Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Melcii, un plus de viaţă în acvarii

  Există multe varietăţi de melci care provin din multe zone tropicale ale lumii, însă numai câteva dintre acestea pot supravieţui în acvarii. Pe lângă farmecul lor aparte, aceştia au şi un rol pozitiv, prin faptul că obişnuiesc să cureţe solul de alge indezirabile şi de resturi de mâncare. Când mergeţi la magazine alegeţi melcii activi sau care stau lipiţi pe geam. Când îi introduceţi în acvariu este important să nu suprapopulaţi acvariul cu ei. Începeţi cu un melc la 25 de litri de apă şi continuaţi treptat doar dacă cei din primul grup au supravieţuit. În cazul în care vă treziţi că aveţi prea mulţi melci le puteţi pune seara o frunză de salată în acvariu, iar dimineaţa ea va fi acoperită de melci şi astfel puteţi înlătura exemplarele nedorite.

  Convieţuiesc cu peştii
  Dacă v-aţi hotărât să vă luaţi melci, trebuie să ştiţi că aceştia au obiceiul să mai iasă din acvariu, aşa că acesta trebuie acoperit. În general, pot convieţui fără probleme cu peştii şi se adaptează uşor. Nu sunt deloc pretenţioşi în ceea ce priveşte hrana, mănâncă aproape orice pot rupe în bucăţi şi care poate fi introdus în gură (castraveţi, spanac, morcovi şi salată, hrană pe bază de peşte, peşti morţi, alţi melci şi ouăle lor, alge, creveţi etc.)

  Dispariţia = dezechilibru
  Pentru a trăi în bune condiţii au nevoie ca temperatura apei să fie între 20 şi 28 de grade Celsius. Dacă este prea caldă, ciclul lor vital se poate reduce de la patru ani la un an. În cazul în care vă mor mai mulţi melci o dată este foarte probabil să existe un dezechilibru în acvariu şi trebuie să luaţi rapid măsuri. Acest lucru este evident şi atunci când cochilia se deteriorează şi apar găuri în ea din cauza concentraţiei prea mici de calciu a apei.

  Patru varietăţi des întâlnite
  Iată câţiva dintre cei mai des întâlniţi melci de acvariu: Ampullaria sp. - cresc mari, sunt foarte buni curăţători de resturi din acvariu. Au un organ respirator auxiliar ca o trompă, cu care respiră aer atmosferic atunci când calitatea apei nu este foarte bună. Când simte pericol se ascunde în cochilie şi se astupă cu un „capac”. Helisoma nigricans - provine din Brazilia, are o formă circulară şi un diametru de 1,8 cm. Culoarea este roşie-maro şi seamănă cu o specie europeană, Planorbis corneus. Melanoides tuberculata - este un melc comun, ce se hrăneşte cu alge şi cu resturi de mâncare. Este mai mult nocturn, ziua stând ascuns în substratul din acvariu. Pomacea bridgesi - este potrivit în acvariile cu plante, deoarece se hrăneşte în principal cu materii moarte sau în descompunere şi nu dăunează plantelor. Are mai multe varietăţi de culoare.

Daniela Purgaru

Şi porcuşorii de Guineea pot fi dresaţi

  Porcuşorii de Guineea sunt rozătoare care au devenit foarte îndrăgite de posesorii de animale de companie. Chiar dacă sunt micuţi şi nu par foarte inteligenţi, aceştia pot fi învăţaţi diverse lucruri, prin repetiţie şi asocierea dintre cauză şi efect, cu ajutorul recompenselor. De exemplu, să vină atunci când sunt chemaţi sau să utilizeze litiera.

  Obişnuirea cu mâna stăpânului
  Atunci când porcuşorii sunt mici sau când au fost ţinuţi numai în cuşcă, ei sunt sperioşi şi nu vin când le întindeţi mâna. Uneori, această experienţă poate fi chiar traumatizantă pentru ei. De aceea este bine ca de câteva ori pe zi, timp de o săptămână, să exersaţi. La început bâgaţi mâna în cuşcă sau în acvariu şi ţineţi-o acolo fără să o mişcaţi. Exersaţi de mai multe ori. A doua zi mişcaţi puţin mâna, iar a treia zi şi a patra introduceţi mâna cu mâncare şi lăsaţi-l pe porcuşor să se apropie. În ziua următoare e bine să îl şi atingeţi puţin şi apoi, în perioada următoare, puteţi face acest lucru urmat de oferirea hranei. Cu timpul, el vă va lăsa să îl şi ridicaţi câte puţin şi apoi să îl transportaţi fără a-l speria.

