Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

605 8 2de Carmen Ciripoiu

Antiinflamator, diuretic, cicatrizant, antiseptic urinar, antitumoral de excepție. Acestea ar fi câteva dintre calitățile excepționale ale ghimpelui, extrem de eficient în afecțiunile prostatei, în special în adenomul de prostată.

Reglator deosebit al activității tiroidiene

În zilele noastre nu mai avem un... ghimpe împotriva cuiva, ci folosim planta din ce în ce mai mult pentru a trata boli în fața cărora, de multe ori, medicina alopată ridică neputincioasă din umeri. Una dintre maladiile în care planta este grabnic ajutătoare este microlitiaza biliară. Se prepară un litru de infuzie de ghimpe (o lingură cu plantă se menține timp de un sfert de oră în 250 ml apă clocotită, apoi se strecoară), la care se adaugă două lingurițe cu iarbă de anghinare. Întreaga cantitate se consumă pe stomacul gol pe parcursul unei zile. Tratamentul durează două săptămâni. Ghimpele este o adevărată minune și pentru persoanele care suferă de hipertiroidie, noduli și cancer la tiroidă. În acest caz se administrează trei lingurițe cu pulbere de ghimpe pe zi, în cure de trei săptămâni, cu șapte-zece zile de pauză. Pulberea se obține prin măcinarea foarte fină a plantei.

Mărunțește calculi de dimensiuni mari

Un leac eficient în litiaza renală constă în combinarea tincturii de ghimpe cu cea de pufuliță. Tratamentul se recomandă și în microlitiaze, dar și în cazul calculilor de dimensiuni mari care sunt mărunțiți și eliminați, cistită, nefrită sau pielonefrită. Se consumă două lingurițe cu amestec de tincturi diluate într-un pahar cu apă, de două ori pe zi, timp de șase săptămâni. Tinctura de ghimpe se obține astfel: se pun 20 g plantă în 100 ml alcool alimentar de 70 de grade și se lasă la macerat 15 zile la temperatura camerei, agitându-se zilnic. Se filtrează și se păstrează în sticluțe închise la culoare. Termenul de valabilitate este de doi ani. Pentru a vindeca adenomul de prostată se administrează o linguriță cu tinctură diluată în jumătate de pahar cu apă, de patru ori pe zi. Rezultatele apar după primele zece zile. Tratamentul durează trei luni, timp în care se administrează preparatul neîntrerupt. Ulterior, se fac lunar zece zile de cură, pentru a menține rezultatele. În cancerul de prostată, specialiștii recomandă infuzia combinată din ghimpe și pufuliță, în proporții egale, un litru pe zi.

Ghimpele pădureț are efecte terapeutice miraculoase asupra afecțiunilor venoase, tratând circulația deficitară, hemoroizii și varicele, ateroscleroza, tulburările respiratorii, crampele musculare, menstruația dureroasă, guta și vertijul

Sfaturi utile

În asociere cu menta, ghimpele reduce și înlătură febra. În timpul tratamentului cu ghimpe pentru vindecarea prostatei este interzis consumul de murături, condimente, alimente fermentate și băuturi alcoolice, deoarece pot apărea probleme digestive grave. Cura cu ghimpe este contraindicată hipertensivilor și persoanelor afectate de hiperplazie de prostată (benignă).

Add comment


Security code
Refresh