Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Hidroterapia este acea ramură a medicinei naturiste care foloseşte apa în tratamentul bolilor. Metodele hidroterapeutice stimulează sistemul imunitar, influenţează secreţia de hormoni de stres, revigorează circulaţia sângelui şi digestia şi reduce sensibilitatea la durere. Din aceste motive, terapia în apă este indicată atât persoanelor sănătoase, cât şi bolnavilor, pentru recuperare, dar şi pentru prevenţia avansării diverselor afecţiuni. Laura Ionescu, instructor de înot la Asociaţia Sportivă Atlantis Fitness Lifestyle, ne-a vorbit despre efectele benefice ale apei asupra sănătăţii.

Eliberează articulaţiile
În momentul în care vă scufundaţi în apă, corpul este eliberat de forţa gravitaţiei şi apare senzaţia de imponderabilitate. În plus, lichidul are şi efect hidrostatic, atingerea acestuia stimulând receptorii tactili, circulaţia sângelui şi eliberarea muşchilor întinşi, dând o senzaţie de masaj. „Indiferent că e vorba despre gravide, supraponderali, indivizi cu probleme articulare, hemofilici sau chiar persoane sănătoase, exerciţiile în apă sunt extrem de importante, întrucât nu se resimte greutatea corpului ca pe uscat şi articulaţiile, care sunt blocate la hemofilici, de exemplu, încep să-şi dea drumul puţin câte puţin. Însă, nu-i suficient ca persoana să stea în apă pur şi simplu, ci e necesar să lucreze, să fie ghidată de cineva specializat. În timpul exerciţiilor se pot folosi gantere, baghete sau mingi, în funcţie de grupele de vârstă şi de starea de sănătate”, ne-a explicat Laura Ionescu.

„Tasarea vertebrelor nu se va mai produce la bătrâni”
Exerciţiile în apă sunt indicate tuturor categoriilor de vârstă, chiar şi bătrânilor. Apa are proprietatea de a întineri corpul omenesc. În plus, influenţează pozitiv dezvoltarea muşchilor, calmează durerile de plămâni, de inimă şi de stomac prin stimularea nervilor de pe coloana vertebrală. „Nu-i un secret pentru nimeni că, o dată cu înaintarea în vârstă, vertebrele se tasează, iar bătrânii pierd din greutate. Dacă merg însă de două ori pe săptămână la bazin, acest lucru poate fi împiedicat, deoarece tasarea vertebrelor nu se va mai produce”, ne-a mai spus instructoarea de înot, potrivit căreia apa mai are şi alte beneficii, printre care se numără o stare generală de bine, tonifierea corpului şi o dezvoltare armonioasă la copii.

Mai uşori cu 300 de grame după fiecare şedinţă de exerciţii
Hidroterapia stimulează şi digestia, circulaţia, sistemul imunitar şi alină durerea. „Din experienţă vă pot spune că în numai două luni de mers la piscină veţi slăbi câteva kilograme. Dacă vă cântăriţi înainte şi după şedinţă veţi observa că daţi jos aproximativ 300 g. Este esenţial însă să nu mâncaţi imediat după înot, deoarece e binecunoscut faptul că apa vă dă senzaţia de foame şi veţi avea tendinţa să mâncaţi, eventual, mai mult decât are nevoie organismul. În Occident, concepţia de aqua gym, adică gimnastică în apă, a luat o mare amploare. La noi, din păcate, oamenii încă nu cunosc foarte bine efectele pozitive ale acestei terapii şi sunt încă reticenţi”, ne-a mărturisit specialista.

„Anduranţa la efort creşte în mediul acvatic“

Din lipsă de fonduri, hemofilicii recurg şi ei la gimnastica în apă. „Ministerul Sănătăţii nu a acordat suficiente fonduri hemofilicilor, astfel încât la ora actuală foarte mulţi pacienţi nu au tratament. Personal, ca reprezentant al lor, m-am gândit să găsesc o metodă pentru a le alina puţin durerea. Cei care fac mişcare în apă îşi întăresc aparatul osos, musculatura capătă mai multă rezistenţă, iar hemoragiile sunt mai mici. În timpul programelor de exerciţii aqua gym, fiecare e tratat individual, ca o entitate de sine stătătoare, fiecare are alte nevoi, alte obiective, trebuie să beneficieze de un alt tip de activitate acvatică, iar pentru asta e nevoie de instructori specializaţi, cu experienţă. Aşa am ajuns să colaborăm cu Clubul Atlantis, care ne pune la dispoziţie piscina şi un terapeut pentru a ne satisface aceste nevoi”, a declarat Nicolae Oniga, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Hemofilicilor din România. Chiar şi kinetoterapeuţii recomandă această terapie. „Din păcate, mulţi se feresc de exerciţiul fizic, dar apa oferă un mediu de lucru plăcut. Acolo ne descărcăm de greutatea corporală, iar articulaţiile se pot întinde, se pot mobiliza mult mai uşor, fără durere. În sala de kinetoterapie e greu pentru hemofilici, spre exemplu, pe când în apă, aceştia resimt altfel efortul, jucându-se, iar anduranţa la efort creşte, ceea ce este foarte important. Rezultatele nu se văd imediat, ci în timp”, ne-a spus şi fizioterapeutul Alina Iliescu, de la Spitalul Clinic Elias.

Cei care fac băi înainte de culcare dorm mai bine

Nu doar exerciţiile acvatice sunt benefice, ci apa sub orice formă. De exemplu, pentru reducerea stresului şi a tensiunii acumulate, faceţi o baie obişnuită, cu apă aproape de temperatura corpului. Pentru scăderea tensiunii musculare şi reducerea durerilor cauzate de stres, cum sunt cele de spate, apa trebuie să aibă 30°-36°C. În plus, e recomandat duşul rece după baia fierbinte, pentru că ajută circulaţia şi conferă energie. Un studiu efectuat în Marea Britanie arată că cei care fac băi înainte de culcare dorm mai bine şi mai adânc.

De reţinut! Senzaţia de imponderabilitate resimţită în apă detensionează corpul şi alungă durerile la mişcare.