Main menu

header

de Dana Purgaru

Începând de la 1 noiembrie, toţi românii care conduc maşini pe teritoriul ţării noastre trebuie să îşi doteze autovehiculul cu anvelope de iarnă, deoarece legislaţia a fost aliniată la cea a mai multor state europene. Astfel, este obligatorie folosirea acestui tip de anvelope atunci când condiţiile meteo şi de drum impun acest lucru.

Lipsa lor duce la amendă contravenţională
Potrivit legii, pentru autoturismele comerciale uşoare, cu masa maximă autorizată sub 3,5 tone, SUV, 4x4, folosirea anvelopelor cu marcaj „M+S” este obligatorie dacă pe şosea se află zăpadă, gheaţă sau polei. Lipsa lor, la un control al Poliţiei, pe o şosea acoperită cu gheaţă, zăpadă sau polei atrage amendă contravenţională aplicată şoferului, nu proprietarului, cu valoare între 603 şi 1.340 de lei. Mai mult, dacă vă aflaţi la volanul unui astfel de autovehicul şi sunteţi implicaţi într-un accident pe un drum acoperit cu gheaţă, zăpadă sau polei, lipsa anvelopelor cu marcaj „M+S” atrage şi suportarea daunelor provocate infrastructurii rutiere şi a costurilor de eliberare a drumului.
În cazul camioanelor şi autobuzelor, vehiculelor destinate transportului de persoane cu mai mult de nouă locuri şi de marfă, cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, folosirea anvelopelor cu marcaj „M+S” este obligatorie pe axa (sau axele) de tracţiune dacă pe şosea se află zăpadă, gheaţă sau polei. În lipsa acestor anvelope speciale, este obligatorie folosirea lanţurilor sau a altor echipamente antiderapante omologate.

Asigură aderenţa optimă
Potrivit Ordonanţei Guvernului 5/2011, anvelopele de iarnă sunt cele omologate conform Directivei 92/23/CEE din 31 martie 1992 (privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi montarea lor), Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) 30 şi a Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite CEE-ONU 54, după caz.
Conform Directivei 92/23/CEE, „pneuri pentru zăpadă” înseamnă cauciucuri al căror desen al benzii de rulare şi structură este proiectat, înainte de toate, pentru a asigura un comportament mai bun decât al pneurilor normale, în noroi şi în zăpadă proaspătă sau în curs de topire. Desenul benzii de rulare a pneurilor de zăpadă este, în general, caracterizat de elemente de crestătură şi de matriţă masive, mai distanţate unul de celălalt decât la pneurile normale. Acestea trebuie să aibă inscripţia „M+S”, „M.S.” sau „M&S” (noroi şi zăpadă - mud & snow, în engleză) pe o înălţime de 4 mm.

Anvelopele „all-season”, legale, dar nerecomandate
Pentru a dovedi că aveţi anvelope de iarnă, arătaţi agenţilor de poliţie care vă opresc marcajul „M+S” (acceptat de legislaţia europeană şi nord-americană) de pe lateralul fiecărei anvelope.
Acest marcaj este prezent şi pe anvelopele tip „all-season” („tot anul”), deci din punct de vedere legal acestea sunt asimilate anvelopelor de iarnă, însă specialiştii nu le recomandă a fi utilizate în locul celor de iarnă.
Este bine să reţineţi faptul că dacă sunteţi opriţi de agenţii de circulaţie iarna, pe un drum uscat, nu puteţi fi amendaţi, deoarece, după cum am arătat mai sus, legislaţia română specifică obligativitatea anvelopelor de iarnă pe drumuri acoperite cu gheaţă, zăpadă ori polei. Cu toate acestea, agenţii vă pot interzice continuarea drumului dacă în faţă există porţiuni acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei, iar vehiculul dumneavoastră nu este echipat corespunzător.

Pont! Folosirea anvelopelor „M+S” este recomandată nu doar pe porţiuni de drum acoperite cu gheaţă, zăpadă ori polei, ci şi la temperaturi sub 7°C, deoarece compoziţia acestor pneuri speciale conferă aderenţă adecvată la temperaturi joase, spre deosebire de cele de vară, al căror cauciuc se întăreşte sub pragul celor 7°C, determinând pierderea aderenţei chiar dacă şoseaua este uscată.

Atenţie! Dacă aveţi o maşină mică şi circulaţi cu anvelope de iarnă numai pe unele dintre roţi, nu riscaţi numai amendă, ci şi pierderea controlului din cauza derapării date de diferenţa de aderenţă.