Main menu

header

475 19 1de Cătălina Tăgârţă

Terapia cu îngeri este cea mai rapidă, cea mai eficientă şi cea mai plăcută formă de vindecare posibilă. Aceasta presupune tehnici de curăţare energetică şi vindecare spirituală în scopul armonizării vieţii. Ea a fost făcută cunoscută pentru prima oară de practiciana Doreen Virtue (foto), autoarea a numeroase cărţi, printre care şi „Terapia cu îngeri”.

„Ne dau putere și iubire”

475 19 2Viaţa doctorului Doreen Virtue s-a schimbat în mod dramatic atunci când îngerii au avertizat-o și chiar au intervenit în mod miraculos în timpul unei încercări de a i se fura maşina. După întâlnirea cu îngerii, Doreen a început să-i cheme mereu la ea pentru călăuzire suplimentară. Ei au răspuns chemării sale, deoarece femeia folosea cuvinte foarte clare şi tandre. Ulterior, Doreen a scris despre felul în care călăuzirea îngerilor i-a influenţat activitatea de psihoterapeut: „Am început să-mi ajut clienţi sfătuindu-i să-şi asculte propriii îngeri. Foarte repede, am descoperit că puterea vindecătoare a acestora depăşeşte orice altă formă de terapie «concepută de om» pe care am întâlnit-o vreodată. Îngerii au daruri minunate de la Dumnezeu, pe care ni le împărtăşesc şi nouă. Au un mod diferit de a privi situaţiile obişnuite. Mesajele lor ne ajută să ne vindecăm credinţele şi gândurile, transformându-le în puncte de vedere care ne dau putere şi iubire. Ei ne învaţă cum să ne folosim simţurile spirituale pentru a vedea, a auzi, a simţi şi a cunoaşte lumea reală”.

Mesageri prin care rugămințile ajung mai ușor la Creator

Terapia are mai multe roluri: să vă sprijine în viaţa de zi cu zi şi să vă sfătuiască de bine. Îngerii vă pot ajuta să vă vindecați atât fizic, cât și spiritual, emoţional, energetic şi chiar... financiar. Prin îndrumarea şi energiile pozitive pe care le emană cresc vibraţiile de vindecare; iar acest flux de energie ajută la eliberarea de vechile tipare şi la vindecarea rănilor emoţionale ale trecutului. Şi nu se pune problema să înlocuiți Divinitatea cu adorarea acestora! Din contră, ei sunt doar nişte mesageri prin care rugăminţile umane ajung mai ușor la Creator. Iar în România sunt deja câteva persoane care pot oferi astfel de servicii. Puteţi afla mai multe de pe site-urile: almeea.com, schimbarepozitiva.ro sau misterele.ingerilor.ro.

În „Terapia cu Îngeri”, Doreen Virtue transmite mesajele de mângâiere şi de călăuzire primite din Împărăţia Îngerilor, care vă pot ajuta în anumite tulburări emotive, cum ar fi: depresia, plictiseala, confuzia şi mânia, dar şi în probleme legate de carieră, relaţii, familie şi multe altele.

Necazurile, „proiecția” propriilor gânduri

Contrar aşteptărilor, se spune că cercetarea suferinţelor conduce spre şi mai multă durere. Vindecarea e posibilă doar întorcându-vă către Dumnezeu. Marile schimbări apar după o mare supărare şi e posibil ca mâine să vi se întâmple ceea ce azi este deja în inima dumneavoastră. Căci toate necazurile care vi se întâmplă nu sunt decât o oglindire a ceea ce nu vedeţi că sălăşluiește în propria dumneavoastră minte. Voinţa de a vedea adevărul este prima soluţie pentru a scăpa de sursele generatoare de groază din jurul dumneavoastră. Nu căutaţi ceea ce puteţi avea sau primi, căutaţi doar ceea ce puteţi dărui. Şi astfel veţi avea orice doriţi, şi chiar mai mult.

Pe măsură ce vă vindecaţi, prin iertare şi prin eliminarea resentimentelor atrageţi în viaţa dumneavoastră acele fiinţe care vă cinstesc la acelaşi nivel la care vă cinstiţi singuri. „Vedeţi-vă pe voi înşivă şi pe ceilalţi cu ochii unui înger şi veţi vedea o lume minunată, luminoasă, strălucitoare şi plină de speranţă. Sunteţi un înger şi o binecuvântare pentru această lume!”, mai spune Doreen Virtue în cartea sa.

Întotdeauna veți primi un răspuns, chiar dacă nu pe loc

475 19 3Îngerii nu pot aduce decât energii pozitive în viaţa oamenilor. Ei pot veghea, dar și acţiona la cererea dumneavoastră; de aceea este important să ştiți cum să luați legătura cu ei. Terapia cu îngeri este o formă de consiliere psihologică, iar comunicarea cu aceste ființe în mod regulat ajută nu numai în lucrurile simple, zilnice, ci şi pe cei care caută clarificări cu privire la sensul vieţii. De asemenea, aduce confort, ştiind că îngerii sunt mereu acolo, oferind înţelepciunea şi protecţia lor.

Mai exact, comunicarea presupune o formă de meditaţie, crearea unei atmosfere confortabile, de spaţiu, de lumină și de linişte, iar când starea permite şi vizualizarea acestor corpuri de lumină, atunci dorinţa, rugăciunea sau întrebările voastre vor primi răspuns. Nu vă așteptați la o iluminare bruscă, asta nu se întâmplă decât în cazuri extrem de rare. Întotdeauna veți primi un răspuns, chiar dacă nu pe loc. Practicienii în terapia cu îngeri vă pot ajuta să atingeți starea necesară comunicării cu îngerii.

Pentru a vă conecta cu îngerul dumneavoastră păzitor meditaţi în linişte şi încercaţi să-l vizualizaţi. El se poate arăta sub formă de imagini mentale, murmur inexplicabil sau printr-o stare de bine fără motiv. Unii autori susţin că puteţi găsi pene albe în locuri neobişnuite. Conectarea cu îngerii poate fi mai bună la trezire. Când cereţi binecuvântare şi îndrumare pentru ziua care începe creaţi un „canal” deschis în mod regulat.

Fiinţe de lumină create de Dumnezeu

Îngerii sunt fiinţe pure, de lumină, create de Dumnezeu. În Vechiul Testament era inclusă credinţa că îngerii sunt fiinţe spirituale sau inteligențe cereşti, puse în slujba împlinirii voii Sale. Cuvântul înger provine din grecescul angelos, care înseamnă mesager, iar domeniul care studiază îngerii se numeşte angelologie. În Vechiul Testament, cu două excepţii, cuvântul ebraic pentru mesager este Malaki, ceea ce înseamnă, de asemenea, mesager. Profetul Maleahi a luat numele său de la acesta, fiind el însuşi un mesager care a prorocit despre venirea „mesagerului Noului Legământ”, Iisus. Îngerii sunt menţionaţi în Vechiul Testament de cel puţin 108 ori, iar în Noul Testament, de 165 de ori. Ei pot fi găsiţi în multe tradiţii religioase ca „instrumente” ale voinţei lui Dumnezeu.

Înţelepciunea iubitoare a îngerilor este uşor accesibilă pentru toată lumea, tot ceea ce trebuie să faceţi este să... cereţi