Main menu

header

cotnari wide

661 23 1de Luana Mare şi Florica Pintea

Părintele Ghelasie, de la Mănăstirea Frăsinei, a lăsat ucenicilor săi o moştenire nepreţuită prin învăţăturile sale despre medicina isihastă, concept amplu, care cuprinde dietoterapie, adică grija pentru hrănire, dar şi mobiloterapie, adică grija pentru exerciţiu fizic. Monahul spunea că, pe lângă rugăciune şi grija pentru suflet, creştinii trebuie să ia seama cu luare aminte şi la nevoile trupului, să fie deosebit de atenţi la ceea ce mănâncă. Aşa s-a născut dietoterapia, iar sfaturile sale au fost cuprinse în cartea „Medicina isihastă”. Părintele Ghelasie a plecat din această viaţă la numai 59 de ani, în 2003, după ce s-a nevoit timp de 30 de ani la „Athosul românesc”, mai precis la Mănăstirea Frăsinei. Potrivit doctrinei isihaste, creștinul sau monahul trebuie să trăiască în pace și în liniște, în armonie cu Dumnezeu, cu natura şi cu întregul mediu, împăcând trupul cu sufletul, menținându-se astfel într-o stare contemplativă.

În toate reţetele trebuie să fie „chipul pâinii”

Hrana noastră este pe un model arhaic, care în boli este uitat şi este dublat de antimodele distructive. Revenirea la sănătate nu este posibilă decât prin rememorarea „arhemodelului hranei”. În sensul creştin, hrana este numită „pâinea noastră cea de toate zilele”. Şi pe această bază se extinde această „taină”, ca însăşi tratarea bolilor. Este necesară o atenţie deosebită la specificul dietoterapiei medicinei isihaste. În toate reţetele trebuie să fie „chipul pâinii” şi prezenţa îndeosebi a pâinii pustniceşti, cea necoaptă, realizată după reţeta monahilor din vechime, din cereale zdrobite sau măcinate, amestecată cu apă şi lăsată la dospit timp de aproximativ zece ore.

„Nu mâncaţi ca să consumaţi, ci ca să vă hrăniţi!”

Carnea este o apariţie a unei „mâncări de consumaţie”, nu de hrănire în sine. Carnea nu hrăneşte, ci constituie un material de consumaţie energetică, ce antrenează şi o autoconsumaţie (de unde nocivitatea cărnii). Mai ales în lumea noastră, de multă consumaţie energetică, se mănâncă multă carne tocmai ca o compensare, dar care secătuieşte şi potenţialul energetic de bază, de unde vin şi atâtea boli. Carnea, băuturile alcoolice şi stimulentele precum cafea, sucuri gazoase, tutun şi droguri sunt „plaga de consumaţie distructivă” a civilizaţiilor lumii. În hrănire nu se consumă, se fac transferuri reciproce de energii, care trec dintr-o parte în alta fără distrugere (ca în consumaţie). În boli apar tocmai distrugerile de energii, ce aduc distrugerea vitalului. Atenţie, nu mâncaţi ca să consumaţi, ci ca să vă hrăniţi! „Chipul pâinii” păstrează cel mai mult memorialul de hrănire, iar pâinea necoaptă, ce se mai foloseşte sporadic de unii pustnici, este o tradiţie tot mai rară și baza dietoterapiei din medicina isihastă.

„Dospirea este autobucătarul alimentelor”

661 23 2Preparatele medicinei isihaste au la bază dospirea, care înlocuieşte fierberea şi care, mai mult, face predigerarea (atât de necesară), care înseamnă o acidifiere directă şi proprie - naturală, cu o îmbogăţire de fermenţi şi de enzime ştiute a fi în drojdii (cele mai bogate în acest sens). Mai mult, prin dospire se face o uniformizare a întregului amestec. Dospirea se face foarte simplu: orice sortiment, ca şi orice amestec, după mărunţire sau preparare se lasă un timp la autofermentare-alcalinizare. Căldura favorizează acest proces. Cerealele şi legumele să nu fie prea mult dospite, dar boabele leguminoase (soia, fasolea, mazărea, năutul, bobul şi lintea) trebuie lăsate mai mult la dospire, deoarece au o tărie toxic-contrară (ce doar prin fierbere şi dospire-autofermentare mai mare se neutralizează).

