Main menu

header

cotnari wide

692 11 1de Luana Mare şi Raluca Ogaru

Una dintre terapiile intrate în ultimii ani în practicile saloanelor de vindecare este Original Feeling Touch, o metodă despre care ne-a vorbit Daniela Baraghin (foto), terapeut specializat la Centrul Selenit din Bucureşti.

„Sunt atingeri uşoare pe spate şi pe abdomen”

- Ce este Original Feeling Touch?

- Este o terapie energetică ce acţionează în plan emoţional. Se ştie faptul că emoţiile negative nedepăşite, neînţelese şi nevindecate sunt asimilate de organism sub forma unor tensiuni în diferite zone şi, în timp, chiar apar boli fizice. Apar acele somatizări, transformări ale emoţiilor negative în suferinţe fizice. Ei bine, această terapie ajută la scoaterea la suprafaţă a acestor emoţii negative, ajută la eliminarea balastului emoţional care încarcă precum o povară, de multe ori, de neînţeles.

- Cum se face această eliminare a emoţiilor negative?

- Original Feeling Touch se face prin atingeri uşoare pe anumite zone de pe spate, din zona rinichilor, a suprarenalelor, a coloanei vertebrale, apoi pe abdomen. Se masează cu mişcări uşoare, persoana care primeşte fiind aşezată pe un pat, îmbrăcată. În zona abdominală se simt cel mai bine tensiunile emoţionale. Din experienţa mea practică, acolo se cumulează cel mai mult emoţiile negative. Iar atunci când ating abdomenul, simt imediat tensiunile. De altfel, trebuie precizat că OFT este derivat din masajul abdominal, doar că se face mult mai uşor, cu atingeri mult mai blânde.

„Pacientul intră în relaxare şi experimentează o stare de bine”

692 11 2- Este o practică dureroasă?

- Nu, deloc. Este o atingere uşoară, dar care creează un răspuns puternic în organism. Uneori respiraţia devine profundă şi ritmică şi întregul corp intră în modul parasimpatic, de autovindecare.

- Cât durează o şedinţă de terapie?

- Poate să dureze între 40 de minute şi 50 de minute sau chiar mai mult. Se poate întâmpla ca persoana care a primit terapia să adoarmă în urma procesului de relaxare profundă, iar atunci o las până când se trezeşte pentru că este o eliminare foarte rapidă a tensiunilor. Când se va trezi, va avea o stare mult mai bună şi o senzaţie de eliberare, de uşurare, de bucurie.

„Pot avea loc vindecări imediate”

- Toţi pacienţii simt acea senzaţie de uşurare, de somnolenţă?

- Nu este obligatoriu. La unii se manifestă acea eliberare emoţională prin spasme musculare, total nedureroase, alţii se relaxează doar, alţii nu simt nimic pe moment, deşi terapia lucrează în fiecare. Unii reacţionează imediat, alţii mai lent, fiecare după propriul ritm biologic, după felul în care emoţiile s-au depozitat. Se pot întâmpla vindecări imediate ale unor boli survenite ca urmare a somatizării emoţiilor. Depinde foarte mult şi de cât este dispusă persoana respectivă să dea drumul emoţiilor sale, depinde foarte mult de cum este structura interioară a fiecăruia.

- Cine ar trebui să apeleze la acest tip de terapie?

- Oricine vrea să-şi îmbunătăţească starea de bine şi să obţină o relaxare bună. Prin acest procedeu se ajută revenirea la starea fără de teamă, fără blocaje, fără sentimentul de vină, fără grijă, acea stare de bine de la începuturile existenţei, din perioada intrauterină. Acest pas permite conştientizarea şi eliberarea vechilor traume emoţionale. În starea de relaxare, pacientul intră în contact cu sentimentele sale profunde, ascunse, care îl împiedică să trăiască bucuria, starea de bine.

„Îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi a somnului, dar şi tonusul fizic şi psihic”

- Există anumite suferinţe fizice în tratarea cărora este recomandată terapia OFT?

- Este recomandată mai mult ca o completare a altor terapii, cum ar fi reflexoterapia sau chiar de sine stătătoare. Este greu să spui că se recomandă anumitor suferinţe fizice, deoarece terapia acţionează în plan emoţional. Dacă suferinţa fizică a fost produsă de o emoţie puternică, atunci ar putea exista cel puţin o ameliorare a bolii.

- Care sunt şi de când se simt efectele benefice al acestei terapii?

- Efectele benefice se văd chiar după prima şedinţă, iar după câteva luni se poate constata o îmbunătăţire considerabilă a calităţii vieţii şi a somnului, creşterea tonusului fizic şi psihic. Ne duce dincolo de frontierele propriilor amintiri conştiente şi dincolo de orice cunoaştere. Într-o manieră blândă şi noninvazivă, această atingere ne repune în drepturi, ne reîmputerniceşte să simţim şi să dăm drumul întregului balast energetic şi informaţional care nu ne mai este de folos, limpezind calea, pas cu pas, Omului ce putem deveni.

- Există un anumit număr de şedinţe pe care îl recomandaţi pentru un efect garantat?

- Nu există un număr de şedinţe pe care să-l recomand, deoarece fiecare pacient reacţionează diferit. Pentru unii se văd efectele de la prima şedinţă, alţii reacţionează mai lent şi au nevoie de două, trei sau mai multe şedinţe.

„Terapia Original Feeling Touch ajută la scoaterea la suprafaţă a emoţiilor negative, ajută la eliminarea balastului emoţional care încarcă precum o povară, de multe ori, de neînţeles“

„Derivă din masajul terapeutic abdominal“

- Este o terapie nou apărută?

- Este o metodă derivată din masajul terapeutic abdominal „Chi Nei Tzang” şi rafinată pe parcursul a 20 de ani de experienţă de Andrew Fretwell, instructor senior în sistemul universal al maestrului Mantak Chia. În România, această metodă este încă puţin cunoscută, dar, datorită accesibilităţii ei la scară largă, va pătrunde în scurt timp în orice cămin unde este nevoie de autovindecare. Eu am învăţat metoda de la terapeutul Adrian Constantinescu.