Main menu

header

547 10 1de Carmen Ciripoiu

Ieșirea din copilărie și transformarea într-o persoană matură înseamnă de cele mai multe ori presiuni suportate cu greu, ce pot atrage adevărate furtuni intrafamiliale. În adolescență se deschide fereastra spre primele legături sentimentale, apar primele experiențe intime, dar și conflicte în încercarea de acceptare a unei noi imagini. Cum îi ajutăm pe tineri să treacă prin această perioadă cu bine ne spune fitoterapeutul Adrian Udrea (foto).

„Pentru creşterea capacităţilor intelectuale recomand lecitină de soia”

- Adolescența nu aduce doar nebunia și bucuria vârstei, ci și o paletă întreagă de boli. Am să încep cu anxietatea, cauzată în special de acțiunile care îi cer din ce în ce mai multă independență. Ce facem în acest caz?

- Perioada adolescenței aduce cu ea câteva modificări importante la nivel fizic și mental, date în special de „furtuna” hormonală. Tinerii simt nevoia de experimentare, de a descoperi lucruri noi, de a fi mai independenți, de a se integra într-un grup care împărtășește activități și interese comune. De aceea părinții trebuie să fie mai precauți și să le acorde mai multă atenție pentru a descoperi din timp eventualele preocupări nefavorabile evoluției ulterioare. Maturii trebuie să adopte față de tineri o atitudine de prietenie, de comunicare pe diverse teme și subiecte, ca să evite distanțarea copiilor. De asemenea, fetele în perioada adolescenței, în încercarea de a obține o siluetă de manechin, tind către diete exclusiviste, care le perturbă serios metabolismul. În această situație, trebuie să le facem să înțeleagă că un corp ca în reviste implică un anume stil de viață în ceea ce privește alimentația, activitatea fizică, somnul și timpul alocat îngrijirii corporale. Și, nu în ultimul rând, o gândire pozitivă.

- Ce facem cu copiii la care observăm scăderea capacităților intelectuale, cu urmări importante în viața socială și profesională? Ce leacuri ne recomandați?

- Dacă adolescentul manifestă interes pentru un anumit domeniu sunt puţine șanse ca acesta să se confrunte cu o situație de procesare precară a informațiilor primite. Părinții și profesorii trebuie să fie înțelegători și să observe aplecările, pasiunile, aptitudinile copiilor, să valorifice acea latură și să lase în plan secund disciplinele și activitățile care nu sunt de mare interes pentru elev. Pe lângă programul nutrițional adecvat, de mare ajutor sunt suplimentele pe bază de ulei de cătină (două capsule de 600 mg/zi), spirulina (două capsule de 500 mg/zi), lecitina de soia (un comprimat de 1.200 mg/zi), uleiul de pește (două capsule de 800 mg/zi), polenul (o linguriță dimineața, pe stomacul gol).

„Masajul cu ulei de neem ajută în vindecarea acneei”

547 10 2- Majoritatea adolescenților se confruntă cu o boală deloc plăcută, dată de modificările hormonale, dar și de cele ale secreției glandelor seboreice de la nivelul pielii: acneea. Ce scheme naturiste de tratament ne oferiți?

- Sunt indicate curele interne pe bază de pulbere care conține păpădie, urzică, trei-frați-pătați. Se administrează o linguriță cu fiecare pulbere de trei ori pe zi, amestecată cu 250 ml apă. Se mai pot consuma comprimate pe bază de neem, o plantă de origine indiană, folosită des în medicina ayurvedică. De asemenea, fața se clătește cu apă termală, iar pentru tamponări se folosește apă de lavandă, trandafir sau rozmarin. Tot pe zonele afectate se aplică trei-patru picături de ulei de neem și se masează ușor. Foarte bune sunt și comprimatele pe bază de cordyceps, având o acțiune benefică asupra sistemului imunitar și asupra stafilococilor și streptococilor, două-trei comprimate pe zi.

- O mare problemă de care, din păcate, se lovesc tot mai mulți părinți, dar și tineri este predispoziția la vicii și aici mă refer la țigări, alcool, dar și la droguri. Este natura cel mai bun medic în aceste cazuri?

