Main menu

header

Casa cu două mâţe, zonă de război?

V-aţi gândit să vă mai luaţi o pisicuţă şi nu ştiţi cum va reacţiona cealaltă la vederea nou venitului? Iată ce trucuri puteţi folosi pentru a le împrieteni repede şi eficient. Se ştie că pisicile sunt animale teritoriale şi nu le place când vine cineva nou în spaţiul lor. De aceea s-ar putea să manifeste anumite reacţii negative atunci când aduceţi în casă o nouă pisicuţă. Pentru a nu ieşi „scântei” trebuie să aplicaţi câteva metode care vă pot fi de ajutor:

Luaţi un pui
- Nu luaţi o pisică adultă decât dacă sunteţi siguri că cele două animale se vor plăcea. Un pisoi mic este mult mai uşor de introdus într-o casă unde mai există o felină; - Pregătiţi din timp un culcuş pentru nou venit, într-un loc ferit, în baie sau într-o încăpere mică. Puneţi alături un castron pentru mâncare, unul pentru apă, două-trei jucării şi o tăviţă cu nisip.

Foxterierul sârmos, micuţul încăpătânat

    Aşa cum spune şi numele său, acest câine reprezintă, cu mândrie, grupa terierilor. Datorită abilităţilor sale de scotocitor, a fost utilizat intens pentru vânătoarea de vulpi şi de iepuri, iar astăzi este un apreciat animal de companie şi agrement. Rasa Foxterier sârmos s-a născut din încrucişarea, de-a lungul timpului, dintre Old English Terrier, Black And Tan Terrier, Bull Terrier, Greyhound şi Beagle. Aceştia erau folosiţi în vânătoarea de vulpi şi de iepuri, pentru a le localiza. Odată găsite animalele sălbatice, terierii lătrau şi scotoceau după ele, semnalând stăpânului locaţia lor.

Mereu energic
     Acest câine este mic de statură, dar foarte energic, neobosit. Are capul aproape mereu sus, este atent la tot ce mişcă, urechile fiindu-i ridicate până la jumătate, iar blana este ţepoasă. Coada se taie la pui, conform standardului. La maturitate, un terier sârmos poate ajunge la 39 cm şi şapte kilograme, iar masculii se deosebesc de femele prin înălţime şi prin robusteţe. Standardele pentru terierii sârmoşi au fost trasate în 1876.

Jigodia sau maladia Carré

    Aveţi un căţel nevaccinat şi vă este teamă să nu se îmbolnăvească de o boală contagioasă? Unul dintre pericolele ce îl pândesc în acest caz este jigodia sau maladia Carré. Pentru a afla cum se manifestă aceasta şi cum trebuie să vă protejaţi animalul, am stat de vorbă cu domnul Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală. Jigodia sau maladia Carré este o afecţiune virală extrem de contagioasă, greu de tratat şi de cele mai multe ori fatală câinelui. „Aceasta este întâlnită şi la dihor, vulpe, urs şi, în mod interesant, poate să determine şi o reacţie imunitară (nicidecum boală) în cazul omului, fiind vorba despre un virus înrudit cu cel ce provoacă rujeola”, ne-a spus medicul veterinar.

Febra, primul semn de îngrijorare
     Această maladie îi vizează pe câinii ce nu au fost vaccinaţi, indiferent de vârsta lor, şi se transmite extrem de uşor, chiar pe calea aerului. „Este o afecţiune ce se manifestă mai ales la nivel respirator, nervos central şi digestiv, exprimându-se prin episoade recidivante de febră moderat-severă (40-40,5 grade), secreţie purulentă la nivel ocular, nazal, deshidratare şi crăparea pernuţelor, pneumonie, bronşită severă, dificultăţi la deplasare, paralizii, tremurături musculare permanente, orbire, slăbire, diaree, vomă, dar şi alte semne”, a completat specialistul.

Bleguţul Pinky

Eu sunt Pinky. Un căţel mititel, ca şi numele pe care-l port. Am fost adus de un nene de la un atelier auto, unde stăteam amărât şi abandonat. De fapt, dacă mă întrebaţi, nici eu nu ştiu prea bine cum am ajuns acolo. M-am trezit deodată că nu mai sunt lângă mine mămica şi frăţiorii mei. Însă am avut noroc. Şi o să vă explic imediat de ce. Acest nene drăguţ m-a dus acasă la el, unde are un nepoţel de 2 ani, Andrei. Andrei este un băieţel tare drăguţ, dar este foarte năstruşnic. Eu am devenit jucăria lui preferată. Cât e ziua de mare mă plimbă cu tricicleta printr-o curte mare, mare. Mă aşază în portbagaj şi mă duce peste tot.

