Main menu

header

de Iulian D. Moleianu

Folosit în scopuri cosmetice şi terapeutice, uleiul de kukui este unul dintre leacurile „exotice” cel mai moderne pe care le puteţi utiliza în tratamentul pentru întreţinerea pielii. Însă acest produs este recomandat şi în cazul unor afecţiuni grave, iar după părerile specialiştilor face minuni.

Tradiţia pleacă de la Familia Regală a statului Hawaii
Uleiul de kukui este extras din fructul de kukui, un fel de nucă denumită şi „nuca de Bancoul”. Considerat arbore al armoniei, păcii şi iluminării, kukuiul este folosit inclusiv în bucătăria hawaiiană, indoneziană şi malaieziană. Este recunoscut pentru efectele regenerante şi catifelante asupra pielii, fără a lăsa un film gras. De asemenea, el este şi un excelent hidratant cutanat, penetrează rapid pielea şi se absoarbe aproape instantaneu. Iniţial, uleiul de kukui a fost folosit în special de membrii Familiei Regale a statului Hawaii, drept ulei de masaj şi tratament pentru psoriazis, leziuni, scalp uscat, iritaţii ale pielii. Bogat în vitaminele C, A şi E, are proprietăţi antioxidante, care ajută la protejarea pielii. Ulterior, acest produs a fost promovat cu succes în SUA şi în Europa, fiind considerat perfect pentru tenurile sensibile şi un ingredient minunat pentru reţete handmade.

Menţine luciul natural al unghiilor
Uleiul din kukui se obţine prin presare la rece, iar valabilitatea unei sticluţe este de doi ani. Se utilizează cel mai eficient în cazuri de arsuri solare sau de vânt, radiaţii, eczeme, piele crăpată, psoriazis, ten matur, acnee, cicatrice superficiale, diverse leziuni la nivelul pielii şi al scalpului uscat. Produsul se găseşte de cumpărat şi în farmaciile româneşti.
De asemenea, acest extract din plante hawaiiane este folosit, în combinaţie cu alţi compuşi chimici, la tratamentul unghiilor. Spre exemplu, balsamul de unghii pe bază de ulei de kukui are grijă ca unghiile dumneavoastră să nu devină prea fragile şi le ajută să-şi menţină luciul natural. De altfel, cuvântul hawaiian „kukui” înseamnă „luminat”, şi acest ulei polinesaturat este preţuit de oamenii locului datorită utilizării sale antice şi contemporane în tratamentul unghiilor, fiind celebru pentru faptul că femeile îl consideră drept un „miracol al manechiurii”. Compusul Frenchi Balsam de unghii se absoarbe uşor, uleiul de kukui calmând şi înmuind în timp ce furnizează doi acizi graşi esenţiali: acidul linoleic şi acidul linolenic. Formula este îmbogăţită cu vitamina E şi uşor aromată cu ulei natural de mentă. Modul de utilizare este următorul: aplicaţi ulei de kukui pe unghii şi de jur-împrejurul acestora. Lăsaţi uleiul câteva minute, pentru a fi absorbit, şi îndepărtaţi excesul de ulei cu un şerveţel. Pentru rezultate mai bune folosiţi-l zilnic. Dacă aplicaţi produsul înainte de ojă, uscaţi bine unghiile şi asiguraţi-vă că nu a mai rămas vreo urmă de ulei.

Recomandat pentru dureri de cap şi febră
Părţi ale arborelui de kukui, precum lemnul, nuca şi frunzele, au fost folosite din cele mai vechi timpuri. În Malaiezia, kukuiul era recomandat pentru dureri de cap, febră, ulcere şi articulaţii inflamate, în Java, contra dezinteriei, iar în Tonga, din nucile de kukui se prepară şi astăzi un pate numit „tukilamulamu”, care este folosit ca săpun şi şampon.

Atenţie! Este un laxativ ce nu trebuie ingerat!
Uleiul de kukui se foloseşte, singur sau în combinaţie cu alte uleiuri, inclusiv la masaje. Este cel mai uşor şi mai subţire ulei pentru ten şi oferă cantitatea perfectă de lubrifiere, fără a lăsa o senzaţie de gras. Nuca este bogată în acid linoleic, absorbindu-se uşor în piele. Uleiul are un nivel scăzut de toxicitate, însă este laxativ şi nu trebuie ingerat! Are un parfum distinct şi este foarte scump la preţ, astfel că mai bine îl combinaţi cu alte uleiuri, precum uleiul de Macadamia, uleiul de trandafir sau uleiul de nucă de cocos. Atunci când combinaţi uleiurile, trebuie să aveţi la îndemână uneltele potrivite, precum sticluţe închise la culoare şi pâlnii mici. La aproximativ 30 g ulei obişnuit de masaj se adaugă 12-15 picături de ulei esenţial. După amestec, recipientul se sigilează şi se amestecă bine. Cele 12-15 picături pot proveni dintr-unul până la trei sau patru uleiuri esenţiale. Nu faceţi cantităţi mari de ulei, deoarece acesta râncezeşte repede. Păstraţi recipientul sigilat şi într-un loc întunecos şi uscat, astfel uleiul va rezista până la trei luni.

Utilizat pentru pielea bebeluşilor
Uleiul de kukui este potrivit pentru tenurile mixte, atât pentru cele acneice, cât şi pentru cele iritate sau afectate de eczeme. Produsul are puteri miraculoase şi nu acţionează doar la suprafaţa pielii, ci penetrează straturile în adâncime. Acest lucru este valabil şi când vine vorba despre firul de păr. Din acest motiv, el se poate folosi inclusiv pentru pielea bebeluşilor, pentru cremele utilizate după expunerea la soare, pentru cremele de mâini şi chiar pentru cremele depilatoare.

• Uleiul de kukui este un excelent hidratant cutanat, penetrează rapid pielea şi se absoarbe aproape instantaneu

Masca vă ajută să aveţi un ten curat

Uleiul de kukui este utilizat în compoziţia celebrei „măşti a tinereţii”, care a fost şi este utilizată de milioane de femei de pe întregul mapamond, fiind secretul tenului perfect. Vorbim despre un compus cremos, eudermic, 100% natural, hidratant şi hrănitor, ideal pentru tenul matur, certificat de Universitatea din Milano. Sinergia extractelor preţioase vegetale asigură un efect restitutiv şi antioxidant. Această mască dispune de extracte vegetale distilate din kukui, sulfină galbenă (relaxant, calmant), ceai verde (care are efect împotriva radicalilor liberi), propolis (antioxidant, vasoprotector), polen (eutrofic, restitutiv), proteine din grâu (relaxante, vitaminizante), grepfrut (dermo-purifiant, cu efect de reîmprospătare), vitamina E (antioxidant), gălbenele (cicatrizant, antiinflamator), roiniţă (relaxant, emolient), obţinute din culturi biologice, fără pesticide sau fertilizanţi chimici. Masca se aplică din belşug pe faţa şi gâtul proaspăt demachiate. Lăsaţi produsul să acţioneze circa 20 de minute.