Main menu

header

cotnari wide

625 24 1de Dana Georgescu

Un câine pe nume Arrow („Săgeată”), care a fost dresat pentru combaterea braconajului în Africa, a devenit primul câine din lume care a zburat cu paraşuta.

Ţine piept braconajului

Arrow este un Ciobănesc german extrem de inteligent, ce a devenit primul câine care a zburat cu parașuta. Performanța lui inedită a fost recunoscută recent de echipa Cărţii Recordurilor Guinness. Câinele a zburat pentru prima oară cu paraşuta în cadrul unui antrenament destinat combaterii braconajului, de la baza militară Rustenburg, aflată în apropierea Pretoriei, capitala administrativă a Africii de Sud. Dresorul patrupedului, Henry Holsthyzen, de la Grupul Antibraconaj al Academiei K9, a asistat cu mândrie la recunoașterea premierii, alături de Arrow.

Antrenat special pentru astfel de misiuni

Patrupedul a fost antrenat în acest scop încă de la naştere. Câinele, în vârstă de 2 ani, a fost special selecţionat din cauza temperamentului său blând, iar cu timpul a învăţat să coboare din elicopter pe frânghie, împreună cu dresorul lui. Arrow se numără printre cei 200 de câini dresaţi special de compania de apărare şi aerospaţială a Academiei K9 care produce avioane, blindate, vase de război şi drone pentru guverne din întreaga lume.