Main menu

header

21-07-1de Cătălina Tăgârţă

- Dan-Ioan Anghel a tratat peste 10.000 de persoane

Bioenergoterapeutul Dan-Ioan Anghel (foto) a vindecat peste zece mii de persoane din toată lumea şi are tot atâtea planuri pentru viitor. Este Doctor Honoris Causa, titlu primit tocmai în SriLanka, la Universitatea de Terapii Complementare şi, de curând, a obţinut diploma de psiholog. În interviul de mai jos puteţi afla mai multe despre practica medicală ce tratează bolile cu ajutorul energiei.

„A simţit cum îi iau durerea cu mâna”
- Pentru început, vă rog să-mi spuneţi ce este bioenergoterapia.
- Bioenergoterapia este o emisie de energie îndreptată pe o anumită frecvenţă, cu dragoste, către cel suferind, în scopul de a-i ameliora suferinţa sau boala, de a-i face o schimbare la nivel sufletesc sau spiritual, dar nu numai o îndreptare spre sănătatea fizică, ci şi spre cea sufletească, spirituală, informaţională.

- Cum v-aţi descoperit acest talent?
- Când cineva are o astfel de putere, un astfel de dar, nu numai că-l conştientizează, dar energia vine pe anumite căi, cu trimitere la karma, la soartă. Spre exemplu, prima dată am vindecat o mătuşă, involuntar. Femeia era ţintuită la pat, iar eu, copil fiind, m-am dus lângă ea să mă joc. Mătuşa i-a spus apoi mamei că imediat ce-am ajuns lângă patul ei şi-am atins-o a simţit că-i iau durerea cu mâna. Înainte de Revoluţia din 1989 era foarte greu să faci aşa ceva, să vindeci oamenii prin bioenergie. Mai mult chiar, la acea vreme, eram reţinuţi noi faţă de noi, nu ne puteam manifesta prin cuvânt. După aceea însă, ne-am îndreptat către terapia naturistă. După 1990 am intrat în Asociaţia „Totul pentru sănătate”, iar în 2001 mi-am deschis cabinet. Vreau să subliniez faptul că, pentru a învăţa să-mi controlez energia şi pentru a obţine certitudinea că, într-adevăr, munca mea dă rezultate a fost nevoie să iau lângă mine un medic. În plus, pot spune că e nevoie de timp pentru a face evaluarea şi pentru a depăşi barierele tratamentului. Pentru a fi performant trebuie să ştii să te asculţi foarte bine pe tine. Eu sunt genul de persoană pe care o interesează mai puţin ce declară pacientul. Pe mine nu mă încălzeşte cu nimic să îmi spună că se simte mai bine. Eu vreau să văd diagnosticul dispărut de pe analizele medicale sau cel puţin că boala este ţinută în loc, să am o probă a ceea ce fac. Apoi, în funcţie de rezultat, îmi dau seama dacă am un procentaj mai mare sau mai mic. Aceasta este şi o metodă de a deveni mai bun, mai competitiv.

Şedinţele se fac zilnic, la aceeaşi oră
- Cum se desfăşoară o şedinţă de terapie?
- Majoritatea diagnosticelor sunt tratate în trei cure de terapie, cu o pauză de două săptămâni între ele, timp în care pacientul îşi reface analizele, pentru a vedea îmbunătăţirea produsă. Prima cură e de 15 şedinţe, iar următoarele două, de câte zece. Acestea se realizează zilnic, la aceeaşi oră. E o regulă inclusă în tratament. De 20 de ani fac asta la fel, pentru că nu-mi place să văd oamenii stând la coadă la mine la cabinet. Fiecare ştie când trebuie să vină şi când va ieşi din cabinet.

- Pot apărea dureri în timpul terapiei?
- Da. Pot apărea reacţii adverse ale organismului, ca răspuns pozitiv la tratament, precum febră musculară, stare de oboseală sau alte simptome, pe o perioadă de maximum două-trei zile. Dar asta se întâmplă destul de rar.

- Bioenergia necesită întreruperea tratamentului medicamentos?
- Nu. Evident că tratamentul medicamentos poate continua fără probleme, în paralel cu cel complementar.

- De ce sunt necesare analizele medicale?
- Eu cer documentele medicale pentru a şti exact în ce stadiu se află pacientul, de unde să încep cura şi ca să urmăresc progresele tratamentului.

