Main menu

header

846 10 1de Călin Popa şi Silviu Ghering

Îngrijorările legate de bani sunt tratate cu o formă foarte specială de terapie, cea financiară, care are în prim-plan legătura dintre gestionarea finanțelor personale, impulsuri, emoții și sănătatea mintală.

Punctele nevralgice, subiect tabu

Terapia financiară, o formă de ajutor specializat, este furnizată de profesioniști care își folosesc pregătirea ca psihologi pentru a-i ajuta pe clienți să-și „descurce” relația cu banii, tratând în mod specific rădăcina emoțională a stresului legat de aceștia, mai degrabă decât comportamentul în sine. Totul pleacă de la realitatea că problemele legate de bani sunt - și au fost întotdeauna - stresante. Mai mult, specialiștii în domeniu constată că oamenilor care cer acest tip de ajutor li se pare mult mai ușor să vorbească despre detaliile relațiilor intime decât să-și arate punctele nevralgice din gestionarea propriilor bani, care seamănă cu un soi de subiect tabu. Mai mult, unele persoane manifestă o adevărată frică de a se preocupa de finanțele personale, notează BBC.

Factorul de stres numărul unu

Daniel Kahneman a primit Premiul Nobel pentru economie pentru munca sa prin care a aplicat cunoștințe psihologice la teoria economică, în special în domeniul luării deciziilor legate de bani sub imperiul incertitudinii și emoțiilor. Potrivit unui sondaj recent, realizat de platforma Perk Box pentru experiența angajaților, banii sunt cea mai mare cauză de stres din Marea Britanie, 61% dintre cei chestionați susținând că finanțele proprii le-au cauzat mai multă îngrijorare decât munca în sine și decât familia. Brendan Burchell, profesor de științe sociale la Uni- versitatea din Cambridge, consideră că fobia financiară este un fenomen real: „Deși nu există prea multe cercetări în jurul acestei teme, știm că se poate manifesta diferit la diverse persoane - de exemplu, unii se pot trezi evitând să se angajeze în probleme legate de bani, în timp ce alții pot cheltui excesiv, ca răspuns la anxietate. Indiferent de comportament, factorii de stres emoțional legați de bani pot fi o problemă semnificativă”.

Reacții asemănătoare cu fobiile

Potrivit experților, acest stres legat de banii personali are mai multe modalități de manifestare. Unele persoane își verifică extrasele de cont cu reacții emoționale foarte asemănătoare temerii de păianjeni sau altor fobii. În aceste condiții, este nevoie de o formă specializată de abordare. TCC, sau terapia comportamentală cognitivă, este o formă de terapie prin vorbire care se concentrează pe examinarea problemelor de bază și una dintre metodele structurate utilizate de terapeuții financiari pentru a-și ajuta clienții. Carrie Rattle, fost executiv pe Wall Street, devenită terapeut financiar în New York, consideră că aceasta este o abordare practică pentru a „dezlega” emoțiile pacienților în ceea ce privește banii. „În anii de carieră financiară, mi-am dat seama că a le spune oamenilor în mod logic ce ar trebui să facă eșuează, chiar dacă există sute de organizații de alfabetizare financiară și mii de cărți despre administrarea bugetului personal. Acest decalaj dintre alfabetizarea financiară și emoție m-a condus spre cariera de terapeut financiar”.

Cheltuielile, aliniate cu valorile personale

846 10 2Lindsay Bryan-Podvin, terapeut financiar și asistent social licențiat, cu sediul în Michigan, SUA, abordează problemele banilor clienților săi cu „munca bazată pe valori”, un aspect al TCC care implică reexaminarea a ceea ce este important pentru individ și restructurarea deciziilor în baza acelor valori. Acest lucru înseamnă că, în loc să ofere clienților indicații generale, cum ar fi „nu mai cheltui pe masa luată în oraș”, Bryan-Podvin îi încurajează să se gândească la ce tip de cheltuieli le aduce cea mai mare împlinire. „Pentru unii, masa la restaurant înseamnă un timp fără stres, ocazia de a se reconecta cu cei dragi și implică o valoare personală a conexiunii. Alții ar putea prețui cheltuielile pentru reamenajarea sau redecorarea casei, legate de valori ca siguranța și securitatea”, detaliază Bryan-Podvin. Atunci când obiceiurile de cheltuieli ale oamenilor sunt aliniate cu valorile lor se poate obține o rentabilitate emoțională mai bună a cheltuielilor proprii.

Perspectiva impulsului, din „spațiul de calm”

Specialiștii în terapie financiară lucrează, de pildă, pentru a-i ajuta pe cei care fac cumpărături compulsive să iasă din datorii, iar pentru asta implementează instrumente specifice, inclusiv psihodinamică și dialogul cu banii, precum și identificarea tiparelor comportamentale. „Depistarea factorilor declanșatori emoționali este cheia autosugestiei. Când se declanșează acest impuls, oamenii trebuie să fie pregătiți să facă o pauză în timpul emoției, astfel încât să poată aborda din nou reacția cu o dispoziție mentală mai calmă”, explică Rattle. Practic, acest „spațiu de calm” este deosebit de important și pentru cuplurile care se luptă cu gestionarea finanțelor în comun, dat fiind faptul că statisticile arată că stresul legat de bani este un factor important al divorțului, chiar și pentru cuplurile care nu au probleme de solvabilitate financiară.

Abordare psihologică pe termen lung

Terapia financiară este un domeniu relativ nou, iar practicile sale sunt încă în mare parte limitate la SUA. Potențialul avantaj este mare, iar unii experți consideră că abordarea corectă a îngrijorărilor legate de bani poate merge mai adânc decât terapia hiperțintită. „Adesea, acest stres financiar este împletit cu alte probleme psihologice care trebuie abordate. Ideea de a găsi o soluție simplă într-un număr limitat de sesiuni și mai ales pretenția că asta vindecă o persoană nu va funcționa”, este de părere Burchell. Practic, tratarea fobiilor financiare este o abordare terapeutică pe termen lung, cu extensii spre tiparele personale care să explice și apoi să abordeze ceea ce declanșează astfel de reacții emoționale față de bani.

„Terapia financiară este un proces informat atât de competențele terapeutice, cât și financiare, care ajută oamenii să gândească, să simtă și să se comporte cu banii în așa fel încât să-și asigure bunăstarea generală prin practici și intervenții bazate pe dovezi“ Financial Therapy Association, SUA

Ce specialişti trebuie să colaboreze pentru o eficienţă maximă

Cele mai eficiente forme de terapie financiară implică o colaborare între consilierul financiar al unei persoane și un terapeut autorizat. Atât consilierul financiar, cât și terapeutul au calificări unice pe care celălalt nu le deține. Deși în multe cazuri, consilierii financiari oferă terapie informală clienților, iar terapeuții se ocupă de probleme emoționale legate de stresul financiar, terapia nu este un domeniu de expertiză al consilierului financiar și, dacă o persoană necesită un sprijin emoțional real sau are nevoie de ajutor pentru a elimina obiceiurile proaste, este necesar să fie implicat un profesionist autorizat.