Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

589 9 1de Carmen Ciripoiu

Chiar dacă este o plantă cu efecte remarcabile în cazul multor afecţiuni grave, muşchiul de piatră este un leac mai puţin cunoscut în mediul urban. În ultimii ani însă, acesta şi-a recăpătat renumele de leac miraculos pentru afecţiuni grave, frecvente în secolul vitezei: diferite forme de cancer, boli de plămâni, de ficat şi de splină.

Are acţiune antispastică şi antibiotică

Cunoscut şi sub numele de muşchi creţ sau lichen de piatră, muşchiul de piatră conţine o grupă de zaharuri (lichenina şi izolichena), un principiu amar, dar şi substanţe mucilaginoase şi acid usnic, care-i dau acţiunea antispastică şi antibiotică. Potrivit specialiştilor, planta are o putere incredibilă să tempereze efectele nocive ale razelor şi este utilă pentru bolnavii care fac chimioterapie, ajutându-i să suporte mai uşor reacţiile tratamentului. Dar tot lichenul de piatră este cel folosit şi în tratamentul bronşitei însoţite de tuse, laringitei, traheitei şi inflamaţiei tubului digestiv. Mai mult, planta este eficientă în toate formele de cancer, în afecţiuni ale ficatului, splinei şi intestinului gros, în cazuri de anorexie şi de vomă. Totodată, lichenul de piatră este un remediu dovedit împotriva vărsăturilor rebele în cazul femeilor însărcinate. Totodată, tratamentul cu această plantă stimulează secreţia bilei şi a pancreasului, contribuind la creşterea poftei de mâncare. În acest sens se recomandă infuzia din muşchi de piatră, care se prepară dintr-o lingură cu plantă uscată, la o cană cu apă clocotită. Planta se opăreşte cu apă clocotită şi se lasă la infuzat timp de zece minute. După ce se răceşte, ceaiul se strecoară şi se îndulceşte cu puţină miere. În cazul vomei, preparatul se consumă rece.

Stimulează contracţia vezicii biliare

În cazul insuficienţei pancreatice se face o infuzie dintr-o linguriţă cu muşchi de piatră şi 250 ml apă clocotită. Se fierbe cinci minute, se adaugă puţin bicarbonat de sodiu şi se consumă trei ceaiuri pe zi, de preferinţă reci. Pentru cei care vor tratamentul cu pulbere, specialiştii recomandă câte o linguriţă cu plantă măcinată foarte fin, de patru ori pe zi. Pulberea se ţine sub limbă zece minute, apoi se înghite cu ceai de tei sau de sunătoare. Pentru a atenua gustul amar, infuzia se consumă şi amestecată cu lapte (o parte lapte şi trei părţi de infuzie). La fel de bună în tratarea bolilor enumerate anterior este şi tinctura de muşchi de piatră. Modul de preparare este următorul: 20 g plantă uscată se lasă la macerat opt ore în 100 ml alcool. Ulterior, licoarea se strecoară şi se administrează zece picături, de trei ori pe zi, puse pe o bucăţică de pâine.

Tuberculoza trece cu fiertură

Printre leacurile ciobăneşti pentru bolile de plămâni, cele cu muşchi de piatră sunt pe primul loc. Se pune o jumătate de lingură cu muşchi de piatră la o cană cu apă şi se lasă doar să se opărească. Tratamentul este foarte bun şi pentru persoanele care suferă de tuberculoză, dar şi pentru cei cu plămâni slăbiţi de la consumul de tutun. Foarte bună pentru răceala la plămâni este şi plămădeala în rachiu sau fiertura cu muşchi de piatră.

În timpul curei nu se asociază în tratament alte plante care conțin tanin. Nu se folosesc preparate concentrate, deoarece pot determina paralizie centrală

Atenţie! Nu se administrează niciodată în ulcer gastro- duodenal

Add comment


Security code
Refresh