Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

564 6 1de Carmen Ciripoiu

„Domnul lasă doctoria să crească din Pământ și un înțelept n-o disprețuiește”. Cândva, mănăstirile au fost cele mai căutate cabinete medicale, iar cei cărora li se încredința vindecarea sufletului trebuiau să răspundă și de vindecarea trupului. Călugării studiau mai întâi funcțiile organismului și cauzele bolilor, apoi elaborau metode de vindecare 100% naturiste, care s-au mai păstrat și în zilele noastre.

Mărarul provoacă urinarea

Despre puterea cicatrizantă și energizantă a mărarului s-au scris probabil mii de pagini. Pentru că planta este considerată una dintre cele mai bune leacuri pe care le oferă natura. Potrivit medicinei monahale, decoctul de mărar sporește lactația femeilor care alăptează, dar combate, totodată, și greața și provoacă eliminarea urinei. Și tot decoctul vindecă și afecțiunile stomacale care se manifestă prin râgâieli. Folosit sub formă de cataplasmă, mărarul ușurează durerile de burtă, iar mărunțit și consumat cu apă călduță întărește puterea digestivă a stomacului. Excepțională este și cenușa de rădăcină de mărar, care are proprietăți uimitoare împotriva ulcerațiilor penisului, care cedează în cele mai multe cazuri în urma spălărilor repetate. Pentru a opri sughițul, cel mai bun este fumul semințelor arse de mărar, care se inspiră câteva minute. Nu în ultimul rând, rădăcina mărunţită şi aplicată pe zona afectată calmează ochii inflamaţi.

Mușețelul împiedică formarea calculilor renali

După coada-calului, mușețelul rămâne un leac imbatabil, care împiedică formarea calculilor renali și normalizează menstruația. În acest caz, tratamentul constă în masarea zonei uterului cu apa în care a fiert planta. Mărunţit simplu sau amestecat cu miere şi aplicat local, muşeţelul îndepărtează scuamele de pe faţă. Decoctul de mușețel este foarte bun împotriva durerilor de ficat. Pentru a stopa frisoanele și febra, se fierbe mușețel în ulei și se fricționează corpul. Un decoct preparat din ulei şi muşeţel verde vindecă pustulele care apar pe piele în urma febrei ridicate. Și vindeceaua și-a arătat de-a lungul timpului eficacitatea în combaterea calculilor renali, iar amestecată cu vin și miere este bună împotriva hidropiziei. O cataplasmă cu frunze de vindecea este foarte utilă în cazul contuziilor oculare, iar sucul plantei, combinat cu ulei de trandafir şi instilat în ureche, calmează durerile.

Previne orbirea

Tot cataplasmele cu frunze mărunţite de vindecea şi puţină sare cicatrizează rănile proaspete, iar planta singură, mărunţită, este un remediu eficient împotriva fracturilor craniene. Vindeceaua are, de asemenea, capacitatea de a preveni orbirea, dar, pentru a obţine acest efect fericit, trebuie amestecată, în părţi egale, cu virnanţ. Plantele se storc şi se bea sucul diluat cu apă călduţă. Combinată cu miere, vindeceaua potoleşte tusea şi relaxează abdomenul. În plus, este un remediu eficient împotriva febrei cotidiene: în acest caz, se amestecă 60 g vindecea şi 30 g pătlagină mărunţite cu apă călduţă. Din acest amestec rezultă o băutură, care, pentru a fi şi mai eficientă, trebuie administrată bolnavului înainte de un nou frison.

Piureul de castane, util în hemoroizi

Castanele fac parte din vestitele leacuri monahale păstrate în timp. Piureul de castane îndulcit cu miere, consumat în cure de câteva săptămâni, e recomandat în hemoroizi, varice, tromboflebită, acesta având rolul de a stimula tranzitul intestinal, are efecte antiinflamatoare şi tonice vasculare. Se recomandă o farfurie cu piure de castane în boli cronice de rinichi, indigestie sau diaree.

Datorită conţinutului de vitamine A, B şi C, smochinele stimulează imunitatea, prevenind apariţia virozelor respiratorii în perioadele reci şi ajută la menţinerea unei vederi sănătoase. Cu sucul lăptos al smochinelor se combat negii și bătăturile.

Fiert în apă de ploaie, pelinul elimină viermii

O eficiență imensă în cazul diverselor boli o are și pelinul. Dacă este fiert în apă de ploaie și băut după ce s-a răcit în aer liber, acesta elimină viermii, relaxează abdomenul și calmează chiar și cele mai violente dureri. Mărunțit și amestec cu vin îndulcit cu miere, dar și puțină lavandă, pelinul este recomandat doamnelor, mai ales în perioada menstruației. Pentru combaterea stării de greață, pelinul se amestecă bine cu răchită, lavandă și oțet. Înghițită în stare crudă, planta combate gălbinarea.

PONT. Cataplasmele din frunze de urzică, presărate cu puţină sare, sunt eficiente împotriva ulceraţiilor, a rănilor grave și a muşcăturilor de câine.

Fiert în lapte şi consumat, usturoiul calmează durerile pulmonare

Medicament eficient în cazul otrăvirilor

Una dintre cele mai renumite reţete monahale care au ajuns până în zilele noastre este cea de preparare a teriacului, un fel de bitter suedez, medicament folosit împotriva otrăvirilor. Modul de preparare este următorul: 5 g rădăcină de angelică, 10 g valeriană, 5 g curcumă, 5 g sclipeţi, 7 g păpădie, 20 g coada-zmeului, 5 g scorţişoară pisată, 2 g smirnă, 10 g boabe de cardamom, 10 g mentă, 30 g stafide, 1 l rachiu de secară dublu rafinat și 10 linguriţe cu miere de salcâm se pun într-o sticlă și se acoperă cu un litru de rachiu de secară dublu rafinat. Elixirul se ţine într-un loc cald, vreme de patru-șase săptămâni, după care se strecoară şi poate fi folosit imediat. Se consumă un păhărel plin în caz de probleme digestive acute.

Add comment


Security code
Refresh