Main menu

header

20-06-1de Cătălina Tăgârţă

Presopunctura înseamnă lucrarea punctelor pe meridiane. În organismul uman există 14 meridiane la exterior, dar care practic sunt legate de organele interne. Punctele de presopunctură sunt puncte asupra cărora se aplică o presiune timp de 15-30 de secunde, cu degetele sau cu un instrument cu cap proeminent, pentru a obţine beneficii pentru sănătate. Presopunctura, cunoscută şi sub numele de acupresură, îşi are originea în medicina chineză antică încă din anul 2000 înaintea erei noastre, când era considerată o formă de medicină alternativă.

Punctele de presiune, cunoscute complet doar de specialişti
Pe suprafaţa întregului organism există o multitudine de puncte de presiune, cunoscute complet doar de specialiştii în presopunctură, care au rolul de a armoniza energiile şi de a acţiona asupra interiorului nostru. Există însă şi câteva zone principale, care, odată stimulate, asigură ameliorarea rapidă a unor simptome frecvent întâlnite. Specialistul Liviu Buluş ne-a prezentat câteva simptome şi locurile responsabile de provocarea acestora.

„Durerile de cap se pot calma dacă apăsaţi între degetul mare şi arătător”
În primul rând, e vorba despre durerea de cap, pe care o puteţi ameliora rapid apăsând cu degetul mare în partea de mijloc a fiecărei sprâncene, chiar deasupra ochiului, timp de maximum un minut. „Durerile de cap se mai pot calma dacă apăsăm pielea situată între degetul mare şi arătător, iar dacă aveţi probleme cu articulaţiile apăsaţi punctul VB 34, situat de la gâtul peroneului în jos, adică de la genunchi puţin mai jos, pe partea din exteriorul piciorului”, ne-a spus specialistul în presopunctură.

„În caz de răceală presaţi locul unde se întâlnesc ultimele vertebre ale coloanei”
În cazul în care durerea de cap este asociată cu dureri de dinţi, apăsaţi uşor ambele părţi ale maxilarului, iar pentru a scăpa de senzaţia de tensiune craniană, cauzată de sinusuri, apăsaţi pe fiecare parte a nasului în partea de jos a nărilor, ne-a mai spus specialistul în presopunctură. „În plus, fiindcă suntem în plin sezon rece şi e posibil să vă loviţi de simptome precum răceala sau gripa, aflaţi că pot fi şi ele ameliorate dacă presaţi uşor porţiunea din spatele gâtului, acolo unde se întâlnesc ultimele vertebre ale coloanei vertebrale”, a mai explicat fitoterapeutul şi reflexoterapeutul Liviu Buluş.

Se realizează atât prevenţia unor boli, cât şi reechilibrarea energetică
De asemenea, aşa cum ştiţi şi din bătrâni, stările de greaţă şi vărsăturile pot fi calmate prin apăsarea porţiunii dintre degetul mare şi arătător sau prin presiunea uşoară asupra interiorului încheieturii mâinii. „Mai mult, tot prin apăsarea părţii de jos a încheieturii mâinii, imediat sub degetul mare, pot fi calmate crizele de claustrofobie, astmul bronşic şi alte boli respiratorii, iar dacă aveţi de-a face cu o tuse supărătoare, e bine să ştiţi că aceasta poate fi calmată cu uşurinţă prin presarea unui punct situat la cinci centimetri de încheietura mâinii, pe partea de sus a braţului, aliniat cu degetul mijlociu”, a mai spus Liviu Buluş. Potrivit specialistului, prin intermediul presopuncturii se realizează atât prevenţia unor boli, cât şi reechilibrarea energetică necesară, în timpul şedinţei practic se realizează întâlnirea între corpul fizic şi cel energetic.

„Dacă nu e aplicată corect, simptomele se pot intensifica”
Şi masajul efectuat în zona piciorului vă poate scăpa de probleme. De exemplu, prin apăsarea tălpii piciorului, în zona din spatele degetelor, puteţi calma, de asemenea, durerile de cap, iar dacă aveţi probleme cu spatele le puteţi rezolva presând zona dintre gleznă şi tendonul lui Ahile. De asemenea, problemele legate de rect sau prostată pot fi ameliorate prin apăsarea părţii exterioare a piciorului, chiar la nivelul proeminenţei formate de degetul mic, în timp ce pentru sângerările nazale e important să apăsaţi zona dintre al doilea şi al treilea deget, în partea de sus a piciorului. Trebuie să ţineţi însă cont şi de faptul că, dacă reflexoterapia poate fi realizată de cineva care are harta în faţă, presopunctura este mai greu de făcut, întrucât există foarte multe puncte, şi acestea trebuie lucrate corect. „E necesar să ştiţi că, dacă apăsaţi greşit, unde nu trebuie, pot apărea efecte inverse decât cele dorite sau se pot intensifica simptomele”, ne-a mai mărturisit specialistul Liviu Buluş.

Întăreşte imunitatea şi reglează funcţiile hormonale

Presopunctura restabileşte echilibrul yin-yang din corp, destinde muşchii, alină durerile fizice, dar întăreşte şi imunitatea şi echilibrează funcţiile hormonale ale organismului. De asemenea, pe lângă toate acestea, şedinţele de presopunctură, al căror număr diferă în funcţie de afecţiunea pe care o aveţi, vă pot scăpa şi de stres. De exemplu, în cazul bolilor grave se pot face şi trei şedinţe pe zi a câte 10 minute fiecare.

- Specialistul trebuie să lucreze în dispersie, adică să execute mişcări în sensul opus acelor de ceasornic. Vârful degetelor trebuie să fie în poziţie oblică, iar mişcarea se face superficial, lent, blând, pentru a nu provoca durere.