Ce trebuie să mănânce căţeluşii

    Puii de căţel pot fi înţărcaţi la trei, patru săptămâni de la naştere, când încep să le dea dinţişorii de lapte. În această perioadă ei sunt extrem de fragili şi trebuie să fiţi foarte atenţi cu ei, pentru a nu rămâne cu burtica goală mai mult de patru ore. Trecerea de la laptele matern la alt tip de hrană se face treptat, în decurs de câteva zile. În acest timp, căţeii trebuie lăsaţi să mai sugă de la mamă, dar, în paralel, li se va da şi o hrană special făcută pentru ei. Porţiile mici, primite la intervale egale de timp, de circa patru ore, trebuie să fie uşor digerabile, puţin solide, pentru ca organismul lor să absoarbă toate substanţele nutritive necesare dezvoltării. De asemenea, trebuie ca mâncarea să le placă, astfel încât să o mănânce singuri.

 

Au nevoie de un aport mare de proteine

    Căţeluşii se dezvoltă foarte repede şi au nevoie de un aport mare de energie şi de proteine, pe care le iau din hrană într-o proporţie de până la patru ori mai mare faţă de câinii adulţi. Înainte de a le oferi noua hrană însă trebuie să vă asiguraţi că aceasta este potrivită pentru vârsta şi dimensiunile lor. Puteţi prepara în casă un amestec de orez cu morcovi şi carne de pui sau de vită şi cu supă, dar, pe lângă aceasta, nu uitaţi să puneţi în castronul cu mâncare al puilor şi hrană specială, pentru câinii juniori, de foarte bună calitate.

Cacadu, înaripatul fermecător

   Papagalul Cacadu sau Citron Crestat provine în special din Indonezia, dar şi din Australia, Noua Guinee, Filipine şi insulele din Pacific. Este foarte sociabil şi poate fi crescut cu succes şi în captivitate. Această pasăre exotică este foarte inteligentă. Ea este învăţată să trăiască în mediul său natural în grupuri şi de aceea nu este bine să fie crescută singură, într-o colivie strâmtă. Din păcate, în sălbăticie, este în pericol de dispariţie, din cauza vânătorii.

Creasta, emblema speciei
    Cacadu atinge, la maturitate, 33 cm. Are penele de culoare albă pe cap şi aurii în lateral, pe creastă şi pe coadă. De asemenea, pe creastă, care este emblema acestei specii, pot fi întâlniţi fulgi de culoare galben-portocalie. La maturitate, ochii femelelor sunt roşiatici, iar ai masculilor negri. Picioarele sunt de culoare cenuşie. Masculii se mai pot deosebi de femele prin creasta mai mare şi prin ciocul mai nuanţat.

Huţul, o mândrie românească

- O rasă de cai pe cale de dispariţie

   Această rasă de cai este una reprezentativă pentru ţara noastră şi provine din zona muntoasă a Carpaţilor, în special din Carpaţii Orientali, regiune denumită „Ţara Huţulului”. De-a lungul secolelor, calul huţul a trăit şi s-a înmulţit în condiţii vitrege, de altitudine, fapt ce i-a conferit, de la o generaţie la alta, rezistenţă, putere şi robusteţe. În 1856 s-a format la Rădăuţi prima herghelie de Huţuli din România. Caii au fost înmulţiţi şi selecţionaţi cu atenţie, pentru a se conserva puritatea rasei şi unele exemplare au fost trimise în străinătate, pentru fi întemeiate herghelii. În 1970 s-a înfiinţat „Huţul Club”, iar la 1982 s-a creat un registru genealogic al rasei. De asemenea, în 1994, s-a înfiinţat Federaţia Internaţională a Huţulului, ce se preocupă în special de conservarea acestei rase.

Jimmy cel „simpatic tare”

   Într-o dimineaţă, când un mugure nepregătit a îndrăznit să-şi arate goliciunea, când oamenii se pregăteau de Înviere, cea dintâi rază de soare s-a împletit pe o blăniţă scurtă pe care răcoarea o făcea să se zgribulească, să se vâre într-un colţ al unei curţi pe care nu o cunoştea şi să aştepte clipe mai bune. Aţipise, iar de undeva din aer se simţea o adiere ciudată. Zgomote necunoscute veneau de undeva, aşa că a început să miaune. Fetiţa care se juca cu mingea l-a auzit.

promo bf 1