Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

578 24 2de Dana Purgaru

Foarte mulţi proprietari de pisici au convingerea că, dacă pisicile lor nu părăsesc niciodată locuinţa, acestea nu trebuie vaccinate şi deparazitate. Nimic mai greşit, spune medicul veterinar doctor Daniel Lescai, şef de clinică la Daisy Vet Bucureşti.

Imunizarea antirabică este obligatorie

578 24 3În ceea ce priveşte vaccinarea, cel puţin antirabică, specialistul susţine că lucrurile sunt clare şi că legea din ţara noastră îi obligă pe deţinătorii de carnivore să le vaccineze antirabic. „Unde mai pui că, în situaţia nefericită a unui accident, prin muşcătură sau zgâriere, medicul va întreba cu siguranţă despre statusul vaccinal antirabic al animăluţului. Protocoalele de tratament variază în funcţie de răspunsul pe care îl veţi da”, spune medicul veterinar. „Vaccinarea polivalentă cuprinde, de cele mai multe ori, componente ce conferă imunitate faţă de calicivirus, parvovirus, herpesvirus, la care se poate adăuga rezistenţa la virusul leucozei feline, Chlamidia şi Bordetella. Este adevărat că unele dintre aceste afecţiuni se transmit în exclusivitate prin contact cu alte pisici. Totuşi, există în cazul pisicilor numeroase situaţii în care, imediat după naştere sau chiar înainte, agenţii microbieni pot ajunge în interiorul pisicii şi să cauzeze infecţii timpurii sau, dimpotrivă, cu semne târzii. Aşadar, există posibilitatea ca un pisoi să adăpostească încă de la o vârstă foarte mică infecţii ce sunt mai mult sau mai puţin vizibile”, atrage atenţia specialistul.

Există două boli cu o simptomatologie extrem de diversă şi de „ascunsă”

Pe lângă toate acestea, în cazul pisicilor, există două boli cu o simptomatologie extrem de diversă şi de „ascunsă”: leucemia virală (FeLV) şi imunodeficienţa virală (FIV), împotriva cărora se poate lupta prin vaccinare. „Elementul de importanţă majoră este dat de faptul că, în ciuda prezenţei acestor afecţiuni, vaccinarea pisicii este în continuare recomandată, având beneficii prin reducerea presiunii infecţioase asupra unui organism deja «apăsat» de o imunitate fragilă. Cel puţin din acest considerent, vaccinarea polivalentă de bază este recomandată. Această situaţie este însă la latitudinea medicului veterinar de a o analiza şi de a lua o hotărâre în funcţie şi de testele suplimentare ce se efectuează”, mai spune doctor Lescai.

Ouăle de purici pot fi aduse în locuinţă de afară

În ceea ce priveşte deparazitarea, argumentele specialiştilor sunt diferite. „Cel puţin în cazul puricilor, posibilitatea de a introduce în casă ouă, ce vor produce o colonie de paraziţi, este de luat în seamă. La acest pericol se adaugă şi pătrunderea nestingherită a ţânţarilor în casă în anotimpul cald, existând şi cazuri de transmitere a dirofilariozei la pisică. Puricii pot transmite la rândul lor paraziţi interni şi unele virusuri. Ca atare, deparazitarea are şi ea rolul său bine determinat”, este de părere specialistul. Acesta consideră, în plus, că deparazitarea internă trebuie efectuată periodic, la recomandarea medicului veterinar.

Vaccinarea profilactică antirabică a câinilor și pisicilor din gospodării este obligația tuturor proprietarilor

Add comment


Security code
Refresh