- Pentru cazurile tratate la distanţă cum se procedează? Aveţi nevoie de o fotografie sau de un obiect al persoanei respective?
- Nu e neapărat nevoie de fotografii. E mult mai important ca persoana care cere ajutorul meu să creadă în ceea ce fac eu, în energia mea, ca să o pot vindeca. Am tratat persoane din toată lumea, din Statele Unite ale Americii până în Japonia şi acum le e bine şi mă recomandă şi altora.

„Ceea ce fac eu e lumină de la Dumnezeu”
- Să înţeleg că sunt şi persoane care nu cred în ceea ce faceţi?
- Evident că există şi persoane neîncrezătoare, care pun la îndoială acest domeniu. Însă, de aceea există libertatea de gândire şi de alegere. Din acest motiv prefer să nu intru într-o emisie telepatică fără să mi se ceară şi refuz anumite cazuri, pentru că acele persoane care sunt aduse de mână de rude sau cunoscuţi la mine la cabinet n-au mari şanse de vindecare. Nu spun că e imposibil, dar eu pot pierde de zece ori mai multă energie în această situaţie. Aceşti oameni sunt egoişti şi trebuie să deschidă poarta ca să intre lumina, pentru că ceea ce fac eu e lumină de la Dumnezeu.

- Cam câte persoane aţi vindecat până acum?
- Cred că am avut mii de cazuri. Peste 10-15 mii de pacienţi au trecut prin mâna mea.

- Care a fost cel mai mare succes sau cel mai greu caz pe care l-aţi dus la capăt?
- Toate cazurile sunt grele şi sunt mândru de toate persoanele cărora le-am ameliorat suferinţele. Însă dorinţa e de a avea acces la puţinele boli pe care nu am ajuns încă să le tratez, cum ar fi cancerul în formă de metastaze. Te doare sufletul când cineva vine şi-ţi zice: „Trebuie să-l faci bine”. Chiar dacă ştiu că e o boală în ultima fază, oamenii caută întotdeauna rezolvarea. În funcţie de gravitatea lor, aceste boli pot fi cel mult ţinute pe loc. Au venit la mine foarte mulţi pacienţi cu această problemă şi până la urmă am zis să încerc. Din fericire, am avut rezultate bune. Cât despre succes, anul acesta, la 20 februarie, am făcut un experiment telepatic în premieră la nivel mondial. E vorba despre o undă telepatică înregistrată pe video la o emisiune televizată. Noutatea constă tocmai în faptul că aceasta nu a fost difuzată în direct. În acest caz, emisia telepatică s-a făcut din trecut în viitor, iar telespectatorii au simţit, chiar şi aşa, energia lucrând asupra lor.

Nu are contraindicaţii
- Există afecţiuni în care bioterapia este contraindicată?
- Nu. Dar e de recomandat ca în cazul accidentelor vasculare cerebrale, de exemplu, să nu înceapă la mai puţin de patru-şase luni de la accident. Metastazele nu se pot trata, dar, aşa cum am mai spus, durerile pacientului pot fi calmate.

- Afecţiunile pot să reapară dacă au răspuns iniţial la tratamentul bioenergetic?
- Nu, dar este recomandat pacienţilor cu boli mai grave să facă anual zece şedinţe pentru întreţinere.

- Cât durează tratamentul, de câte şedinţe e nevoie pentru vindecarea unei boli?
- Emisia de energie diferită de la un caz la altul, de la o persoană la alta şi chiar de la o zi la alta. Acum pot trata pe cineva cu 64 de herţi, să zicem, iar mâine să fie mai mult sau mai puţin, să emit pe o altă lungime de undă. Nu fac o emisie uniformă.

- Cât costă o astfel de terapie?
- Tariful e acelaşi pentru toată lumea, respectiv 50 de lei pe şedinţă, pentru că eu consider că toţi suntem egali. Evident că numărul întâlnirilor variază în funcţie de tipul şi de numărul bolilor.

