Main menu

header

de Raluca Grințescu565 9 2

Quebecolul, o substanţă nou- identificată în seva de arţar de echipa de la Universitatea din Rhode Island şi care se formează numai atunci când seva de arţar este fiartă şi transformată în sirop, poate combate peste 35 de boli, printre care diabetul şi bolile bacteriene, şi poate preveni debutul cancerului.

Campion printre alimente

Cercetări recente prezentate la a 24-a întâlnire anuală a American Chemical Society, care a avut loc în Anaheim (California), pun în evidenţă uimitoarele beneficii pentru sănătate ale siropului de arţar, inclusiv capacitatea sa de a trata diabetul şi de a preveni debutul cancerului. Navindra Seeram şi colegii săi de la Universitatea din Rhode Island au descoperit anul trecut că siropul de arţar conţine 20 de substanţe unice care ameliorează sănătatea, dintre care 13 nu fuseseră până acum identificate în compoziţia siropului de arţar. Mai mult, conform unui comunicat din partea United Press International, cinci dintre ele nu mai fuseseră identificate nici altundeva în natură. „Continui să susţin că natura este cel mai bun farmacist şi că siropul de arţar devine un campion printre alimente când e vorba despre numărul şi varietatea substanţelor benefice pe care le conţine”, a declarat Seeram. „E important să amintesc că, în cadrul cercetării noastre de laborator, am aflat că unele dintre aceste substanţe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare care, aşa cum s-a demonstrat, combat cancerul, diabetul şi bolile bacteriene.”

Siropul, mai puternic decât seva

Siropul de arţar poate fi mai eficient împotriva cancerului cerebral, de prostată şi cel pulmonar decât broccoli, fructele de pădure, morcovii şi roşiile. Cercetarea în laborator arată că, datorită formei sale concentrate, siropul de arţar este mai puternic decât seva de arţar. Furnizând şi mai multe beneficii pentru sănătate, siropul de arţar este o substanţă nutritivă bogată în tiamină, mangan şi zinc. Tiamina adecvată (B1) este esenţială pentru o funcţionare corespunzătoare a inimii, prevenirea cataractelor şi a bolii Alzheimer. De asemenea, reduce şi efectele îmbătrânirii şi încurajează digestia corespunzătoare.

Bun pentru sănătatea sistemului reproducător

Manganul este asociat cu producţia de energie, cu o funcţionare corespunzătoare a tiroidei, echilibrarea nivelurilor de zahăr din sânge şi absorbţia de calciu. De asemenea, manganul este şi un antioxidant puternic, protejând împotriva radicalilor liberi din organism. 30 ml sirop de arţar furnizează 46% din valoarea zilnică a acestui mineral esenţial.

Zincul ajută la protejarea inimii, controlează diabetul, vindecă rănile şi contribuie la ameliorarea simptomelor sindromului oboselii cronice. Atât manganul, cât şi zincul sunt doi catalizatori puternici ai răspunsului imunitar. În plus, bărbaţii sănătoşi folosesc siropul de arţar pentru sănătatea sistemului reproducător, acesta furnizând beneficii specifice pentru bărbaţi.

Deşi siropul de arţar pare să fie considerat o ameninţare „zaharoasă“ pentru diabet, noile cercetări par să indice contrariul

Este de diferite categorii

Siropul de arțar este împărțit pe grade, în funcție de culoare și de intensitatea aromei:

  • siropul de gradul AA are culoarea cea mai deschisă și este mai slab aromat;
  • categoria B este mai închisă și mai aromată;
  • siropul de gradul D este cel mai închis la culoare și cu o aromă puternică de arțar, fiind singurul care păstrează în totalitate proprietățile curative ale arțarului canadian. Categoria D este singurul 100% original (de aici și diferența de preț față de alte siropuri de pe piața românească).

Add comment


Security code
Refresh