Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

574 28 5de Dana Purgaru

Doi urși de 5 și, respectiv, 6 ani, din Armenia, Masha și Grisha, aduși recent în Rezervația de urși bruni „Libearty” de la Zărnești, se lăfăie în spațiul pus la dispoziție și se arată încântați de noile condiții.

Au călcat pentru prima oară pe iarbă

Cei doi ursuleți din Armenia sunt ținuți încă în carantină, însă dau semne că se acomodează din ce în ce mai bine cu noua lor casă. „Li se vor administra vitamine, li se face tratament și primesc mâncare bună. Masculul a fost castrat a doua zi după ce a ajuns în rezervație, iar luni au avut prima întâlnire în Training Area (zona de acomodare). Ursuleții au călcat pentru prima dată pe iarbă, au stat față în față după ce până acum au fost ținuți în cuști de beton alăturate, dar fără să se vadă. Au făcut baie în piscină și, de la o zi la alta, se simt tot mai bine. Masha este dominantă, iar Grisha este foarte speriat de ea, dar, cu siguranță, în următoarele zile situația va fi alta. Masculul are 130 kg și femela 100 kg, după cum am observat din actele care i-au însoțit din Armenia până în România. Dacă după o lună vom vedea că s-au integrat bine în acest spațiu și sunt sănătoși, le vom da drumul în cele trei țarcuri mari ale rezervației”, a declarat pentru Agerpres Paul Ciotloș, PR al Asociației pentru Protecția Animalelor „Milioane de Prieteni” (APM) Brașov.

Un Rai al urșilor loviți de soartă

Masha și Grisha au trăit la o grădină zoologică privată, dar au fost lăsați nemâncați, motiv pentru care fiecare avea în jur de 50 kg, în loc de 400 kg, greutatea normală a unui urs. Ulterior, au fost mutați la grădina zoologică din Erevan, unde au fost hrăniți și tratați adecvat până în momentul în care au putut suporta transportul în România. Toate costurile pentru hrană în Erevan și transportul la Zărnești au fost suportate de Fundația Brigitte Bardot.

Rezervația de urși bruni captivi „Libearty” din Zărnești este unică în România. Se întinde pe o suprafață de 70 ha de pădure și pășune, fiind rezultatul unui parteneriat între Primăria Zărnești, care a pus la dispoziție terenul, Asociația pentru Protecția Animalelor „Milioane de Prieteni” (APM) Brașov și Asociația Mondială pentru Protecția Animalelor (WSPA), aceasta din urmă contribuind cu 1,5 milioane de euro la realizarea parcului. Aici trăiesc în prezent 85 de urși. Cei care ajung în rezervație sunt supuși unor reguli sanitar-veterinare stricte, sterilizați, deparazitați, microcipați și ținuți în carantină. Toți urșii care trăiesc acum în Rezervația de la Zărnești au fost salvați din diverse situații care le puneau viața și bunăstarea în pericol.

Add comment


Security code
Refresh