Main menu

header

25-07-1de Cătălina Tăgârţă

Programul de reabilitare termică a suferit noi schimbări. Dacă până anul trecut proprietarii de la bloc s-au putut bucura de lucrări realizate gratuit, de primării, de acum încolo legislaţia prevede ca aceştia să suporte şi ei un procent din valoarea lucrării, procent ce va fi calculat, în principiu, în funcţie de statutul social. Mihai Mereuţă (foto), preşedinte la Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat, ne-a spus mai multe despre modificările aduse programului.

„Oamenii ne semnalează tot felul de probleme”
- Domnule Mereuţă, multe lucrări de reabilitare termică au fost stopate. Ce ne puteţi spune despre continuarea programului? Ce schimbări au apărut?
- Pe de o parte avem reabilitarea termică realizată în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului numărul 63/2012, iar de cealaltă parte, cea care se desfăşoară pe fonduri europene. Mai e şi varianta cu credite, dar pentru aceasta nu există momentan finanţare... Şi la primării sumele alocate la buget sunt mici, iar pentru POR, unde sunt fonduri europene, părerea mea e că lucrurile nu vor fi lăsate să meargă după ureche, astfel încât vor apărea blocaje. Oamenii ne semnalează tot felul de probleme, astfel încât am scris deja autorităţilor în acest sens şi aşteptăm lămuriri, pe care de îndată ce le vom avea le vom publica pe site-ul nostru, www.habitaturban.ro.

- Ce fel de probleme sunt?
- Spre exemplu, au apărut nişte prevederi care fie ne-au „scăpat” când au fost în dezbatere publică, fie s-au făcut schimbări pe ultima sută de metri. Şi aici mă refer la procentul de voturi în urma căruia poate fi depus dosarul. În programul POR, într-un loc apare că există obligaţia de a avea adeziunea tuturor proprietarilor, în altul se merge pe varianta de 2/3 din proprietari, dar şi atât e mult, fiindcă mulţi sunt plecaţi din ţară. În schimb, în legislaţie, în general, e vorba despre majoritate. Dar şi aici apar discuţii, că una e să ceri votul a jumătate din numărul proprietarilor, şi alta să ceri jumătate din numărul celor prezenţi la şedinţa Asociaţiilor de Proprietari.

Plata se poate face în rate, timp de cinci ani
- E adevărat că reabilitarea termică nu se va mai face gratuit?
- Da. Şi, într-o oarecare măsură, mi se pare corect. În funcţie de statutul social, proprietarii vor fi împărţiţi în mai multe categorii şi vor contribui cu un procent ce variază între 10% şi 30%. Şi cum mulţi vor totul pe degeaba şi s-au gândit să renunţe la dosarul de reabilitare din acest motiv, primăriile au şi găsit o cale să ia banii de la oameni, şi anume plata contribuţiei respective, în rate, timp de cinci ani.

- Să luăm exemplul unei asociaţii care a depus deja dosarul şi se află pe lista de aşteptare. Criteriile de eligibilitate rămân aceleaşi?
- Criteriile rămân aceleaşi, respectiv vechimea blocului, data depunerii dosarului şi aşa mai departe... Însă părerea mea este că se vor face alte liste, fiindcă acum trebuie să contribuie şi proprietarii cu bani.

- Dincolo de criteriile normale, scrise în lege, cum au ales primăriile blocurile care au fost deja anvelopate? Cunosc mai multe cazuri unde dosarele erau la începutul listei, dar nu au fost anvelopate.
- În general, au ales blocurile de la stradă sau poate documentele nu au fost în regulă. De aceea, Asociaţiile de Proprietari trebuiau să verifice la Primărie dacă dosarul este complet. Plus că, din punctul meu de vedere, împărţirea asociaţiilor pe scări de bloc este o prostie. Forţa mai mare este atunci când ai şi avocat, şi contabil, şi specialist în reabilitare. La un bloc cu 40 de apartamente, de exemplu, ce salarii poţi plăti?

„Scutire de la plata impozitului timp de şapte ani”
- Ce ne mai puteţi dezvălui din noile norme?
- Garanţia lucrării e de trei ani, dar proprietarul e obligat apoi să întreţină lucrarea încă cinci ani. În condiţiile în care multe blocuri sunt reabilitate fără proiect, această declaraţie sperie, ca să nu mai vorbim despre faptul că e inutilă, ţinând cont că, potrivit Legii 10 - privind calitatea în construcţii -, proprietarul are oricum obligaţia de a-şi menţine bunul. Pe de altă parte, eu nu înţeleg de ce oamenii care stau la bloc au pierdut lucruri elementare de locuit: cum ar fi îngrijirea imobilului. Curtea Constituţională taie mofturile, nu mai e valabilă treaba cu „casa mea, fac ce vreau în ea”. Există o singură obligaţie a proprietăţii în Constituţie, respectiv: obligaţia de bună vecinătate, care spune că drepturile tale se opresc acolo unde încalci drepturile celuilalt de lângă tine. De exemplu, dacă vecinul se debranşează de la sistemul centralizat de termoficare şi te lasă în frig - cu un perete rece - încalcă astfel Constituţia. Deci, oricine se mută la bloc se obligă să respecte regulile stabilite la comun. Mai sunt cazuri în care, de exemplu, cineva ocupă abuziv un balcon. Potrivit Codului Penal, orice alt proprietar din bloc îi poate face plângere penală pentru tulburare de posesie.

- Ce ne spuneţi despre scutirea de la plata impozitului?
- Programul pare generos: scutirea de la plata impozitului timp de şapte ani... Dar prin birocraţia şi hârtiile ce trebuie făcute este foarte greu de accesat. O altă chestiune care s-a ignorat complet este campania de educare cu privire la cum trebuie folosite blocurile reabilitate. De exemplu, noi ne-am luptat să se introducă robinete şi repartitoare la blocurile reabilitate termic, pentru că acolo unde nu există nu a scăzut consumul la agentul de termoficare.

- Am înţeles că vor intra şi casele în noul program?
- Primarul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a făcut la un moment dat o astfel de declaraţie, cum că va lupta să fie reabilitate şi locuinţele individuale. În plus, pe OUG 63 ar trebui să fie incluse chiar şi blocurile construite înainte de anii ’50.

Cum arată ratele de cofinanţare

Potrivit Ghidului solicitantului din POR, ratele de cofinanţare ale autorităţilor publice locale şi asociaţiilor de proprietari arată astfel:
- 30% contribuţia unităţii administrativ teritoriale (UAT) şi 10% contribuţia asociaţiei de proprietari (AP), în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile-proprietari (de apartamente-locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 150 de euro;
- 20% UAT şi 20% AP dacă mai mult de 50% dintre proprietari au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 350 de euro;
- 10% UAT şi 30% AP, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre proprietari au un venit mediu net lunar pe membru de familie sub 500 de euro.

„Oricine se mută la bloc se obligă să respecte regulile stabilite la comun“