Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

592 24 1de Andrei Dicu

Leoparzii sunt pe cale de dispariţie. Acţiunea poveştii noastre se petrece în Botswana, acolo unde puţine feline de acest tip încearcă să supravieţuiască, în ciuda pericolelor de toate felurile. O mamă-leopard îşi învaţă puii multe lucruri despre supravieţuire, dar micuţii trebuie să capete unele deprinderi pe cont propriu, adesea în urma unor experienţe care le ameninţă viaţa.

Micuţa Legadema şi-a perfecţionat tehnica de camuflare

592 24 2Spre deosebire de lei sau de gheparzi, leoparzii sunt feline solitare. Fără o familie pe care să se bizuie, vânează singuri, supravieţuind prin inteligenţă şi prin capacitatea de camuflaj. Leoparzii sunt greu de găsit, mai întâi din pricina faptului că vânătorii s-au străduit să-i extermine, şi apoi din cauza celorlalte pericole ale junglei care îi pândesc la tot pasul. O echipă a National Geographic Channel, compusă din specialistul Dereck Joubert şi din soţia sa, Beverly, a călătorit în Delta Okavango din Botswana, acolo unde cercetătorii au studiat „sub lupă” viaţa puilor de leopard. Drept model le-au folosit o mamă şi un pui-femelă, pe care l-au botezat „Legadema”, care înseamnă „lumina din cer” în limba setswana. Pentru Legadema, ameninţarea era perpetuă. Fie că era vorba despre hienele care pândesc la tot pasul sau despre babuinii care încercau s-o târască afară din bârlog, spectrul morţii era mereu prezent. Mai mult, leii, care reprezintă o sursă considerabilă de pericol pentru tinerii leoparzi, s-au înmulţit foarte mult în această zonă, o parte a Rezervaţiei pentru Vânat Moremi. Însă, niciunul dintre aceşti factori n-au împiedicat-o pe Legadema să exploreze pădurea pe cont propriu atunci când mama ei pleca după carne, lăsând-o să aştepte zile în şir. Soţii Joubert au observat cum, oriunde mergea Legadema, maimuţele verzi africane o reperau de la 1,5 km, iar veveriţele dădeau sfară în ţară, ţipând. Cu timpul însă, aceste impedimente au ajutat-o să se furişeze tot mai bine şi să-şi perfecţioneze tehnica de camuflare.

Lecţii necesare supravieţuirii

Între timp, mama micuţei, o „profesoară” răbdătoare, o învăţa pe Legadema cum să-şi urmărească şi să-şi imobilizeze prada şi cum să-i strângă beregata în fălci, pentru a o sufoca. Era esenţial, pentru că numai după ce avea să stăpânească aceste lecţii şi multe altele, necesare supravieţuirii, putea ajunge un vânător solitar, aşa cum devin toţi leoparzii. În timp ce patrulau pe teritoriul din Mombo şi vânau împreună, Legadema se transforma, pe zi ce trecea, într-o imagine a mamei sale în oglindă. Între ele s-a format o legătură puternică în timpul primului an, cercetătorii surprinzându-le jucându-se ca două surori. La un moment dat, oamenii au observat chiar cum, grăbindu-se s-o salveze pe Legadema să nu cadă de la aproape 20 de metri pe când se hârjoneau, mama a apucat puiul şi l-a tras înapoi pe ramura unui pom, manevra fiind destul de dificilă pentru un animal „echipat” doar cu dinţi, gheare şi... determinare.

Cum să... nu te joci cu mâncarea

Pe când Legadema avea doar 5 luni, mama ei i-a făcut cadou un pui viu de impala (un fel de căprioară de mici dimensiuni). La început, Legadema nu prea avea idee de ce trebuia să facă şi se juca, zglobie şi curioasă, apoi ataca, dar fără eficienţă. Mama ei a călăuzit-o, pas cu pas, în uciderea prăzii, până când, în final, Legadema şi-a îndreptat atenţia spre veveriţe, devenind obsedată de acest letal joc „de-a v-aţi ascunselea”. Cu timpul însă, a devenit expertă, ucigând sute de veveriţe şi alte prăzi de dimensiuni mai mari, precum puii de facocer cu negi.

