Main menu

header

cotnari wide

624 29 2de Roxana Istudor şi Florica Pintea

În condițiile în care ecranul telefonului mobil este cel mai expus bacteriilor și urmelor care se retransferă pe mâinile utilizatorului la fiecare folosire, este dificil de ales cea mai bună soluție pentru o curățare eficientă, dar care să nu dăuneze dispozitivului. Ca în multe alte cazuri, există o alternativă naturală ce rezolvă problema.

Substanțele chimice, neindicate

Ecranul telefonului mobil este una dintre cele mai pătate suprafețe. Utilizat zilnic, este spațiul pe care se depun bacterii, resturi de fard, microbi, în general tot ceea ce intră în contact cu mâna utilizatorului. Din timp în timp, este foarte important să curățați acest ecran, dar alegerea substanței optime este dificilă, întrucât producătorii avertizează că telefoanele nu pot fi atinse de substanțele chimice fără riscul de a nu mai funcționa corespunzător. Pentru rezolvarea acestei probleme se poate apela la o combinație între oțet și apă distilată.

Rezultate imediate

Primul pas este acela de a șterge ecranul telefonului mobil cu o cârpă din microfibre uscată. Aceasta va înlătura mizeria vizibilă - praf, grăsime etc. Aveți nevoie apoi de o sticlă din plastic cu cap spray în care amestecați părți egale de oțet și apă distilată. Pulverizați conținutul pe cârpă în cantitate mică, apoi ștergeți ușor ecranul dispozitivului mobil. Rezultatele vor fi imediate - oţetul este antiseptic, distrugând bacteriile, iar cu apa distilată nu riscați să rămână pe ecran resturi de minerale care se găsesc de regulă în apa de la robinet sau în cea minerală.

Nu doar ecranul telefonului mobil se poate curăța eficient cu amestecul de oțet și apă distilată, ci și al televizorului sau al computerului