„Majoritatea bolilor sunt tratate în trei cure de terapie, prima de 15 şedinţe, iar următoarele două, de câte zece şedinte. Preţul este acelaşi pentru toată lumea. 50 de lei pentru o şedinţă“

Vindecă astmul şi sinuzitele

Iată câteva dintre bolile pe care Dan-Ioan Anghel le-a tratat cel mai des: afecţiuni ale aparatului renal (litiaza renală, chisturi renale, hidronefroze), afecţiuni ale aparatului respirator (astm bronşic, emfizem pulmonar, bronşite, fibroze pulmonare, neoplasme pulmonare în formă incipientă), cardiovasculare (stenoze mitrale şi aortice, angina pectorală, pericardite), reumatologice (poliartrita reumatoidă, artrita, guta, sclerodermii, diverse colagenoze), dermatologice (psoriazis, eczeme, lupus, acnee) şi endocrinologice (diabet zaharat tip II, hiper/hipotiroidii, noduli şi chisturi, tumori de corticosuprarenală). Specialistul vindecă şi afecţiuni gastroenterologice (ulcer, gastrită, hernie hiatală, hepatite acute şi cronice, hemangioame hepatice, litiaza biliară, pancreatite, neoplasm de colon şi stomac), neurologice (accidente vasculare cerebrale, epilepsie, tetrapareze spastice, Parkinson, miastenia gravis, leuconevraxită, paralizii), ginecologice (amenoree, meno/metroragii, fibrom uterin, chisturi ovariene, infertilitate), urologice (adenom de prostată, prostatite cronice, infecţii urinare, sterilitate), probleme ale aparatului locomotor (fracturi, cifoze, scolioze, hernie de disc, spondiloze cervicale şi lombare, coxartroză, gonartroză), psihice (depresii, nevroze anxioase, comportament dizarmonic), boli ORL (sinuzite, paralizii de nerv facial, nevralgii de trigemen) şi pediatrice (enurezis nocturn, dificultăţi de concentrare).

Citeşte în urmă cu trei-patru generaţii

- Am înţeles că faceţi anamneza persoanelor cu trei-patru generaţii în urmă. E adevărat? Are vreo legătură acest lucru cu tratarea în sine a pacientului?
- Da. Şi asta presupune şi un fel de clarviziune, pentru că trebuie să vezi organele sau cauzele bolii de la distanţă. Iată un caz memorabil pe care l-am tratat. O familie cu doi copii minori a venit la mine, cu gândul să facă terapie, pentru că cel mic era epileptic. Imediat ce l-am văzut le-am spus că băiatului i se trage totul de la o icoană a Sfântului Ioan, care se află într-o casă pe care o aveau la ţară. Le-am descris aproape exact locul unde era poziţionată icoana, peretele, camera şi ceva în plus faţă de ce ştiau ei - faptul că aceasta fusese furată dintr-o biserică, în urmă cu câteva generaţii. Familia a făcut cercetări şi a găsit dovezi că ceea ce le spusesem era adevărat. Toate necazurile s-au revărsat asupra bietului copil. De aceea eu sunt de părere că e adevărat ce spunea Domnul Iisus, cu privire la blestemele care ne urmăresc de trei-patru generaţii în urmă. Iată un alt exemplu: era o femeie puţin trecută de 30 de ani, care nu-şi găsea liniştea şi începuse să aibă probleme psihice. De îndată ce a venit la mine i-am spus că bunicul ei omorâse un om pe câmp, într-un accident. Se certaseră pentru nişte grâne, s-au luat la bătaie şi s-a produs nenorocirea. Familia defunctului l-a blestemat pe ucigaş şi pe rudele sale. Cu toate că secretul fusese bine păstrat atâta amar de vreme, blestemul ajunsese la biata femeie. Evident că aceasta nu ştia nimic despre nefericitul incident, însă a început o anchetă şi a descoperit că ce i-am spus eu fusese adevărat. Fata s-a întors la mine şi am început terapia. Am reluat mental discuţiile de iertare cu cel mort şi problema ei s-a rezolvat. În aceste cazuri a fost vorba despre deplasarea mea mentală în trecut, unde a trebuit să intervin exact pe elementele care cauzau problemele pacienţilor. Nu vă imaginaţi acum că toate persoanele bolnave au la bază o astfel de cauză, însă sunt cazuri şi cazuri.

Specialistul duce o viaţă obişnuită

Dan Anghel e un om normal, familist convins. E căsătorit de peste 20 de ani şi fericit că Dumnezeu i-a dat ocazia să practice meseria care-i place cel mai mult: vindecarea oamenilor prin bioenergoterapie. „Pe soţia mea, Ştefania, am cunoscut-o într-o circumstanţă asemănătoare şi ne-a legat pasiunea noastră pentru telepatie, pentru că amândoi avem, din naştere, capacităţi de vindecare bioenergetică”, ne-a declarat specialistul.