Main menu

header

Ajutaţi-o pe Felicia să meargă!

481 14 1Felicia Georgiana Olteanu (10 ani), din localitatea Urlați, Prahova, a primit la naștere un diagnostic crunt: tetrapareză spastică. Vestea a venit ca un trăsnet pentru părinți, care nu își vor găsi liniștea până nu o vor vedea descurcându-se singură.

Read more: Ajutaţi-o pe Felicia să meargă!

Doctor Dana Craiu: „80% dintre epileptici au intelect normal, deci pot avea viaţă de familie şi socială normală“

481 15 1de Cătălina Tăgârță

Celulele creierului sunt legate între ele în rețele și asigură toate funcțiile (mișcare, vorbire, senzații, gândire) prin semnale electrice și chimice. În momentul în care o persoană prezintă descărcări electrice anormale în aceste rețele înseamnă că se produc crize epileptice. Prin urmare, epilepsia este o boală cronică ce afectează creierul. Cu ocazia desfășurării Primului Curs Est-European în domeniul Epileptologiei (desfășurat în România), conferențiar doctor Dana Craiu (medalion), șef Disciplină Neurologie Pediatrică II la Facultatea de Medicină, UMF „Carol Davila” și șef Secția Clinică Neurologie Pediatrică, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, ne-a spus mai multe despre această afecțiune.

Read more: Doctor Dana Craiu: „80% dintre epileptici au intelect normal, deci pot avea viaţă de familie şi...

Medic dermatolog Nazila Saki:„Urticaria nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăieşti“

480 12 1de Cătălina Tăgârță

Mai devreme sau mai târziu, fiecare om poate suferi de urticarie. Afecțiunea este caracterizată prin erupții mici, roșii, care dau mâncărimi insuportabile, dar care, în majoritatea cazurilor, dispar la fel de repede cum apar, chiar fără să lase urme pe piele. La prima vedere, pare a fi o problemă minoră de sănătate, însă lucrurile nu sunt nici pe departe atât de simple, afirmă medicul dermatolog Nazila Saki (foto), de la Centrul Medical Mediclass. Mai mult, specialista avertizează asupra tratamentelor greșite ce se recomandă pentru vindecarea urticariei.

Read more: Medic dermatolog Nazila Saki:„Urticaria nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăieşti“

Vezica hiperactivă, un „teren încă nedefrişat“ de urologi

480 15 1de Cătălina Tăgârță

Mersul des la toaletă trebuie să ridice semne de întrebare. Astfel, dacă simțiți nevoia să urinați mai mult de șapte sau de opt ori pe zi, ori dacă vă treziți noaptea din somn pentru a urina este posibil să suferiți de sindromul vezicii hiperactive (cunoscut și sub denumirea de VHA - vezică hiperactivă sau OAB - over active bladder). Nu e vorba doar despre timpul pierdut pe drum înspre și dinspre baie, ci despre faptul că nevoia de a urina des și urgent în momente impredictibile poate da naștere unor probleme în viața personală și profesională.

Read more: Vezica hiperactivă, un „teren încă nedefrişat“ de urologi

Hidratarea corectă, factor de prevenţie pentru multe boli

480 14 1de Cătălina Tăgârță

Organe foarte importante pentru funcționarea organismului, precum creierul, plămânii, inima și rinichii conțin apă în proporție de 65%-85%. Oasele conțin și ele apă în proporție de până la 20%. Contrar așteptărilor, cea mai mare cantitate de apă nu se află în sistemul circulator, ci este stocată în cele 100 de trilioane de celule ale corpului. Însă, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, celulele se deshidratează. În acest context, hidratarea corectă este un factor de prevenție pentru boli și o măsură de menținere a vitalității și tinereții organismului.

Read more: Hidratarea corectă, factor de prevenţie pentru multe boli

Sindromul alimentaţiei nocturne, recunoscut de specialişti

de Dana Purgaru

Persoanele care se trezesc noaptea înfometate şi nu pot adormi la loc dacă nu mănâncă ar putea suferi de o tulburare abia recent studiată - sindromul alimentaţiei nocturne. Acesta apare atunci când genele ce controlează sincronizarea orarului meselor cu somnul funcţionează defectuos. Problema este întâlnită la 1%-2% din populație. Cauzele sunt încă insuficient cunoscute.

Un medicament va putea şterge amintirile negative

de Dana Purgaru

Fingolimodul, un medicament folosit împotriva sclerozei multiple, ar putea contribui la ştergerea amintirilor traumatizante sau dureroase, au descoperit cercetătorii americani după testele efectuate pe șoareci. Studiul, efectuat la Virginia Commonwealth University, deschide drumul creării unui medicament ce ar putea elimina amintirea unor evenimente traumatizante petrecute cu ani înainte, ajutându-i astfel pe pacienţi să depăşească fobii, tulburări alimentare şi chiar aventuri de o noapte.

„Animaţia suspendată“ va intra în teste

de Dana Purgaru

Un experiment revoluționar va începe în curând la Spitalul Presbyterian din Pittsburgh. Specialiștii vor răci trupurile pacienţilor aflaţi în stare foarte gravă, astfel încât celulele lor vor avea nevoie de mult mai puţin oxigen. Această „animaţie suspendată” va ţine pacientul între viaţă şi moarte, pentru ca medicii să poată opera victimele cu răni grave. Sângele va fi înlocuit cu o soluţie salină rece, temperatura corpului va scădea la 10 grade Celsius, şi orice activitate celulară va înceta. Testele asemănătoare efectuate pe animale au dat rezultate pozitive.

Antioxidanţii luaţi din pastile pot fi periculoşi

de Dana Purgaru

Un studiu recent, realizat de cercetătorii de la Universitatea McGill, din Canada, demonstrează că radicalii liberi nu provoacă îmbătrânirea, așa cum se credea până acum, iar pilulele cu antioxidanţi sunt cele care accelerează acest proces. Și alte studii realizate anterior au concluzionat că un nivel crescut de antioxidanţi este dăunător. Cercetătorii au precizat că, dacă aceștia sunt luaţi natural, din alimente, au efecte benefice, pentru că sunt în cantităţi mai mici.

30% din populaţia Terrei suferă de obezitate

de Dana Purgaru

Aproape 2,1 miliarde de persoane, respectiv 30% din populaţia mondială, sunt supraponderale sau suferă de obezitate. În rândul ţărilor dezvoltate, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Australia ocupă primele locuri în privinţa numărului de persoane cu vârsta de peste 20 de ani obeze sau supraponderale, cu o proporţie de peste 60%, iar în state ca Egipt, Libia, Arabia Saudită, Oman, Bahrein şi Kuweit, procentul este de peste 70%. De asemenea, vârsta de la care se manifestă simptomele obezităţii a crescut, între anii 1980 şi 2013, cu 50% la nivel mondial.

Un leac din bătrâni scos la lumină din bârlog: Untura de bursuc

479 12 1de Raluca Grinţescu

Ţăranilor români de la poalele munţilor nu le lipseau din gospodărie seul de vită, untura de bursuc şi de urs. Răni, luxaţii, entorse sau diverse boli trupeşti se „topeau” ca prin minune, exact ca grăsimea jivinelor când era preparată pe focul din sobă, cu flori din inima pădurii şi descântece, pentru ajutor în vindecare.

Read more: Un leac din bătrâni scos la lumină din bârlog: Untura de bursuc