  Utilizarea litierei
  Scoateţi porcuşorul din cuşcă sau din acvariu şi lăsaţi-l să zburde în libertate zece minute. Puneţi-l la loc în căsuţa lui până îşi face nevoile şi apoi eliberaţi-l din nou şi repetaţi această acţiune atunci când îl vedeţi că îşi caută un loc pentru a urina. Astfel, el va învăţa că nu are voie să îşi facă nevoile în zona externă şi că se poate juca în voie dacă este cuminte, iar dumneavoastră veţi scăpa de petele de pe mochetă.

  Chemarea şi recompensa
  Dacă porcuşorul dumneavoastră are un nume este bine să şi înveţe să vină la comandă. Pentru aceasta, întâi trebuie să băgaţi mâna în acvariu cu ceva bun, să îl strigaţi pe nume, să îl lăsaţi să se apropie şi apoi să îi daţi mâncarea. Repetaţi de opt-zece ori timp de două-trei zile. Apoi scoateţi-l afară din cuşcă şi procedaţi la fel. Veţi observa că micuţul rozător va asocia numele său cu mâncarea şi poate chiar vă va răspunde printr-un chiţăit.

Daniela Purgaru

 

Un patruped ce creează probleme dacă nu este educat corespunzător

  Chow-chow - Căţeluşul-leuşor

  Chow-chow este una dintre cele mai impresionante rase de câini. Frumuseţea sa, aspectul ca de leu şi eleganţa purtărilor îl fac foarte căutat de iubitorii de animale.

  Rasă veche de 4.000 de ani
  Originea acestei rase se pierde în China antică. Dovezi scrise despre el precum şi imagini pictate pe porţelan existând încă din vremea dinastiei Han (206 î.Hr. până la 22 d.Hr.). Însă au fost găsite artefacte ce îl datează cu mult înainte de această perioadă. Se pare că ar fi fost una dintre rasele primitive arctice ce au migrat către Mongolia, Siberia şi China cu peste 2.000 de ani î.Hr. şi se spune că este strămoşul original al raselor Samoyede, Norvegian Elkhound, Pomeranian şi Keeshond.

  Era folosit la vânătoare
  Pe vremuri, câinii din rasa Chow-chow erau folosiţi la vânătoare. De altfel, mărturie a acestui lucru stă o scriere în care un împărat chinez din dinastia T’ang (secolul al VII-lea d.Hr.) deţinea 2.500 de astfel de câini ce îl însoţeau la vânătoare. Mai puţin fericit este însă faptul că în China acest câine a fost crescut pentru blana sa bogată şi pentru carne, considerată o delicatesă.

  Are limba albastră
  Una dintre particularităţile acestei rase este limba albastră/neagră, o caracteristică ce se mai întâlneşte doar la Shar-Pei. O veche şi frumoasă fabulă chinezească spune: „Când Dumnezeu a făcut cerul a scăpat câteva picături din vopseaua cu care îl picta. Chow-chow a venit şi a lins vopseaua căzută şi din ziua aceea are limba albastră”.

  Constituţie robustă
  Chow-chow este un câine de mărime mijlocie, nobil, cu o constituţie robustă, compactă, cu capul puternic şi cu o cută verticală pe frunte. Nasul este negru, mare şi lat, iar botul e potrivit de lung. Ochii sunt mici, migdalaţi, de culoare închisă, urechile sunt şi ele mici, ascuţite, uşor rotunjite, purtate drept. Gâtul este puternic, trupul viguros, pieptul adânc şi lat şi spatele scurt, drept. Picioarele din faţă sunt drepte, medii, iar cele posterioare sunt musculoase şi puternice. Labele din spate sunt asemănătoare cu ale pisicilor (rotunde). Coada stufoasă este purtată rulat deasupra spatelui.

  Poate avea mai multe culori
  Blana este moale, deasă şi poate fi neagră, roşcată, albă sau crem. În zona capului, blana formează o coamă. Există şi o varietate de Chow-chow numită Smooth Chow, cu păr scurt, însă este foarte rară. Înălţimea unui exemplar este de 45-50 cm, iar greutatea poate fi de 20-25 kg (masculi) şi 18-20 kg (femele).

