Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

În ultima vreme, oamenii sunt din ce în ce mai slăbiţi şi mai expuşi la boli. Pentru întărirea organismului trebuie să ducă un stil de viaţă echilibrat, să consume produse bio, să efectueze mişcare regulat şi, eventual, să opteze pentru produsele naturiste. Alga AFA este cel mai puternic remediu vegetal care stimulează în mod natural producerea şi migrarea celulelor stem acolo unde este nevoie de ele pentru regenerarea organismului. Celulele stem sunt cele care au abilitatea de a se automultiplica la nesfârşit, putând diferenţia şi crea orice ţesut sau organ din corpul uman.

Indicată în timpul utilizării antibioticelor
Numele AFA este o prescurtare de la denumirea ştiinţifică „Aphanizomenon flos-aquae”, care se traduce „floarea ascunsă sub ape”. Aşadar, aceasta este o microalgă, o plantă acvatică de până la un milimetru lungime, încadrată de cercetători undeva la graniţa dintre bacterii şi regnul vegetal. Face parte din categoria algelor albastre-verzi, deoarece conţine o substanţă care absoarbe aproape tot spectrul de radiaţii luminoase, reflectând doar lumina albastră, de unde şi culoarea acesteia. Planta creşte spontan în mai multe lacuri din lume, dar numai varietatea existentă în lacul Klamath (din Oregon, America de Nord) are proprietăţi terapeutice excepţionale, fiind complet lipsită de toxicitate. Aceasta întăreşte imunitatea şi stimulează regenerarea organismului într-un mod incredibil. Prin urmare, administrarea ei este recomandată persoanelor cu probleme mari de imunitate, precum celor care suferă de tuberculoză, celor care se confruntă cu hepatite virale, cu cistite recidivante, persoanelor care fac tratamente îndelungate cu antibiotice, cu antiinflamatoare ori cu alte medicamente care au ca efect secundar reducerea imunităţii.

Face echipă de aur cu spirulina şi chlorella
Întrucât în ciuda numeroaselor studii efectuate oamenii de ştiinţă nu au găsit soluţia ideală pentru transplantarea micilor plante şi în alte zone, algele pot fi găsite în România doar sub formă de capsule, la magazinele de remedii naturiste.
Doza zilnică recomandată unui adult este între 1 g şi 1,5 g, însă cercetările efectuate recent au arătat că, în combinaţiile potrivite, poate fi suficientă şi o cantitate mai mică, de 400-500 mg. Astfel, în acest din urmă caz se va lua câte o capsulă de trei-patru ori pe zi, în cure de 60-90 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauză, după care puteţi relua cura. Cine a auzit de spirulină şi chlorella e bine să ştie că acestea, împreună cu alga AFA, formează o combinaţie de aur, întrucât efectele sunt mult mai puternice în acest caz.
Din totalul de 20 de vitamine cunoscute până în prezent, AFA conţine nu mai puţin de 13, plus 11 minerale cu rol esenţial în organismul uman. Apoi, o altă calitate remarcabilă este conţinutul mare de proteine, care depăşeşte chiar cantitatea existentă în multe vegetale şi animale.
Datorită principiilor active ale acesteia, vitaminele şi mineralele pot fi asimilate foarte uşor de organismul uman, fiind perfect digerabilă şi asimilabilă.

Stimulează celulele stem să migreze exact unde e nevoie de ele
De asemenea, este un stimulator natural al celulelor stem, fără de care viaţa nu ar putea fi posibilă. Multă vreme, abilitatea de reconstruire a celulelor stem adulte a fost total necunoscută ştiinţei, crezându-se, în mod eronat, că sistemul nervos nu se mai poate regenera niciodată. Or, datorită descoperirii celulelor stem, s-a demonstrat că sistemul nervos se poate regenera, ceea ce a deschis perspective nebănuite în vindecarea unor boli cum ar fi scleroza multiplă, paraliziile sau maladia Parkinson. Însă alga AFA nu acţionează doar în cazul acestor afecţiuni, ci substanţele pe care le conţine stimulează celulele stem să migreze exact acolo unde este nevoie de ele.

Previne efectele adverse ale radioterapiei şi chimioterapiei
Veste bună şi pentru bolnavii de cancer. Studiile se pare că au înregistrat rezultate pozitive şi în acest sens. Mai ales în asociere cu stimulatori ai imunităţii, precum ganoderma sau siliciul organic, alga AFA ajută organismul să necrozeze tumorile maligne şi să le elimine din corp. Bolnavii care fac chimioterapie sau radioterapie nu au de ce să îşi facă griji, căci algele albastre-verzi nu interferează negativ cu aceste proceduri folosite în tratarea cancerului. Ba, din contră, ele previn şi combat efecte lor secundare.

• Alga AFA îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare, memoria de scurtă şi de lungă durată, dar şi atenţia, mai ales la copiii şi adolescenţii cu agitaţie psihomotorie pronunţată. În momentul administrării tratamentului se recomandă oxigenarea corespunzătoare a organismului, prin mişcare efectuată zilnic

Recomandată în caz de intervenţii chirurgicale

Un singur gram din această algă conţine 50% din cantitatea de vitamina K necesară organismului uman pentru o zi. Iar vitamina K este cea responsabilă de procesele de coagulare şi cicatrizare în corpul nostru, fiind esenţială în procesul de vindecare a rănilor. Fiind probabil cel mai puternic remediu pentru regenerare, e recomandată şi în caz de operaţii chirurgicale, răniri sau arsuri.