Instinctul matern a pierit odată cu noaptea

592 24 3În ciuda fricii puternice faţă de babuini, Legadema a reuşit să ucidă o femelă adultă. Când a descoperit un nou-născut agăţându-se de blana mamei-babuin, lucrurile au căpătat o întorsătură ciudată. Micul maimuţoi s-a întins inocent spre Legadema, acceptând-o drept noua sa mamă. La început, Legadema a fost derutată, dar în următoarele ore a vegheat puiul de babuin, i-a făcut toaleta şi l-a cărat cu grijă pe crengile mai înalte şi mai groase din copac, iar puiul a plâns. În final, cei doi s-au ghemuit unul lângă celălalt şi au adormit. Instinctul matern i-a dispărut însă Legademei dimineaţa. Înainte de ivirea zorilor, frigul ucisese sugarul neajutorat pe care leopardul l-a părăsit pentru a-şi relua rolul de prădător, hrănindu-se cu trupul mamei-babuin.

2.500 de exemplare împuşcate legal, anual, în Africa

La vârsta de 13 luni, fiind încă adolescentă, Legadema a intrat în conflict cu mama ei, ajungându-se la o despărţire definitivă. Motivul era simplu: refuzul Legademei de a împărţi prada! Deşi tensiunea dintre mamă şi fiică se acumulase de ceva vreme, Legadema îşi demonstra independenţa, motiv pentru care mama ei a alungat-o. Dispărând în desişuri, Legadema a împărţit o vreme cu mama sa o parte din teritoriu, mişcându-se ca o fantomă prin pădure. Apoi, la vârsta de 3 ani şi jumătate, s-a împerecheat. Acesta este finalul poveştii... Dacă Legadema şi puiul său vor rămâne în Moremi vor fi feriţi de agresivitatea oamenilor. Însă, în alte zone ale Africii, leoparzii nu beneficiază de aceleaşi condiţii de trai. Aproximativ 2.500 de exemplare pot fi împuşcate legal, anual, de vânători, dar cel puţin tot atâtea sunt ucise de braconieri. Din acest motiv, probabil că tot mai puţini leoparzi se vor bucura de viaţă liberi, precum tânăra Legadema...

Dereck Joubert: „Îşi petrec timpul în interiorul unui teritoriu bine delimitat”

Dereck Joubert nota în comentariul său: „Leoparzii vânează singuri noaptea. Omoară mai mult decât pot mânca şi duc prada în copaci, pentru a o savura mai târziu. Interesant, viteza lor poate ajunge inclusiv la 100 km/h şi, spre deosebire de ghepard, leopardul nu renunţă prea uşor dacă nu reuşeşte să apuce prada într-un minut, două”. De obicei, aceste feline îşi petrec timpul în interiorul unui teritoriu bine delimitat, cu excepţia perioadei de împerechere şi a perioadei în care femela îşi creşte puii. Cercetătorii sunt de părere că, dacă în acelaşi teritoriu ar locui prea mulţi leoparzi, ar nimici sau ar alunga pentru mult timp vieţuitoarele care le alcătuiesc prada.

100 km/h e viteza la care poate ajunge un leopard

Felina mâncătoare de... beţivi a terorizat India

E momentul să zâmbim... şi nu prea. Un leopard care s-a specializat în atacarea şi mâncarea persoanelor aflate în stare de ebrietate îngrozise, anul trecut, nordul Indiei, după ce a ucis 12 oameni. Periculoasa felină a început să atace beţivi încă din anul 2012. Ultima sa victimă a fost un bărbat de 44 de ani, care se plimba beat pe uliţele din satul Badeth. În ciuda faptului că autorităţile au trimis o echipă de lunetişti, leopardul „s-a strecurat” din fiecare ambuscadă şi continuă să urmărească beţivi. Experţii în comportamentul leoparzilor sunt intrigaţi de faptul că această felină consumă, îndeosebi, intestinele victimelor. Leopardul respectiv a devenit faimos în toată regiunea Didihat din Himalaya indiană, deoarece s-a specializat în uciderea persoanelor „vicioase”, pe care le prinde uşor, din pricina incapacităţii acestora de a-l vedea la timp şi de a fugi. Madan Paneru, un locuitor din satul Kotali, a declarat pentru „Daily Telegraph” că „sătenii sunt terorizaţi de animalele sălbatice şi este aproape imposibil să mai ieşi afară din casă după lăsarea întunericului. Temerarii merg înarmaţi cu beţe şi cu bâte, dar cei care au apucat să se îmbete uită de orice măsură de siguranţă şi sunt adesea atacaţi”.

Add comment


Security code
Refresh