Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

569 24 1de Dana Purgaru

Oricine a practicat alergarea ca sport ştie că acest lucru te poate aduce mai aproape de fericire decât multe alte lucruri. Iar dacă faci asta împreună cu fiinţa iubită, cu care împărtăşeşti fiecare pas, fiecare obstacol pe care-l depăşeşti şi fiecare peisaj pe lângă care treci, experienţa nu poate fi decât o recompensă extraordinară. Însă, de cele mai multe ori, este foarte greu să găseşti un partener de alergat care să te susţină fără să crâcnească. Jazz, un câine Ciobănesc German din Iaşi, este însă dovada că există o alternativă la coechipierul uman atât de greu de găsit. Potrivit Claudiei Costea, în vârstă de 32 de ani, stăpâna lui Jazz, care aleargă pe dealuri cu frumosul dulău alături, antrenamentele cu un câine oferă „o motivaţie în plus să alergi, poţi mai mult şi eşti mai fericit”.

„M-a învăţat să am încredere în el şi ce înseamnă munca în echipă”

569 24 2- Multă lume face alergări uşoare, însă tu te antrenezi intens şi străbaţi zeci de kilometri. Cum ai ajuns să faci asta?

- Mi-am dat seama de mult că-mi place să alerg, cred că de mai bine de zece ani, însă doar de vreo câţiva ani am început să alerg peste 20 km. Înainte nu ţineam cont de numărul de kilometri, de timp sau de concursuri. Alergam pentru mine doar. Acum particip la concursuri, dar doar la cele de munte de obicei, care îmi plac mai mult. În rest, mă antrenez zilnic pe dealuri sau la munte.

- Care e povestea lui Jazz şi când ai început să alergi cu el?

- Jazz are 4 ani, este Ciobănesc German şi este un câine foarte zurliu, dar îmi pot pune toată încrederea în el. Când l-a adus fratele meu acasă, Jazz era o mogâldeaţă mică de câine, foarte jucăuş. În primul an nu prea l-am avut la inimă, mi se părea prea nărăvaş şi se lua la ceartă cu Thor, un alt câine de-al nostru. Îl scoteam numai pe Thor la plimbare, deoarece aveam mai multă încredere în el, dar într-o zi, dintr-o întâmplare, am zis să-l scot şi pe Jazz. Până să ies cu el, alergam distanţe mici, dar în ziua aceea când l-am scos, am văzut că aleargă după mine şi nu s-a mai oprit. Şi dintr-o dată ne înţelegeam din priviri. De atunci a devenit coechipierul meu de bază la antrenamente. Unui câine e de ajuns să-i dai o şansă şi-ţi va dovedi că merită să ai încredere-n el. În plus, ajută atât la alergare, ca motivaţie, cât şi pe plan spiritual. Când te simţi dezamăgit de toţi, rămân alături de tine credinţa în Dumnezeu şi câinele. De la câine avem multe de învăţat, din punctul meu de vedere reprezintă ceea ce este mai demn şi mai de încredere, ceea ce pentru mulţi dintre noi, oamenii, nu prea mai contează. Este nevoie de efort, hotărâre şi multă muncă pentru a ajunge să cunoşti un om. Şi deseori, când ajungi să-l cunoşti, se termină rău. Un câine îl cunoşti din prima. Este acela care te susţine indiferent de vremuri şi de cât de supărat eşti. Cine are un câine nu va fi niciodată singur, optimismul lui este molipsitor.

- Cum l-ai învăţat să alerge frumos pe lângă tine, să nu te încurce şi să nu dispară?

- M-a învăţat el pe mine să am încredere în el şi ce înseamnă munca în echipă. Dacă pe timp de vară alerg distanţe mai lungi şi îl iau cu mine, am grijă ca întotdeauna să trecem pe lângă lacuri, ca să se poată scălda, să se răcorească. Dar de obicei am grijă să iau un rucsac cu apă şi mâncare pentru el. Dacă eu mai pot răbda de foame şi de sete, el trebuie musai să aibă apă.

„Mulţi mă întreabă dacă-l alerg eu pe el sau el pe mine”

569 24 3- Ştiu că de obicei alergi pe coclauri, nu în zone foarte locuite. Ai avut până acum probleme cu oamenii sau cu animalele în timpul unei alergări cu Jazz?

- Cu oamenii n-am avut probleme, chiar sunt foarte amuzaţi când îl văd apărând în alergare pe lângă mine. Mulţi mă întreabă dacă-l alerg eu pe el sau el pe mine. Legat de alte animale, ne-am întâlnit o dată cu un porc mistreţ pe dealuri. Jazz a început să alerge după el şi nu ştiam cum să fac să-l opresc, mă gândeam că, dacă se întoarce porcul mistreţ, ne ia pe amândoi la fugărit. Din fericire, s-a terminat totul cu bine, că l-am prins din urmă. E ascultător, îşi vede de traseu, indiferent cât de greu ar fi, nu se lasă până nu-l termină. Însă stă cu urechile ciulite la orice zgomot sau apariţie-surpriză, este foarte curios.

- Cât alergaţi de obicei şi care este cea mai mare distanţă pe care aţi parcurs-o împreună?

- De obicei, cu el alerg până în 20 de kilometri. La turele mai lungi mă duc singură, ca să nu-l suprasolicit fizic. Am mai avut coechipieri-oameni la antrenamente care se plângeau că-i alerg pe trasee prea accidentate, grele, că-i noroi pe traseu şi aşa mai departe, dar Jazz nu s-a plâns niciodată, ba chiar e fericit când sunt condiţii mai aspre de alergare. Iarna mai încearcă să „tragă chiulul”, să alerge pe potecă gata făcută-n zăpadă de alţii. Însă asta până să ajungem pe traseele nefrecventate de nimeni, unde zăpada-i la fel peste tot, fără nicio potecă făcută dinainte. Atunci aleargă prin zăpadă ca o căprioară.

Fugind de hipotermie, rătăciţi o noapte întreagă

569 24 4- Ce i-ai sfătui pe cei care doresc să facă jogging împreună cu câinele lor?

- Aş sfătui pe fiecare, înainte să-şi ia un câine, să încerce să îşi dea seama ce fel de temperament are şi cât de activ este. Pentru că unei persoane puţin active i s-ar potrivi un câine care e la fel. Un animal ca Jazz, cel mai probabil ar scoate-o din sărite şi ar fi obositor. El e mereu gata de alergat, prezent mereu la datorie.

- Povesteşte, te rog, cititorilor una dintre întâmplările prin care ai trecut cu Jazz într-o tură de alergare care ţi-a rămas în minte.

- Într-o iarnă, când m-am rătăcit pe dealuri - printr-o pădure de pe lângă Iaşi, pe unde nu mai fusesem -, pornisem în pantaloni scurţi şi tricou, cu nişte şosete lungi, mănuşi şi cagulă pe cap. Am plecat ziua, era zăpadă afară, dar aşa alergam, de-obicei, iarna. Nu aveam în plan să mă rătăcesc şi să mă prindă noaptea prin pădure. Şi rătăcită pe dealuri împreună cu Jazz, am alergat toată noaptea ca să-mi menţin temperatura corpului, să nu intru în hipotermie. Când a început să se lumineze, mi-am dat seama pe unde mă aflam, şi am alergat înapoi acasă. Jazz ştia sigur pe unde să se întoarcă, dar el aştepta să alerg eu în faţa lui, nicidecum să-mi arate el drumul.

Add comment


Security code
Refresh