Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

618 24 4de Dana Georgescu şi Daniel Alexandrescu

Vi s-a întâmplat ca animalul de companie să se vadă în oglindă și să se sperie sau să încerce să interacționeze cu imaginea? Aceste momente sunt, desigur, deosebit de amuzante, însă stârnesc și întrebări. Ce senzație au necuvântătoarele atunci când se uită în oglindă? Știu că se văd pe sine sau au impresia că acolo este un fel de „fereastră” către o altă pisică?

Câinii nu se pot recunoaște pe ei

Oamenii de știință din domeniul veterinar de la Universitatea din California, Statele Unite, au încercat să afle ce văd animalele atunci când se privesc în oglindă. Aceștia au declarat că, pentru patrupede, simţurile mirosului şi gustului sunt mult mai importante decât cel al văzului, iar din acest motiv le este mai dificil să se recunoască într-o imagine. Totuși, oamenii de știință au aflat că, în cazul câinilor, aceștia pot recunoaşte alţi câini sau alte animale, însă nu se pot recunoaşte pe ei înşişi. „Câinii sunt foarte inteligenţi şi adaptabili, la fel ca şi multe alte animale, însă ei nu sunt capabili să se recunoască în momentul în care se privesc în oglindă, într-o fotografie sau într-o filmare”, a declarat cercetătoarea Liz Stelow. Același lucru pare să fie valabil și în cazul pisicilor, după cum relevă alte studii.

Cimpanzeii își dau seama că se uită la propria imagine

Însă, lucrurile stau altfel în ceea ce privește delfinii și cimpanzeii. În urma unei cercetări efectuate la Facultatea Veterinară din cadrul Universității Utrecht din Olanda, s-a aflat că cimpanzeii se recunosc în oglindă, în special exemplarele cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani. Ba chiar au fost situații în care cimpanzeii s-au pieptănat uitându-se în oglindă. Totuși, delfinii şi unele specii de maimuţe trec, de obicei, prin mai multe faze ale autorecunoaşterii: iniţial încearcă să îşi coreleze propriile mişcări cu cele ale reflexiei lor, iar în cele din urmă explorează acele părţi ale corpului lor care pot fi văzute doar cu un efort sporit. Sunt însă şi animale, cum ar fi păsările flamingo, care pot recunoaşte doar imaginea altor specii. De asemenea, s-a dovedit că există unele animale, cum ar fi caii, pentru care oglinzile pot ajuta la reducerea stării de anxietate. Cercetătorii spun că procesul autorecunoaşterii nu este unul foarte uşor de asimilat, nici măcar în cazul copiilor - bebeluşii au nevoie de 18-24 de luni pentru a-şi recunoaşte imaginea.

Add comment


Security code
Refresh