Main menu

header

532 9 1de Gabriela Niculescu

Nutriționiștii atrag atenția asupra faptului că alimentele trebuie consumate separat, deoarece au timpi diferiți de descompunere în procesul digestiei. Combinarea carbohidraților cu proteine, de exemplu, este un mod nefast de a crea gaze în stomac și, implicit, balonare. Dacă totuși nu doriți să renunțați la carne și la cartofi ca alimente consumate împreună, iată câteva remedii naturiste pentru a scăpa de flatulență.

Ceaiul de dafin le previne

Un remediu simplu pentru prevenirea balonărilor este să măcinaţi chimen, şi după masă luaţi câte un vârf de cuţit din pulberea obținută. Acțiunea sa este una bazică și poate împiedica formarea gazelor în mediul acid din stomac.

Ceaiul din foi de dafin este foarte bun în a preveni apariţia gazelor la stomac. Puneţi la fiert o lingură cu frunze de dafin tocate mărunt într-o jumătate de litru de apă, apoi lăsaţi să se limpezească zece minute, cu vasul acoperit. Se strecoară şi se beau câteva înghiţituri înainte de mesele principale ale zilei. Atenție, să nu beți ceaiul de pe o zi pe alta, deoarece oxidează, iar efectele s-ar putea să nu fie tocmai plăcute!

Infuzii antibalonare

Pentru a scăpa de balonări mai puteţi realiza şi o infuzie din anason, cimbru, chimen, fenicul şi flori de muşeţel. Se amestecă aceste plante în părţi egale şi se pun într-un borcan cu capac. Când simţiţi că aveţi prea multe gaze la stomac, preparaţi o infuzie. Se pun trei linguriţe într-o cană cu apă clocotită şi se lasă la infuzat timp de 15 minute. Se beau câteva linguri înainte de mese.

Când starea de flatulenţă s-a instalat deja, se poate trata cu ajutorul unui ceai făcut din: anason, salvie, chimen, mărar și angelică. Aceste plante se pun la infuzat (câte 20 g din fiecare) în jumătate de litru de apă clocotită. Se lasă zece minute, apoi se strecoară şi se bea ceaiul obţinut. Efectele se vor simţi imediat.

Pont! Cărbunele este un alt remediu folosit împotriva balonării. El absoarbe gazele, scăpându-vă de flatulență.

Add comment


Security code
Refresh

bp iulie all 30010