Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

616 6 1de Cătălina Tăgârță

Pe lângă faptul că e o plantă aromatică, ce dă savoare ciorbelor, leușteanul este şi un medicament redutabil. În ultimul deceniu, studiile ştiinţifice au arătat că în frunzele verzi ale acestei plante se ascund adevărate comori pentru sănătate, capabile să vindece boli diverse. Iată câteva dintre cele mai importante utilizări terapeutice ale frunzelor proaspete de leuştean.

Util în bolile renale

Un studiu realizat în Germania arată faptul că sucul proaspăt de leuştean (o legătură de verdeață pusă la blender împreună cu doi-trei morcovi), consumat zilnic pentru cel puțin una-două săptămâni, ajută la dizolvarea pietrelor la rinichi şi previne formarea lor. Atunci când nu există leuştean proaspăt la îndemână, efecte la fel de bune se obţin prin administrarea zilnică a una-două căni cu infuzie combinată, preparată din două linguriţe cu plantă uscată (frunze şi seminţe) la 250 ml apă. Pentru prevenirea cistitei se recomandă consumul cât mai des de leuştean proaspăt, adăugat la diferite mâncăruri, sau sub formă de suc (trei căni pe zi).

Ajută la eliminarea masivă a ureei

În cazul retenţiei de urină se recomandă consumul a minimum 20 g leuştean proaspăt, tăiat mărunt, adăugat la ciorbe şi supe calde sau în salate. Planta are efect diuretic și antispastic, fiind indicată pentru retenţiile de urină care apar postoperator, după cistitele acute, după administrarea medicamentelor ce inhibă diureza sau în unele afecţiuni tumorale. Suplimentar, se consumă sucul de leuştean proaspăt, câte o lingură luată din oră în oră, pe parcursul zilei. Principiile active stimulează formarea urinei şi eliminarea ei, ajutând şi la eliminarea masivă a ureei şi a altor produşi reziduali din organism.

Alungă inapetenţa

Frunzele de leuştean sunt un excelent tonic stomacal, care creşte secreţia de sucuri digestive, alungă inapetenţa şi pune în mişcare tubul digestiv. Se recomandă contra dispepsiei, gastritei hipoacide şi hiperacide, dischineziei biliare (fiere leneşă). Tratamentul este simplu: se mestecă una-două frunze proaspete de leuştean înainte şi după masă. Efectele sunt puternice şi imediate. De asemenea, frunzele proaspete de leuştean, consumate ca atare, au efecte antiinflamatoare asupra tubului digestiv, fiind un adjuvant util în cazul colecistitei şi al pancreatitei. Și pentru senzaţia de greaţă persistentă se recomandă consumul a una-două frunze proaspete de leuştean cu un sfert de oră înainte de masă. Însă, și în acest caz, pentru a obține efectul scontat, e necesar să se mestece îndelung frunzele verzi.

Eficient şi în anorexie psihică

Uleiurile volatile şi substanţele amare pe care le conţin frunzele sunt un excelent stimulent digestiv şi măresc în mod armonios pofta de mâncare. În plus, datorită compușilor săi, leuşteanul are şi efecte tonice nervoase şi psihice, fiind eficient şi în cazul anorexiei psihice. Un element interesant e că, atunci când frunzele sunt consumate în cantităţi mai mari (cinci-zece frunze o dată), efectul este opus, diminuând pofta de mâncare şi constituind un tratament util contra apetitului alimentar excesiv.

Scoate metalele grele din organism

În curele de detoxifiere, sucul de leuştean face adevărate minuni. Are efecte spectaculoase asupra gutei, întrucât mobilizează prompt excesul de acid uric din articulaţii şi alte ţesuturi, stimulând apoi eliminarea acestuia pe cale renală. Sucul de leuştean inactivează radicalii liberi, împiedică acţiunea nefastă a unor substanţe nocive, cum ar fi cele din pesticide, detergenţi, unele produse cosmetice. Totodată, clorofila din suc ajută la eliminarea unor metale grele din organism, cum ar fi mercurul, plumbul, cadmiul. În aceste condiții, bolile alergice se ameliorează sau dispar, pielea îşi recapătă pigmentaţia normală (sucul se poate folosi şi extern), ficatul îngrăşat îşi recapătă morfologia normală. Acest tratament de detoxifiere este indicat în mod special fumătorilor, consumatorilor de carne, de produse fast-food sau conservate.

Leac de creștere a fertilității și potenței la femei și bărbați: 100 g frunze de leuştean se toacă mărunt şi se pun la macerat, împreună cu 50 g seminţe de ţelină, în 750 ml vin alb, într-o sticlă care se închide perfect. Se păstrează la temperatura camerei două săptămâni, după care se filtrează, iar lichidul se pune la rece în recipiente bine închise. Se bea câte un păhărel înainte de masă

Previne infecţia şi grăbeşte refacerea ţesuturilor distruse

Pentru tratarea arsurilor de gradul I şi/sau II se striveşte o mână cu frunze proaspete de leuştean pe o planşetă de lemn, apoi se aplică pe locul afectat, unde se ţin vreme de minimum o oră. Această aplicaţie are efecte calmante locale, antiinflamatoare, previne infecţia şi grăbeşte refacerea ţesuturilor distruse. Contra tulburărilor de pigmentare (pete) ale pielii se freacă cinci minute zona afectată cu frunze proaspăt zdrobite de leuştean. Se repetă procedura de două ori pe zi, timp de o săptămână. Efectele sunt excepţionale şi în cazul petelor care apar în contact cu diverse substanţe chimice. În cazul petelor care iau naştere pe fondul unor tulburări interne, tratamentul extern este dublat prin cura internă de detoxifiere cu suc de leuştean, ce are o durată de minimum două săptămâni.

Add comment


Security code
Refresh