Main menu

header

560 6 1de Carmen Ciripoiu

Iarna, călcâiele crăpate și aspre constituie o problemă foarte des întâlnită. Deși la prima vedere pare simplă de rezolvat, atunci când devine o adevărată suferință fizică în urma adâncirii fisurilor și apariției sângerărilor, trebuie luate urgent măsuri. Care sunt cele mai bune leacuri, găsiți în rândurile de mai jos.

Una dintre cauze: lipsa unor vitamine și minerale

Înainte de toate, o persoană care s-a trezit cu călcâie aspre și crăpate trebuie să știe care sunt principalele cauze ale apariției acestora. Potrivit specialiștilor, un rol important îl are lipsa unor vitamine și minerale (vitamina E, calciu, fier, zinc, acizi grași Omega 3). Dar și boli precum diabetul, psoriazisul, eczemele sau afecțiunile glandei tiroide. De asemenea, la crăparea călcâielor contribuie atât mersul în picioarele goale pe podele dure, cât și supraponderabilitatea. Nu în ultimul rând, igiena neadecvată a picioarelor duce la o asemenea problemă, dar și înaintarea în vârstă, când pielea își pierde elasticitatea.

Busuiocul, remediu-minune

Una dintre plantele indicate pentru a reda călcâielor frumusețea de altădată este busuiocul. Se amestecă 20 g plantă uscată și măcinată cât mai fin cu 30 g ceară albă, 30 g seu de oaie, 30 g terebentină, 60 g colofoniu şi 90 g untură de porc. Componentele se pun la foc slab până se topesc, se lasă la răcit, apoi se toarnă în cutii de plastic. Cu această poțiune se ung călcâiele în fiecare seară, timp de o săptămână. Utilă în astfel de cazuri este și alifia de gălbenele cu ceapă. Preparatul se obține astfel: se dă o ceapă pe răzătoarea mică și se amestecă bine cu alifie de gălbenele. Se ung călcâiele în fiecare seară și se pun șosete pentru a nu murdări lenjeria. Unul dintre cele mai bune remedii pentru catifelarea călcâielor este amestecul de usturoi și miere. O căpățână de usturoi se pisează foarte bine, apoi se amestecă împreună cu miere, iar compoziția se aplică direct pe piele, lăsând să acţioneze timp de 20 de minute.

Gălbenelele cu untură au efect revigorant

Gălbenelele sunt la fel de bune și în amestec cu untură. Se pun într-un vas trei linguri cu untură albă și se lasă pe foc până se topește. Peste untura lichefiată se adaugă un pumn mare cu gălbenele proaspete și se dă amestecul în clocot zece minute. Se toarnă compoziția într-un borcan cu capac și se depozitează în frigider. Se ung călcâiele în fiecare seară, după ce în prealabil au fost înmuiate în apă caldă și frecate cu piatra ponce. Nucul este, de asemenea, de mare ajutor persoanelor care au călcâie aspre sau crăpate. Se amestecă 100 ml ulei de floarea-soarelui cu 15 g pulbere din frunze de nuc și 15 g ceară de albine. Pulberea se pune în ulei şi se lasă la macerat șapte zile, apoi se strecoară şi se adaugă în ceara care se încălzeşte pe foc, în baie de abur, amestecând 30 de minute. Se pune într-un recipient şi apoi se lasă să se răcească. Se aplică de două ori pe zi. Scrubul cu portocale şi ulei are efecte revigorante uimitoare. Se amestecă o cană cu ulei vegetal şi o cană cu sare de mare. Se taie două portocale felii rotunde și se scufundă în acest amestec, apoi se masează cu putere călcâiele timp de zece minute. Se îndepărtează cu apă călduță. Același efect îl are și masarea călcâielor cu lămâie.

Lanolina îndepărtează și bătăturile

Gustoasele banane nu sunt doar un desert de senzație, ci și un leac foarte bun pentru călcâiele cu probleme. Seara, după o baie caldă și o curățare adecvată a călcâielor cu piatra ponce, se aplică pulpa unei banane coapte pe zona afectată și se lasă să acționeze timp de zece minute, apoi se îndepărtează cu apă călduță. Ulterior se ung tălpile cu ulei de măsline, se acoperă picioarele cu șosete groase și se lasă să acționeze până dimineața. Lanolina, substanța secretată de glandele sebacee din pielea oilor, este un leac folosit din cele mai vechi timpuri pentru călcâiele crăpate. Se masează cu lanolină călcâiele și bătăturile în fiecare seară și se spală a doua zi. Atenție! Lanolina poate provoca alergii persoanelor cu pielea sensibilă. Uneori pot apărea intoxicații cu complicații gastrointestinale, stări de vomă, diaree sau urticarii. Excepțională este și masca din căpșuni, pentru exfolierea călcâielor. Se amestecă șase-opt căpșuni cu două linguri cu ulei de migdale și o linguriță cu sare de mare. Se masează cu putere călcâiele cu ajutorul acestei paste și se lasă să acționeze un sfert de oră. Se îndepărtează alternând apa rece cu cea caldă.

După duș se aplică ulei de levănțică în combinaţie cu ulei de măsline

Pentru prevenirea călcâielor crăpate și stimularea circulației sângelui se recomandă alternarea apei calde cu cea rece. După duș se aplică ulei de levănțică în combinaţie cu ulei de măsline. Se evită mersul mult pe jos în picioarele goale și se folosește încălțăminte care să fie cât mai comodă.

SFAT. În cazurile mai grave se recomandă amestecarea vitaminei A cu crema folosită frecvent, pentru a regenera pielea din zona respectivă.

Pentru exfoliere se folosește zaț de cafea, sare de mare, zahăr, tărâțe de grâu, mălai. Pentru hidratare se aplică zilnic ulei de măsline, de cocos, avocado sau ulei de migdale

Atenţie la alimentaţie!

Pentru o piele sănătoasă, inclusiv cea a călcâielor, alimentația zilnică trebuie să conțină: vitamine (uleiuri vegetale, legume verzi, cereale, nuci), minerale: calciu (lapte, brânză, iaurt, apă minerală, înghețată, sucuri din fructe și legume, cereale, broccoli) și fier (carne de pui, pește, cereale, ouă, fasole), zinc (carne de pui, fasole, iaurt, orez, paste), acizi grași și Omega 3 (pește, semințe de in, ulei din semințe de in).

Add comment


Security code
Refresh