferioare şi organele pelvine Doctor Dan Benţia:...

Anumiţi viruşi îngreunează tratarea bolilor

839 14 1de Ștefania Băcanu şi Daniel Alexandrescu

De mai bine de un an, întreaga lume se luptă să supraviețuiască în fața virusului ucigător, SARS-CoV-2, care a făcut sute de mii de victime pe tot mapamondul, iar criza este departe de a se fi terminat. Se fac cercetări, studii, se încearcă tot felul de tratamente, variante de vaccin, care ar putea câștiga lupta cu noul coronavirus. Un ultim studiu lansează o nouă idee și anume faptul că bacteriile intestinale, în cazul unui pacient testat pozitiv cu COVID-19, pot influența durata și severitatea infecției, dar și răspunsul imun la virus.

Read more: Anumiţi viruşi îngreunează tratarea bolilor

Stiri sanatoase

de Călin Popa şi Adrian Barna

Optimismul, esenţial în recuperarea postinfarct

Adulții tineri și de vârstă mijlocie care manifestă suferință psihologică severă - cum ar fi depresia sau anxietatea - după un atac de cord sunt de două ori mai predispuși să sufere un al doilea eveniment cardiac în decurs de cinci ani, arată datele unui studiu prezentat la cea de-a 70-a sesiune științifică anuală a Colegiului American de Cardiologie. Studiul trage un semnal de alarmă referitor la necesitatea ca medicii cardiologi să recomande acestor pacienți evaluări psihologice regulate, întrucât optimismul s-a dovedit un element-cheie în prevenirea unor recidive.

Read more: Stiri sanatoase

În faza incipientă, boala este asimptomatică Doctor Laura Mustaţă: „Diabetul gestaţional presupune apariţia unei tulburări de glicemie la gravide“

839 15 1de Ștefania Băcanu şi Claudia Mîţoi

Diabetul gestațional este o afecțiune care apare în timpul sarcinii, de regulă după luna a V-a, la cele mai multe femei, dar și mai târziu, pe la jumătatea lunii a VI-a, ca urmare a unei tulburări de glicemie. În cele mai multe cazuri, după naștere, dispare, dar poate crea și complicații. Laura Mustață (medalion), medic primar Obstetrică - Ginecologie, ne-a vorbit despre declanșarea diabetului gestațional, care sunt factorii favorizanți și în ce măsură sunt afectați mama și fătul.

Read more: În faza incipientă, boala este asimptomatică Doctor Laura Mustaţă: „Diabetul gestaţional presupune...

Muzicienii îl folosesc ca terapie de peste 100 de ani Beneficiile căscatului

838 10 1de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Cu siguranţă aţi observat că atunci când intervine oboseala sau plictisul, apare şi căscatul, obicei care se poate „lua”, deseori, şi la persoanele din jurul vostru, iar acestea încep să caşte imediat. Numai că, acest proces nu este doar un semn de oboseală sau de somn. Specialiştii vorbesc despre această acţiune, de regulă, involuntară, al cărei scop este umplerea plămânilor cu aer, care aduce numeroase beneficii organismului, chiar şi atunci când este efectuat în mod excesiv. Procesul vine însoţit de întinderea membrelor superioare sau chiar de umezirea ochilor.

Read more: Muzicienii îl folosesc ca terapie de peste 100 de ani Beneficiile căscatului

Efecte În deceniile următoare Urmări teribile ale pandemiei asupra sănătăţii oamenilor

838 11 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

În afară de simptomele imediate și foarte grave, de la piederea unor simțuri cum sunt gustul sau mirosul, până la pneumonii grave și sechele pe termen lung, pandemia de COVID-19 are și alte valuri de urmări asupra sănătății omenirii, care se vor manifesta în deceniile următoare, atestă studiile și specialiștii.

Read more: Efecte În deceniile următoare Urmări teribile ale pandemiei asupra sănătăţii oamenilor

Albastru de metilen, noul ingredient-minune al loţiunilor de protecţie solară

838 12 2de Călin Popa şi Adrian Barna

Un vechi vindecător, albastrul de metilen, intră „pe ușa din față” în industria produselor de protecție solară, grație unor proprietăți de excepție, care îl fac un apărător eficient în fața daunelor razelor ultraviolete.

Read more: Albastru de metilen, noul ingredient-minune al loţiunilor de protecţie solară