  Încăpăţânat şi independent
  Din punct de vedere al caracterului, despre acest câine se poate spune că nu este foarte sociabil, are o purtare demnă, însă faţă de stăpâni este devotat, mai ales dacă este educat. Chow-chow este un animal încăpăţânat, independent, dar foarte inteligent şi liniştit. Are un psihic sensibil şi nu suportă să fie certat şi, în niciun caz, bătut. Este bun pentru pază şi însoţire.
  Trebuie dresat!
  Este bine să fie dresat de mic, deoarece, în ciuda aspectului său de jucărie, el poate crea probleme serioase în timp dacă nu i se arată clar ce are de făcut şi cine este şeful. Dresajul trebuie să se bazeze pe obedienţă şi socializare cu oameni noi, copii şi câini, în medii şi situaţii diferite.
 
  Blana necesită îngrijire zilnică
  Din cauza blănii sale dese, cu subpăr ca un puf, acest câine trebuie periat des, chiar în fiecare zi, cu perii adecvate. Întotdeauna îndepărtaţi părul mort şi aveţi grijă să nu se încurce cu părul nou. Pentru aceasta sunt necesare două tipuri de perii: rară (tip normal) şi deasă (cu ţepi deşi). Unghiile trebuie, de asemenea, controlate şi tăiate atunci când este cazul, folosind foarfece ghilotină.

Daniela Purgaru

Pisica Jedy

    O familie din Marea Britanie a adoptat în 2006 o pisică ce a reuşit să stârnească interesul ziarelor din întreaga lume. Felina seamănă cu marele maestru Jedy din Războiul Stelelor, Yoda, al cărui nume îl şi poartă. Totul se datorează faptului că ea are o pereche de urechi în plus. Valerie Rock, proprietara animalului de companie, povesteşte: „În timp, pozele cu Yoda au stârnit un interes din ce în ce mai mare.

    După ce trei mari publicaţii din Anglia ne-au contactat, am crezut că s-a cam terminat. Dar aceeaşi nebunie a început şi în America.” Înainte ca familia Rock s-o adopte nimeni nu o voia. „Oamenii comentau şi ne sfătuiau să nu o luăm, pentru că e diabolică din cauza urechilor. Îi spuneau Belzebut sau Satana, dar Yoda este o pisică foarte sociabilă şi afectuoasă. Şi nu are decât două urechi, celelalte sunt nişte excrescenţe apărute din cauza unui defect genetic. Şi, da, aude perfect, este o pisică normală”, spune stăpâna. (Sebastian Sârbu)

Urşii panda, pe cale de dispariţie

    O femelă de panda uriaş de la o Grădină Zoologică din vestul Japoniei a născut doi pui, eveniment foarte important, deoarece această specie este pe cale de dispariţie.

O premieră absolută în Japonia
    Urşii panda se află pe cale de dispariţie, din cauza ratei reduse de înmulţire pe cale naturală, o femelă de panda uriaş fiind fertilă doar o dată pe an. Tocmai din acest motiv, când Rauhin, femela panda în vârstă de 7 ani, a născut recent un pui mascul şi o femelă, toată lumea a rămas uimită. Proaspăta mămică a devenit prima femelă de panda uriaş născută şi crescută în Japonia ce a născut în captivitate la o Grădină Zoologică. „Suntem extrem de fericiţi că o femelă de panda născută şi crescută în Grădina noastră Zoologică a adus pe lume doi pui”, a declarat Tomoko Kumakawa, purtătoarea de cuvânt a Parcului Zoologic Adventure World din prefectura Wakayama.

Masculul a fost adus din China
Nu se ştie dacă această naştere este rezultatul împerecherii pe cale naturală dintre femela de panda şi un mascul adus din China, pentru că veterinarii de la această Grădină Zoologică au apelat şi la procedura de inseminare artificială, pentru a îmbunătăţi şansele lui Rauhin de a avea pui.

Daniela Purgaru

 

Ziua Animalelor

    În fiecare an, la 4 octombrie este sărbătorită Ziua Internaţională a Animalelor, instituită de Organizaţia Internaţională pentru Protecţia Animalelor în 1931, în memoria Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan şi protectorul animalelor.

Prima lege
    Prima lege pentru protecţia necuvântătoarelor s-a numit „Martin’s Act” şi a fost votată de Parlamentul britanic la 22 iulie 1822. După 1945, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial Ziua Internaţională a Animalelor, fiind sărbătorită an de an pe întregul mapamond. De atunci, în fiecare an, la această dată se organizează în toată lumea diverse evenimente dedicate animalelor şi iubitorilor lor şi se încearcă închegarea relaţiei dintre oameni şi necuvântătoare prin acţiuni caritabile sau de divertisment.