- Viciile sunt rezultatul unui anturaj nefavorabil sau absenței în primii zece ani de viață a unui program sănătos și echilibrat. De obicei se ajunge la vicii atunci când adolescentul nu este angrenat în activități creative și, din lipsă de ocupație sau curiozitate, tânărul recurge la astfel de stimulente. Toată această curiozitate se transformă într-o mare problemă când acestea devin tabieturi zilnice. Atunci se impun consilierea psihologică și descoperirea unor activități prin care adolescentul să simtă că este pus în valoare. De mare ajutor sunt și plantele cu efect depurativ și de reducere a apetitului, produse care conțin păpădie, anghinare, urzică, trei-frați-pătați. Plantele se administrează sub formă de ceaiuri, pulberi sau capsule. O plantă care reduce dorința pentru fumat și alcool este pedicuța, care se folosește sub formă de ceai.

„Extractul din muguri de tei, eficient în insomnie”

- Insomnia este o afecțiune cu care tinerii se confruntă, cea mai comună cauză a sa fiind stresul. Cum îi venim de hac?

- În ultimul timp, insomnia a devenit o problemă care afectează majoritatea categoriilor de vârstă, începând de la adolescență până la vârsta a treia. Printre cauzele care pot duce la pierderea somnului sunt preluarea de către creier a sarcinilor din timpul zilei, culcatul la ore nepotrivite (după ora 23:00), lipsa unui program adecvat de somn, vizionarea unor emisiuni cu tematică agresivă, statul mult în fața calculatorului, ingerarea unor alimente nepotrivite după ora 19:00. Pentru a îmbunătăți calitatea somnului este nevoie să stabilim un program de somn, să citim o carte înainte de culcare, să facem o meditație pe o tematică relaxantă, să ascultăm o muzică liniștită. Ca remedii naturiste, deosebit de eficiente sunt extractul din muguri de tei (se administrează 40 de picături seara, diluate în 50 ml apă), ceaiul de lavandă (o ceșcuță seara, înainte de culcare), melisa (una-două capsule seara, înainte de culcare). De asemenea, se pot picura pe pernă două-trei picături de ulei volatil de lavandă. La fel de bun este și uleiul esențial de portocal.

- Unde vă găsesc pacienții care au nevoie de dumneavoastră?

- Pentru scheme de tratament naturiste și programe nutriționale, cititorii revistei pot accesa pagina mea de blog terapienaturala.blogspot.ro sau îmi pot scrie pe adresa personală de e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

„Unguentul de tea tree, excelent în infecţiile intime“

- La vârsta adolescenței, tinerii încep și viața sexuală, confruntându-se și cu bolile cu transmitere sexuală, dar și cu infecțiile intime. Cât de grave sunt și cum scăpăm de ele?

- Atât în instituțiile de învățământ, cât și în familie, adolescenții trebuie să primească informații privind criteriile în funcție de care să-și aleagă partenerul/partenera, mijloacele de protecție folosite, igiena înainte și după întreținerea actului sexual, menținerea organelor sexuale în stare de igienă optimă folosind produse cu ingrediente naturale sau bio. Când apare o infecție de natură bacteriană sau fungică se recurge la remedii cu administrare internă și externă. Pentru uz intern este benefic uleiul de oregano sălbatic, uleiul de cuișoare și de tea tree, două-patru picături amestecate cu miere, de trei ori pe zi, înainte de masă. Pentru uz extern se folosește ceaiul de mărul-lupului sau ceaiul de pelin în care se adaugă trei-patru picături de ulei de tea tree. Ceaiul se prepară astfel: la o lingură cu plantă se adaugă 250 ml apă clocotită și se lasă la infuzat 30 de minute, apoi se strecoară. Când temperatura acestuia scade la 35-40 de grade Celsius se adaugă picăturile de tea tree. Zona afectată se mai poate unge cu unguent pe bază de tea tree.

„De mare ajutor sunt și plantele cu efect depurativ și de reducere a apetitului, produse care conțin păpădie, anghinare, urzică, trei-frați-pătați“

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507