Main menu

header

649 31 1de CătălinaTăgârță şi Adrian Barna

Sunteți pe cale să vă angajați sau vreți să vă înscrieți la un concurs și aveți nevoie de cazier judiciar? În cazul în care cererea-tip este depusă în România, în funcție de domiciliul și de locul nașterii puteți primi certificatul pe loc sau acesta va fi eliberat în cel mult trei zile de la data solicitării. Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor, în termen de zece zile de la data solicitării. Potrivit Poliției Române, documentele sunt valabile șase luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

E necesar să depuneți o cerere-tip motivată

În cazul persoanelor fizice, pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România puteți să depuneți personal cererea-tip motivată, cu datele de stare civilă complete, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar. Aceasta trebuie să fie însoţită, obligatoriu, de actul de identitate (carte de identitate, buletin de identitate, paşaport, carte de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor UE, carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă aflate în termen de valabilitate). Conform informațiilor postate de Poliția Română pe site-ul oficial (politiaromana.ro), persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau prin oficiile consulare ale României. De asemenea, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor. Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate.

Se poate obține și cu împuternicire

Conform procedurilor legale în vigoare, certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora, după cum urmează: în ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de un notar public; în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga, de la 5 noiembrie 1961, este suficient să fie aplicată apostila. Conţinutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului. În situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoţită de copia actului de identitate al solicitantului, copia actului de identitate al împuternicitului şi de procura autentificată în condiţiile legii. Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt valabile fără vreo altă supralegalizare.

La grațiere, poate fi solicitat și de apărător

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii, fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia. Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru Registrul Operatorilor Intracomunitari, în document se înscriu, pe lângă sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive, și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Cele două modele-tip de cerere, respectiv Cererea pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar pentru persoana fizică din România și Cererea pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar pentru persoana fizică dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, pot fi descărcate de pe site-ul Poliției Române.

Lista subunităţilor de poliţie care eliberează certificate de cazier judiciar pentru persoane fizice, precum şi programul ghişeelor de lucru cu publicul se găsesc afişate pe paginile de internet ale Inspectoratelor de Poliţie Judeţene, respectiv Poliţia Capitalei

Persoanele juridice trebuie să se adreseze Inspectoratelor de Poliţie Judeţene

Pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar pentru persoanele juridice trebuie să vă adresați serviciilor de cazier judiciar de la nivelul Inspectoratelor de Poliţie Județene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. În acest sens, aveți nevoie de o cerere-tip, cu datele complete de identificare şi motivată. Cererea se depune de persoana juridică prin reprezentant legal, care trebuie să îşi demonstreze calitatea, la orice unitate ori subunitate de poliţie conectată la ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român). La depunerea cererii, reprezentantul legal al persoanei juridice va anexa următoarele documente: dovada calității de persoană juridică; dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante (Anexa 38 din HG nr. 345/2010); copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal. Certificatul de cazier judiciar se eliberează persoanelor juridice în cel mult trei zile de la data solicitării. Și pentru această categorie de documente puteți descărca de pe site-ul Poliției Române: Cerere privind eliberarea certificatului de cazier judiciar pentru persoana juridică sau/și Model de împuternicire emisă de persoana juridică.