„Lactatele nu sunt amestecate cu nimic”

Să aveţi la îndemână cantităţi mici din cel mai des folosite ingrediente ca: amidonul de cartofi, pâinea pustnicească uscată, boabele leguminoase dospite şi uscate. Indispensabile sunt şi: grâul, orezul (chiar dacă este decorticat, este un bun diluant-liant ce înmoaie tăria, mai ales a boabelor leguminoase), soia, lintea, năutul, mazărea, porumbul, dacă este posibil hrişca, orzul, ovăzul. Zarzavaturile sunt cele obişnuite. Baza stă în varză murată, morcovi, ceapă, usturoi, praz (uscat) şi, adesea, sfeclă roşie, ridiche neagră. Puteţi face pâine pustnicească şi cu acestea. După ce vă obişnuiţi, veţi vedea că este mai simplu decât la bucătăria cu fierturi şi cu tot felul de preparate culinare. Se exclud din hrană roşiile cu bulionul lor, untul şi smântâna, ouăle, precum şi uleiul, chiar presat la rece şi chiar cel de măsline. Pentru bolile grave, acestea trebuie categoric omise. Se folosesc doar seminţele uleioase, murăturile şi dospirile naturale. Lactatele se consumă independent de alte alimente, nu se amestecă deloc cu niciun preparat. În chimia organismului nostru, acidul distruge total partea alcalină şi, invers, alcalinul transformă total acidul. În boli se pare că, într-adevăr, are loc şi acest proces extrem. Fierberea alimentelor produce tocmai această transformare, până la blocarea oricărei flexibilităţi dintre acid şi alcalin. De aceea, se vorbeşte despre selectarea dintre acid şi alcalin a alimentelor (cu aşa-zisele incompatibilităţi).

Legile dietoterapiei medicinei isihaste

Concretizăm reperele stricte ale dietoterapiei în câteva legi:

1. Proporţia de 10% și 90% a unui sortiment faţă de altul, fiecare putând fi în ambele cazuri, schimbându-se raportul (atât pentru fierturi, cât şi pentru nefierturi);

2. Orice amestec să fie doar din două sortimente, cu legea proporţiei reciproce de 10%-90% (atât pentru fierturi, cât şi pentru nefierturi), altfel apar incompatibilităţi. Aşa se tolerează cerealele cu fructele şi cu legumele-verdeţurile şi dulciurile concentrate (smochine, curmale, miere şi toate dulciurile tari);

3. Nu se amestecă cerealele cu proteicele (soia, fasolea, năutul, bobul, lintea, mazărea) şi cu cele care conţin amidon (cartofi, napi, castane, banane);

4. Salatele să fie doar din două ingrediente, şi acestea în proporţie de 10%-90%. Este greşit ca salatele să fie mâncate imediat ce se prepară, trebuie lăsate un timp la „dospit” (ceea ce nu le distruge enzimele şi vitaminele, ci, din contră, le îmbogăţeşte).

În dietoterapia medicinei isihaste se utilizează ca proteice boabele leguminoase uzuale, care, fiind nefierte, dar dospite, au o superconcentrare ce necesită câteva indicaţii speciale. În primul rând, proteicele dospite se consumă în cantitate foarte mică, având putere hrănitoare suficientă. De asemenea, se folosesc, mai ales la început, în proporţie de 10% faţă de un liant auxiliar sau faţă de un al doilea sortiment. Nu trebuie să vă lăcomiţi să serviţi în cantităţi mari! Proteicele dospite au toate valorile naturale (fiind pregătite fără fierbere) şi sunt tolerabile în totalitate, con- diţia fiind însă cantitatea şi proporţia mică, altfel devin incompatibile.

„Se exclud din hrană roşiile cu bulionul lor, untul şi smântâna, ouăle, precum şi uleiul, chiar presat la rece şi chiar cel de măsline. Pentru bolile grave, acestea trebuie categoric omise. Se folosesc doar seminţele uleioase, murăturile şi dospirile naturale“

„Alimentaţi-vă câteva zile cu acelaşi fel, pentru curăţarea tractului digestiv!“

Mai aducem în atenţie un fapt cu mare valoare practică, alimentaţia de tranzit. În general, digestia noastră este obosită, înfundată, intoxicată şi incompletă, din cauza dezordinii alimentaţiei. Agitaţia şi munca zilnică cer o mâncare abundentă, care rămâne mai mult de jumătate nedigerată. Unii recomandă câte un post - repaus alimentar, dar care nu are efectul dorit. Trebuie efectuată o „măturare” a întregului tract digestiv, cu refacerea, totodată, a capacităţii depline de digestie. Aşa se foloseşte metoda de a mânca în câte o zi, două, un singur aliment, cât mai sărac, dar în cantitate mare, care să facă o adevărată măturare. Poate fi orice preparat, din varză, cartofi, pilaf, paste făinoase, boabe leguminoase. De asemenea, se pot folosi ciorbele, dar fără nimic altceva, doar ciorba respectivă, până la saturaţie. Mai pot fi doar lactate şi brânzeturi, la toate mesele, o zi sau două.