Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

620 24 3de Andrei Dicu şi Adrian Barna

Peninsula Iamal, din nord-vestul Siberiei, a fost scena unui adevărat miracol. Un păstor de reni a descoperit şi a predat oamenilor de ştiinţă cadavrul preistoric al unui mamut. Deoarece îi lipseau doar unghiile, o parte din coadă, urechea dreaptă şi majoritatea părului, exemplarul este cel mai complet mamut găsit vreodată.

Specii vechi de 3,5 milioane de ani

Mamuţii sunt un grup dispărut de elefanţi din specia „Mammuthus”, ai căror strămoşi au migrat, plecând din Africa în urmă cu aproximativ 3,5 milioane de ani, şi care s-au răspândit în toată Eurasia, adaptându-se unei diversităţi de medii, precum pădure, savană şi stepă. Cel mai cunoscut este mamutul lânos, un văr apropiat al elefanţilor de azi, având cam aceeaşi mărime ca şi ei. A apărut iniţial la începutul Pleistocenului, în urmă cu mai bine de 400.000 de ani, probabil în nord-estul Siberiei. Era perfect adaptat la frig, având un strat de blană dens, protejat de un păr lung de până la 90 cm, şi urechile mici, căptuşite cu blană. Colţii imenşi, curbaţi, folosiţi în primul rând pentru luptă, erau utili şi pentru căutarea hranei sub zăpadă. Pentru că mamuţii care mureau erau adesea acoperiţi cu sedimente care au rămas îngheţate de atunci şi până în prezent, multe dintre rămăşiţele lor au supravieţuit până în epoca modernă, în special în întinderile uriaşe de permafrost, stratul de câţiva metri de sol siberian permanent îngheţat.

Botezată cu numele soţiei păstorului de reni

După ce mamutul descoperit recent în Peninsula Iamal a fost împachetat şi trimis la Muzeul Şemanovski, din Salekhard, capitala regiunii, au început analizele. „Din fericire, totul s-a terminat cu bine. Într-adevăr, a fost salvat cel mai bine conservat mamut care a ajuns până la noi din era glaciară”, a declarat Aleksei Tihonov, directorul Muzeului de Zoologie din Sankt Petersburg, unul dintre primii oameni de ştiinţă care au văzut acest pui de sex feminin. În semn de recunoştinţă pentru păstorul de reni care a făcut descoperirea, savanţii au botezat mamutul „Liuba”, ca pe soţia acestuia. După părerea savanţilor, corpul Liubei a fost descoperit după 40.000 de ani.

Organism sănătos şi bine hrănit

620 24 4Oamenii de ştiinţă nu au căzut de acord dacă puiul de mamut s-a sufocat în nămol ori s-a înecat în apă, dar sunt convinşi că a murit rapid. Corpul său a fost îngropat într-un amestec de aluviuni şi argilă, declanşându-se un proces care avea să-l conserve. Mamutul, depus într-un container frigorific, a ajuns la Facultatea de Medicină a Universităţii Jikei din Tokyo pentru o tomografie computerizată. Persoanele care au manevrat cadavrul au purtat costume speciale, iar în sala respectivă a fost montat un tunel din plastic, pentru ca bacteriile străvechi din corpul Liubei să nu contamineze laboratoarele. Ulterior, autopsia, la care au colaborat savanţi ruşi, americani şi japonezi, a relevat faptul că Liuba murise în urma unui pas greşit, lângă un râu mâlos. Organismul ei era sănătos şi bine hrănit, lucru confirmat şi de dezvoltarea danturii. Analiza ADN-ului a dezvăluit că mamutul făcea parte dintr-o populaţie distinctă, care, la scurt timp după epoca ei, avea să fie înlocuită de o altă populaţie, care migra spre Siberia din America de Nord.

40 de mii de ani este vechimea conservării cadavrului

„A fost salvat cel mai bine conservat mamut care a ajuns până la noi din era glaciară“ (Aleksei Tihonov)

Dan Fisher: „Dumnezeule, este perfectă!“

Tihonov ştia că nimeni nu avea să fie mai încântat de descoperire decât Dan Fisher, colegul său american de la Universitatea din Michigan. Curios să afle cum reuşeau vânătorii din Paleolitic să păstreze carnea de mamut fără să se strice, Fisher a măcelărit un cal de povară, folosind unelte de piatră pe care le confecţionase cu mâna lui, şi apoi a ascuns carnea într-un iaz în care se adăpau vitele. Conservată natural de microbii din apă, carnea emitea un miros slab, uşor acru, care a pus pe fugă devoratorii de leşuri. Pentru a-i verifica gustul, Fisher a tranşat carnea şi a mâncat fripturi din ea la fiecare două săptămâni, din februarie până în miezul verii, demonstrând că e posibil ca vânătorii de mamuţi să fi păstrat prada în acelaşi fel. Ei bine, când a văzut-o pe Liuba, Fisher a exclamat: „Dumnezeule, e perfectă! Până şi genele sunt la locul lor! Arată de parcă tocmai ar fi adormit…”.