Sărbătoare împrumutată
    La noi în ţară, această sărbătoare a început să fie din ce în ce mai cunoscută şi apreciată, la fel ca şi Halloween sau Valentine‘s Day, deşi este una împrumutată, noi neavând o tradiţie în acest sens. Singura dată în care necuvântătoarele sunt amintite şi preţuite la noi este de Bobotează, atunci când locuinţele sunt sfinţite, iar animalele nu sunt nici ele uitate şi sunt stropite cu apă sfântă. Cu această ocazie, în mai multe oraşe din ţară au fost organizate diverse evenimente (concursuri, expoziţii, târguri pentru adopţii), din dorinţa de a le oferi un cămin micuţelor patrupede şi de a-i ajuta pe români să conştientizeze faptul că acestea au nevoie de protecţie şi de responsabilitate pentru a dispărea de pe străzi şi pentru a creşte în case.

Tigrişori adoptaţi de o scroafă

    O scroafă de la o fermă din Ucraina are grijă de trei pui de tigru abandonaţi de mama lor biologică. Cei trei pui au fost născuţi în cursul săptămânii trecute la Grădina Zoologică din oraşul Dnipropetrovsk, însă mama lor i-a ignorat şi a refuzat să-i alăpteze. Astfel că îngrijitorii au luat puii şi i-au dus la o fermă din apropiere, unde o scroafă tocmai născuse 12 purceluşi. Scroafa nu a fost deloc deranjată când nou-veniţii au început să sugă lapte alături de puii ei naturali.

Daniela Purgaru

Personalizaţi-vă curtea cu fazani şi păuni

    O curte deosebit de îngrijită, în care o mână de păuni sau de fazani se simt ca în sânul lui Avraam, pare parcă mai frumoasă. Acestea sunt zburătoare doar cu numele, pentru că nu se „înghesuie” să se ridice prea mult de la sol.

Păunii, păsări magnifice, nepretenţioase
    Păunul - Pavo Cristasus - este originar din India, fiind considerat una dintre cele mai frumoase păsări decorative. În ciuda aspectului deosebit, păunul este foarte puţin pretenţios la adăpost sau la hrană, rezistând bine la temperaturile scăzute din iernile româneşti. Cu toate acestea, este nevoie să li se asigure măcar un adăpost simplu. Pentru a se reproduce, un mascul trebuie să aibă cel puţin trei ani, iar femelele doi. Primăvara, femela depune cinci sau şase ouă (în anumite situaţii chiar mai multe), pe care le cloceşte cu mare grijă cam o lună. Deşi puii rezultaţi sunt foarte sensibili în primele 14-18 zile, se cresc destul de uşor după această perioadă. Ca hrană, păunii nu sunt deloc pretenţioşi, necesitând aceeaşi mâncare ca şi curcile. Dacă toate condiţiile minime sunt îndeplinite, un păun poate trăi şi 20 de ani.

Fazanii, populari în România
    Originari din zona temperată a Asiei, de la Munţii Caucaz până la Marea Japoniei, aceste păsări se găsesc şi în prezent, în număr destul de mare, în stare de sălbăticie. Făcând parte din ordinul Galiformes, familia Phasianidae, în România se găsesc câteva specii precum: fazanul comun de vânătoare, fazanul negru, fazanul japonez, fazanul mongolez şi cel chinezesc. În afară de fazanii de vânătoare, la noi mai cresc fazanul auriu şi argintiu şi speciile Amherst şi Reevezi. Este de preferat ca adăposturile fazanilor aflaţi în captivitate să se amplaseze lângă păduri, dar dacă acest lucru nu este posibil, nu este o tragedie, aceste păsări fiind destul de adaptabile. Într-un adăpost trebuie să plasaţi câte cinci-şase femele la un mascul. Hrănirea fazanilor în padoc trebuie să se facă o dată pe zi, cam la aceeaşi oră. Mâncarea este constituită dintr-un amestec de grăunţe de porumb, cânepă, mei, floarea-soarelui, orz şi orez, calculând câte 70-80 g pentru fiecare exemplar. O dată cu începerea oatului trebuie să variaţi raţia de mâncare, amestecând şi 24% proteine.

Elena Şerban

 

Dirofilarioză - Boala transmisă de ţânţar

Atât câinii, cât şi pisicile pot fi afectate de boli parazitare
    Dirofilarioza este o afecţiune parazitară, produsă de Dirofilaria Immitis, transmisă de ţânţar. Aceasta îi afectează atât pe câini, cât şi pe pisici. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală, ne-a spus cum se transmite această boală şi care sunt simptomele ei.

