Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Eliminarea subvenţiei acordate furnizorului de căldură de primăriile şi consiliile locale şi scumpirea preţului gigacaloriei la populaţie i-a speriat pe majoritatea românilor. În sezonul ce urmează se estimează o creştere cu până la 37% a preţului căldurii, iar acest lucru îi face pe mulţi să se întrebe dacă vor mai reuşi să-şi achite dările la iarnă.

„Preţul a crescut mereu, ajungând astăzi la 320 lei/gigacalorie”
Potrivit lui Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Române a Asociaţiilor de Proprietari (FAPR), măsura este abuzivă, întrucât nu populaţia trebuie să plătească pentru energia termică prin scumpirea gigacaloriei, ci furnizorul RADET. „Practic, de la data când a fost legiferată subvenţia, aceasta a fost acordată furnizorului de energie termică, nu populaţiei, în scopul de a fi ajutat de stat să se reformeze, reorganizeze şi eficientizeze, timp în care subvenţia să fie redusă treptat în ritmul modernizării. Acest lucru nu s-a întâmplat, în condiţiile în care reprezentanţii RADET susţin că au făcut investiţii, modernizări, automatizări şi aşa mai departe. Dimpotrivă, preţul final a crescut mereu, ajungând astăzi la 320 lei/gigacalorie”, declară Radu Opaina pe site-ul asociaţiei, www.fapr.ro, susţinând că această măsură va duce la o criză economică şi socială fără precedent. Banii subvenţionaţi până acum de Primărie nu au fost puşi încă în totalitate în cârca localnicilor. Consiliul Local Bucureşti, de exemplu, a votat doar o creştere de 37% a gigacaloriei, pentru moment, ceea ce înseamnă că locuitorii Capitalei vor plăti la iarnă 169 de lei faţă de 124 de lei, cât au plătit cu câteva luni în urmă. Acest lucru este însă valabil doar pentru pensionari şi cei cu venituri foarte mici, întrucât familiile cu venituri mai mari vor fi nevoite să plătească la preţ întreg, respectiv 320 de lei, potrivit informaţiilor furnizate de FAPR.

Puneţi contor la gaze şi faceţi contract individual pentru fiecare proprietar
Radu Opaina vine însă şi cu soluţii pentru a plăti mai puţin la întreţinere. Iată câteva dintre acestea. Fiecare asociaţie de proprietari ar trebui să realizeze o conductă comună de gaze naturale pe casa scării, cu contor şi contract individual pentru fiecare proprietar. Astfel, nimeni nu va mai depinde de vecin şi va plăti fiecare exact cât consumă. În plus, instituiţi reguli clare împotriva restanţierilor şi eventual renunţaţi la aplicarea penalităţilor pentru restanţierii cu probleme financiare, mai ales dacă aceştia fac dovada că trec printr-o situaţie dificilă. Restanţele pot fi reeşalonate pe o perioadă de 12 luni, pentru a le veni în ajutor persoanelor nevoiaşe. Atenţie, însă! Nu faceţi această excepţie pentru rău-platnicii cu antecedente, care nu îşi achitau datoriile la timp nici înainte de creşterea gigacaloriei.
De asemenea, reprezentanţii FAPR sugerează asociaţiilor de proprietari să renunţe la strângerea banilor pentru fondul de rulment în această perioadă de criză şi să informeze proprietarii cu privire la consumuri raţionale, dar şi să elimine orice pierderi de apă din apartamente, să utilizeze instalaţiile comune de evacuare a gunoiului (ghenă) şi apă menajeră (canalizare) în mod corespunzător, să păstreze curăţenia şi, eventual, să participe la mici activităţi utile comunităţii blocului, fără bani.
O altă măsură ar fi să nu daţi niciodată banii asociaţiei pe mâna unei persoane fizice sau a unei firme din afara acesteia. Sumele în numerar trebuie gestionate de o persoană de încredere (casierul, administratorul, preşedintele).
Pentru a economisi cât mai mult, nu cheltuiţi nimic din fondurile de rulment pe care le aveţi deja, decât pentru stricte necesităţi de natură tehnică, de genul avariilor.

Achitaţi facturile în tranşe egale, pentru a nu rămâne „în pană” la iarnă
O altă metodă cu ajutorul căreia, potrivit reprezentanţilor Primăriei Capitalei, se va reduce numărul restanţierilor ar fi să calculaţi împreună cu reprezentanţii asociaţiei de proprietari care este costul mediu lunar ce vă revine de plată la întreţinere şi să achitaţi facturile în tranşe egale. Chiar dacă în acest fel nu veţi mai „sărăci” pe timp de iarnă, Radu Opaina consideră că va fi totuşi o nenorocire. „Nu o să mai ştie lumea ce să plătească şi pentru ce plăteşte exact. Înseamnă că degeaba sunt contoare şi că plătind facturi egale se anulează ideea de consum şi de facturat corect. Este o metodă de a împrumuta RADET cu bani”, a declarat preşedintele FAPR.

Reabilitarea termică reduce pierderile la căldură cu 80%
Iată şi alte sfaturi care vă pot ajuta să economisiţi chiar şi până la 30% din factură dacă aveţi repartitoare şi un robinet cu termostat montat pe corpul de încălzire: nu acoperiţi caloriferul cu perdeaua sau cu draperia, deoarece se creează un microclimat fals şi conduce la costuri false, folosiţi corect funcţia de reglare a robinetelor, în sensul că e necesar să diminuaţi căldura în camerele nelocuite sau părăsite temporar, precum şi în timpul nopţii, iar atunci când deschideţi geamul pentru aerisirea camerei nu uitaţi să închideţi robinetul. „Reabilitarea termică a clădirilor este cea mai eficientă şi economică metodă de reducere a consumului de energie, precum şi a costurilor de încălzire, facturile la întreţinere scăzând cu până la 50%, iar pierderile de căldură, cu 80%”, a declarat Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 al Capitalei, care a început deja o serie de astfel de lucrări în zona pe care o conduce.
Dacă Primăria din localitatea dumneavoastră nu are suficienţi bani pentru aşa ceva, şi nici Asociaţia de Proprietari, grăbiţi-vă să vă izolaţi singuri pereţii exteriori ai apartamentului, eventual să înlocuiţi ferestrele cu unele tip termopan sau cel puţin să le chituiţi, pentru a menţine mai mult timp căldura în încăperi.

Scădere de 5% pentru cei cu venituri mici

Dacă până iarna trecută persoanele care aveau un venit pe membru de familie de până la 615 lei primeau 10% subvenţie la căldură, de anul acesta, plafonul a crescut, iar subvenţia s-a micşorat. Vor plăti cu o reducere de 5% doar cei cu venit între 615 şi 786 de lei pe membru de familie, iar pentru persoanele singure, pragul va fi de 1.082 de lei, iar ajutorul, de 10% din factură. Ceilalţi însă, care nu se încadrează în aceste plafoane, vor plăti preţul întreg, respectiv 320 de lei gigacaloria.

- Pentru o factură mai mică la întreţinere verificaţi frecvent şi reparaţi de pe acum robinetele de la chiuvete, bazinul toaletei sau ţevile care trec prin locuinţa dumneavoastră.