Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

627 9 1de Carmen Ciripoiu şi Cristian Blănuţă

De mai bine de 500 de ani, de când a fost adus de peste Ocean, porumbul a făcut obiectul a numeroase cercetări științifice, care au arătat că acesta este un medicament universal. Consumat fie sub formă de boabe fierte sau coapte, pop-corn, făină, ulei sau mătase de porumb, planta se transformă în incredibile leacuri naturale.

Făina calmează varicela

Când insectele își fac de cap, cel mai bun remediu pentru înțepăturile acestora rămâne făina de porumb. În acest sens, se aplică pe locul afectat, timp de câteva minute, puțin mălai amestecat cu apă. Efectul este garantat. În cazul varicelei, timp de 15 minute se fac băi cu făină de porumb (se pune un pumn cu făină de porumb în apa caldă din cadă). Tot făina de porumb îi vine de hac diareii. Se pun două lingurițe cu mălai într-un pahar cu apă fiartă și răcită și se consumă ca atare. Făina de porumb este, totodată, utilizată și în cosmetică, putând înlocui cu succes săpunul. Se spală fața cu apă caldă, apoi se aplică pe ten mălai amestecat cu apă. Se masează bine cu vârfurile degetelor, apoi se clătește cu apă rece pentru a închide porii.

Uleiul, antioxidant de excepție

În ceea ce privește cenușa de coceni de porumb, specialiștii o recomandă contra gastritei hipoacide, indigestiilor, fermentațiilor gastrointestinale, diareii și a infecțiilor colonului. Modul de preparare este următorul: 20 de coceni, bine uscați, se ard complet pe o tablă curată, iar cenușa obținută se pune într-un litru de țuică tare sau în alcool alimentar. Se lasă la macerat 16 zile, agitând cât mai des, apoi se ţine la decantat 48 de ore și se filtrează. Din preparatul obținut se consumă câte o lingură de trei ori pe zi, pe stomacul gol. La rândul său, uleiul obținut din germeni de porumb este recunoscut ca un antioxidant de excepție, grație procentului însemnat de vitamina E. Acesta este recomandat de specialiști în alimentația bolnavilor de diabet sau a celor cu probleme biliare, iar împreună cu sunătoarea și cu mierea tratează ulcerul gastric și duodenal. Pentru a opri căderea excesivă a părului se masează scalpul cu ulei de porumb.

Tratamentele cu porumb sunt contraindicate în infecții renale acute și în litiazele cu săruri de calciu

Pulbere vs ascită

Din cele mai vechi timpuri, medicina populară a folosit un singur medicament pentru a combate neplăcutele simptome ale răcelii: mămăliga. Se pune pe piept un tifon peste care se întinde un strat gros de mămăligă, cât de fierbinte se poate suporta, apoi se acoperă cu un prosop și se păstrează o jumătate de oră. Tratamentul este foarte bun și în caz de bronșită acută, gripă, pneumonie sau tuse cronicizată. Aplicată în zona rinichilor, cataplasma cu mămăligă tratează colicile renale și nefritele, iar pusă în zona inferioară a abdomenului este un remediu foarte bun pentru anexite și cistite. Împotriva ascitei se iau zilnic patru lingurițe cu pulbere de mătase de porumb. Planta se ține timp de cinci minute sub limbă, apoi se înghite cu puțină apă. Tratamentul are efect diuretic puternic și ajută la eliminarea surplusului de apă.

Add comment


Security code
Refresh