Cazurile sunt în creştere
    Parazitul dirofilariozei este localizat la nivel cardiovascular. „Acesta produce leziuni endoteliale, tromboză şi afectează funcţiile circulatorii, pulmonare, renale sau hepatice”, ne-a spus medicul veterinar. Sunt susceptibili la îmbolnăvire atât câinii, cât şi pisicile, dar sunt mai predispuşi indivizii care petrec mult timp în aer liber sau în zonele unde evoluează boala. Din păcate, în acest moment, numărul de cazuri din zonele urbane este în creştere.

Simptomele pot apărea şi după şapte luni de la infestare
    Animalele afectate prezintă puţine semne de boală specifice. Se pot observa totuşi: tuse pasageră, intoleranţă la efort şi, în cazuri severe, cahexie (slăbiciune), sincopă (pierderea cunoştinţei), ascită (acumularea de lichid în abdomen) şi respiraţie îngreunată. Aceste simptome pot apărea chiar şi la şapte luni după infestare.

Depistarea se face prin analize
    Pentru depistarea bolii trebuie efectuate analize. „Examenele sangvine relevă anemie, eozinofilie, proteinurie, iar examenul biochimic poate constata prezenţa unei insuficienţe renale sau chiar hepatice. Principalele modificări se văd la nivel radiologic, când se observă modificări ale ariei cardiace, la nivel pulmonar şi al marilor vase. Totuşi, cel mai elocvent test este cel hematologic microscopic direct, când se sesizează prezenţa microfilariilor (stadii larvare) în frotiu”, a completat specialistul. Dacă aveţi întrebări legate de aceşti paraziţi externi şi de alte pericole ce le pândesc pe animalele dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30.

Daniela Purgaru

 

Cămila de acum un milion de ani

O echipă de paleontologi a descoperit recent în deşertul sirian mandibula unui animal provenind dintr-o specie până în prezent necunoscută, cu o talie miniaturală, ce a trăit în urmă cu aproximativ un milion de ani, foarte asemănătoare cu o cămilă.

Găsită la nord-est de Damasc
Fragmentul de mandibulă a fost descoperit în urmă cu o lună în apropiere de localitatea Khowm, din regiunea Palmyra, la nord-est de Damasc, conform lui Heba al-Sakhel, directorul Muzeului Naţional al Siriei şi coordonatorul echipei de paleontologi siriano-elveţieni ce a realizat această descoperire.

„Vaporul deşertului”, înalt de patru metri
În urmă cu un an, aceeaşi echipă a descoperit în Siria rămăşiţele fosile ale unei cămile gigantice, ce a trăit în urmă cu 100.000 de ani. Acest animal, supranumit şi „Vaporul deşertului”, avea o înălţime de până la patru metri, fiind de două ori mai mare decât cămilele din prezent, şi având o talie apropiată mai degrabă de cea a elefanţilor africani din prezent.
Scara evoluţiei acestui animal
Noua descoperire a cămilei pitice, alături de cea a cămilei uriaşe, poate oferi o serie de informaţii importante cu privire la evoluţia acestor animale. Mandibula cămilei pitice reprezintă cel mai vechi fragment fosil al unui astfel de animal descoperit până în prezent în Orientul Mijlociu şi probabil este şi cel mai vechi fragment de cămilă descoperit în lume.

Daniela Purgaru

Tardigradele supravieţuiesc vidului şi radiaţiilor spaţiale

Tardigradele, mici animale nevertebrate cu opt picioare, ce măsoară cel mult doi milimetri, cunoscute pentru rezistenţa lor excepţională, au supravieţuit vidului şi radiaţiilor spaţiale. Cercetătorii le studiază în continuare uimitoarea capacitate de adaptare, pentru a încerca să adopte tehnicile acestora.

 Se hrănesc cu resturi de rocă
   Până în prezent sunt cunoscute circa 600 de specii diferite de tardigrade, ce se hrănesc cu alte animale mai mici şi cu detritus (material rezultat din fărâmiţarea rocilor prin acţiunea agenţilor externi). Acestea se află la toate latitudinile, în oceane şi pe sol, acolo unde există vegetaţie şi apă.

Se pot resuscita după mai mulţi ani
   Deoarece habitatul lor natural, muşchi şi licheni, suferă adesea secete prelungite, aceste animale mici sunt capabile, după ce s-au deshidratat în mare parte singure, să se resusciteze chiar şi după mai mulţi ani. Oamenii de ştiinţă le-au folosit într-un experiment, pentru a le testa rezistenţa. Astfel, ei le-au „îmbarcat” la bordul capsulei spaţiale europene FOTON-M3, lansată în septembrie 2007 de o rachetă rusă Soiuz-U, şi le-au expus vidului spaţial la 270 km altitudine.