Main menu

header

550 24 1de Dana Purgaru

Puțini câini au ajuns să facă istorie ca urmare a trecerii lor prin lumea aceasta, iar Hachiko este unul dintre ei. El s-a remarcat pentru devotamentul ieșit din comun față de stăpânul său, chiar și la mulți ani după decesul acestuia, și a rămas în memoria omenirii ca mărturie a iubirii necondiționate, iar pentru japonezi reprezintă simbolul loialității.

O legătură câine-stăpân cum rar se întâlnește

Hachiko a fost un câine din rasa Akita Inu, născut la o fermă din apropierea orașului Odate, prefectura Akita. A venit pe lume la 10 noiembrie 1923 și, la scurt timp după aceea, a fost adoptat de profesorul Hidesaburo Ueno, de la catedra de agricultură a Universității din Tokio. Cât stăpânul său a trăit, Hachiko îl însoțea dimineața la gara Shibuya, urmând ca la întoarcerea acestuia de la serviciu să-l aștepte în același loc din apropierea gării și să se întoarcă împreună acasă. Cei doi și-au continuat rutina zilnic până la 21 mai 1925, când Ueno nu s-a mai întors seara din obișnuita sa călătorie cu trenul. În acea zi, suferise un atac cerebral la universitate. Profesorul a murit și nu s-a mai întors niciodată în gara unde prietenul său credincios îl aștepta. După decesul stăpânului său, Hachiko a intrat în posesia altor proprietari, dar a evadat cu obstinație, apărând mereu la vechea sa casă. În fiecare zi, Hachiko a așteptat întoarcerea stăpânului său, dar niciodată nu și-a mai văzut prietenul printre călătorii coborâți din tren. A făcut acest lucru timp de nouă ani.

Un Akita Inu de rasă pură

550 24 2Prezența sa zilnică și privirea fixă, ațintită asupra trenului, au atras atenția navetiștilor, în special a celor care văzuseră anterior câinele alături de profesorul Ueno. Aceștia i-au adus alimente și l-au hrănit pe durata așteptării sale. În anul 1925, un student al profesorului Ueno a văzut câinele în gara Shibuya și l-a urmărit până la casa lui Kikuzaboro Kobayashi, fostul grădinar al lui Ueno. Astfel, a aflat informații despre istoria vieții lui Hachiko, iar la scurt timp după această întâlnire a publicat un recensământ documentat al rasei Akita din Japonia. Din cercetările sale a rezultat faptul că existau numai 30 de exemplare de rasă pură, printre acestea aflându-se și Hachiko. Studentul s-a întors frecvent să-l viziteze pe Hachiko și a publicat de-a lungul anilor o serie de articole referitoare la remarcabilul său devotament. În 1932, unul dintre articolele publicate în unul dintre cele mai mari ziare din Tokio, „Tokyo Asahi Shimbun”, a plasat câinele în centrul atenției publice.

În onoarea acestuia a fost ridicată o statuie din bronz

Hachiko a devenit rapid un simbol național, impresia pe care a lăsat-o asupra societății japoneze a fost atât de mare, încât profesorii și părinții îl foloseau drept exemplu de urmat copiilor, cultivând astfel spiritul loialității familiale. Un binecunoscut artist japonez a executat o statuie a lui Hachiko, iar dezvoltarea rasei Akita a cunoscut un avânt printre crescătorii de animale.

În aprilie 1934, o statuie de bronz a fost ridicată în onoarea câinelui, în fața gării Shibuya, la ceremonia de dezvelire fiind prezent chiar și Hachiko. Statuia a fost reciclată pentru eforturile de război din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar Societatea pentru Refacerea Statuii Hachiko l-a însărcinat pe Takeshi Ando, fiul artistului original, cu ridicarea unui nou monument. Statuia a fost finalizată în august 1948 și reprezintă astăzi un loc popular de întâlnire. Este poziționată în apropierea „Hachiko-guchi” („Ieșirea Hachiko”), una dintre cele cinci căi de acces către gara Shibuya. O statuie asemănătoare se găsește în orașul de origine, în fața gării din Odate, și încă una a fost ridicată în 2004 pe un piedestal din piatră adus din gara Shibuya în fața Muzeului Câinelui Akita din Odate.

Povestea sa, subiect de film și de cărți

550 24 3Hachiko a murit la 8 martie 1935. Trupul său a fost găsit pe o stradă din Shibuya, iar după autopsie s-a stabilit că murise din cauza unui cancer terminal. Corpul său împăiat și zgarda sunt păstrate la Muzeul Național de Științe al Japoniei din Ueno, Tokio.

În fiecare an, la 8 martie, devotamentul lui Hachiko este onorat printr-o ceremonie solemnă de comemorare la gara Shibuya din Tokio, eveniment la care participă sute de iubitori de animale.

În 1994, Culture Broadcasting Network (CBN) a reușit să refacă și să redea sunete cu Hachiko lătrând folosind o înregistrare veche deteriorată. A rezultat o campanie publicitară uriașă, iar la 28 mai 1994, la 59 de ani de la moartea sa, milioane de ascultători au deschis radioul ca să-l audă pe câinele-simbol al Japoniei.

Povestea acestui minunat câine a devenit și subiect de film. Astfel, a apărut în „Hachiko-Monogatari” din 1987, în regia lui Seijirô Kôyama, și în „Hachiko: A Dog’s Story”, lansat în august 2009, în regia lui Lasse Hallström. De asemenea, Hachiko a devenit subiectul unor cărți pentru copii, nuvele, dar și jocuri educative.

Alte cazuri similare

  • Greyfriars Bobby, un Skye Terrier din Edinburg (Scoția), a fost loial stăpânului mult timp după moartea acestuia, în 1858. Până la moartea sa, 14 ani mai târziu, el a petrecut fiecare seară la mormântul stăpânului său. O statuie a fost ridicată în memoria lui Greyfriars Bobby, plasată aproape de acel cimitir.
  • În Teresopolis, Rio de Janeiro, Brazilia, un câine numit Leão (însemnând „Leu”, în portugheză) continuă și în ziua de azi să vegheze asupra mormântului stăpânei sale, Maria Cristina Cesario Santana, care a fost una dintre cei peste 630 de oameni omorâți de inundațiile din Brazilia din 2011 și de alunecările de teren din 17 ianuarie 2011, din Carioca.
  • În Snake Gully, Australia, monumentul „Dog on the Tuckerbox” („Câinele pe cutia de mâncare”) este inspirat dintr-un poem al șoferului unui camion, Bullocky Bill, care celebrează viața unui câine mitic al tiristului, care a păzit cu loialitate cutia cu prânzul acestuia.
  • În Spania a existat un caz similar. Canelo, în 1990, a plecat cu stăpânul său la Spitalul Cadiz, pentru a primi tratamentul său periodic de dializă, până într-o zi când au apărut mai multe complicații și stăpânul a murit. Cu toate acestea, Canelo l-a așteptat timp de 12 ani la ieșirea spitalului, până în anul 2002, când a murit după ce a fost călcat de un vehicul neidentificat. În onoarea lui Canelo, numele său a fost dat unei străzi.

Add comment


Security code
Refresh

camp 300x2507