Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

După naştere, femeile pot intra în concediu de creştere a copilului şi pot primi o indemnizaţie. Vă prezentăm modificările aduse OUG 111/2010 şi care sunt condiţiile pentru a beneficia de drepturile viitoarelor mămici.

Achitaţi-vă taxele şi impozitele
Viitorul părinte care doreşte să beneficieze de concediu pentru creşterea copilului trebuie să se asigure că a lucrat neîntrerupt în ultimele 12 luni anterior naşterii şi că a achitat toate impozitele către stat, potrivit prevederilor Legii 571/2003 (Codul Fiscal), cu modificările şi completările ulterioare. În categoria impozite nu intră numai cele ce reies în urma calculelor salariale, ci şi cel pentru casă sau alte proprietăţi care figurează pe numele lor, de exemplu. În caz contrar, potrivit OU 124/ 27.12.2011, nu va primi indemnizaţia timp de cinci luni. Dacă în acest interval obligaţiile faţă de bugetul local sunt achitate, acest lucru atrage după sine reluarea plăţii drepturilor, începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligaţia, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării.

Prima variantă: un an de concediu cu plată
Dacă sunt îndeplinite toate condiţiile amintite mai sus, părintele care doreşte să stea cu copilul acasă are de ales între mai multe variante. Prima ar fi un an de stat acasă, iar indemnizaţia aferentă se va acorda în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR (indicator social de referinţă, stabilit în prezent la 500 de lei) şi nici mai mare de 6,8 ISR, respectiv nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 de lei.
Părinţii care optează pentru această variantă şi se întorc la serviciu mai devreme de un an vor beneficia de un stimulent de 500 de lei pe lună până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului.
Trebuie reţinut faptul că părintele trebuie să se întoarcă la serviciu înainte de împlinirea de către minor a vârstei de 1 an.
Dacă părintele nu doreşte să se întoarcă la serviciu înainte ca micuţul să împlinească 1 an, va putea opta pentru acordarea unui concediu fără plată pentru îngrijirea copilului cu vârsta între 1 an şi 2 ani.

A doua variantă: doi ani de concediu
În cazul în care părintele optează pentru varianta a doua, care constă în doi ani de concediu pentru creşterea copilului, va primi o indemnizaţie lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, care nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 1.200 de lei. Însă, în cazul acestei opţiuni nu se mai acordă stimulentul de inserţie, adică suma de 500 de lei lunar.

Situaţia minorului cu handicap

Pentru copilul cu handicap, părintele care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege va beneficia de concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, iar indemnizaţia aferentă se va acorda în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 de lei. Oricare dintre părinţii sau persoanele care au în întreţinere un copil cu dizabilitate beneficiază, după caz, de următoarele drepturi: program de lucru redus la patru ore pe zi, la solicitare, fără afectarea drepturilor de asigurări sociale prevăzute de lege, concedii medicale acordate în condiţiile legii pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate care necesită internare şi tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afecţiuni intercurente, precum şi pentru recuperare/reabilitare. De asemenea, se acordă un sprijin lunar în cuantum de 0,9 ISR pentru părintele cu dizabilitate gravă sau accentuată care nu realizează alte venituri în afara beneficiilor de asistenţă socială destinate persoanelor cu dizabilităţi, până la împlinirea de copil a vârstei de 3 ani, respectiv de 0,6 ISR pentru copilul cu vârsta între 3 şi 7 ani. Părintele care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţiei lunare aferente beneficiază de un sprijin lunar în cuantum de 0,6 ISR până la împlinirea de copilul cu handicap a vârstei de 3 ani, respectiv de 0,3 ISR pentru cel cu vârsta între 3 şi 7 ani.

- Cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului se majorează cu 1,2 ISR în caz de sarcină gemelară.

- Pentru a opta pentru una dintre cele două variante ale concediului pentru creşterea copilului, părintele trebuie să depună la Primăria localităţii în care îşi are reşedinţa un dosar cu actele ce dovedesc eligibilitatea sa.