Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

627 6 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului, anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. Ca una dintre materiile prime importante pentru industria farmaceutică, anghinarea este inclusă în structura multor medicamente.

Rezultate în caz de enterită

627 6 2Plantă complexă, cu multe întrebuințări, anghinarea se utilizează și la gătit (receptaculii florali ai plantei sunt considerați legume), ca și pentru terapii. Dacă, pe de o parte, din perspectivă nutrițională, se remarcă prin faptul că este ușor digerabilă și are reale proprietăţi dietetice (elimină surplusul de colesterol), pe de altă parte, este renumită pentru că reduce glicemia, reglează activitatea rinichilor și are acţiune antimicrobiană. Ca urmare, dă rezultate bune în tratamente privind nefritele, enteritele, hemoroizii, anghina pectorală, ateroscleroza, hepatitele cronice, cirozele hepatice, infecţiile intestinale și surmenajul. Pre- paratul principal care se obţine din anghinare este infuzia. În afecţiunile hepatobiliare se prepară o infuzie din două linguriţe cu plantă uscată şi mărunţită la 300 ml apă. Se bea în trei reprize, cu 30 de minute înaintea meselor principale. Până la ora mesei, se recomandă să stați culcat pe partea dreaptă. După zece zile, preparatul se poate face mai concentrat (patru linguriţe la 300 ml apă), iar după alte zece zile, cu prudenţă, se poate prepara infuzia din cinci linguriţe cu plantă uscată la aceeași cantitate de apă. Tratamentul se poate relua, dacă mai este necesar, după o pauză de o lună.

De folos împotriva hiperlipidemiilor

Un studiu derulat în SUA a relevat faptul că anghinarea conține mai mulți antioxidanți decât majoritatea legumelor, clasându-se pe locul șapte într-o listă de 1.000 de alimente diferite care protejează celulele organismului. Printre antioxidanții redutabili care se regăsesc în anghinare se numără quercitina, antocianina, cinarina, luteolina sau silimarina. Ca o consecință directă a acestei proprietăți, anghinarea s-a dovedit capabilă să reducă proliferarea celulelor canceroase în mai multe forme ale bolii. De asemenea, planta a fost folosită în timpuri străvechi pentru ameliorarea simptomelor provocate de diverse afecțiuni digestive. În prezent, medicii nutriționiști recomandă anghinarea pentru tratarea sindromului de colon iritabil. Pentru stimularea poftei de mâncare, de exemplu, se recomandă o infuzie din o linguriţă cu plantă uscată la o cană cu apă. Se bea câte o jumătate de cană înainte de masă. Şi în cazul afecţiunilor renale sau al hiperlipidemiilor, infuzia se prepară la fel, administrându-se două-trei căni pe zi. În mod curent, frunzele de anghinare se asociază cu diferite plante medicinale (mentă, pelin, brusture etc.). Tot pentru uz intern, maceratul la rece din anghinare se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml apă. Se menţine timp de șase-opt ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează două-trei căni pe zi, cu 30 de minute înainte de mese.

Face să dispară rapid mahmureala

Pulpa de anghinare conține un antioxidant din familia polifenolilor, numit cinarină, ce stimulează puternic procesul de funcționare a bilei. Împreună cu un altul, silimarina, anghinarea este benefică și pentru activitatea ficatului. Studiile au demonstrat că această plantă ajută la regenerarea țesutului hepatic, confirmându-se astfel rezultatele utilizării acesteia de multă vreme în medicina alternativă, ca remediu pentru tulburările hepatice. Unul dintre efectele cel mai vizibile ale acestei calități este faptul că anghinarea poate trata cu rapiditate mahmureala. De asemenea, potasiul din această plantă reduce cantitatea excedentară de sodiu din corp, protejând în acest fel sistemul cardiovascular. Nu în ultimul rând, mai multe studii de specialitate au arătat că acidul folic din anghinare (68 de unități la 100 de grame, mai exact 17% din doza zilnică recomandată), la începutul sarcinii, ajută la prevenirea apariției defectelor de tub neural la nou-născuți. Pulberea din anghinare se obține astfel: planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se administrează o linguriţă rasă, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 minute, după care se înghite cu apă.

Anghinarea nu se administrează în stadiul acut al bolilor hepatobiliare şi renale. De asemenea, este contraindicată în alăptare

Cură de detoxificare

Tratamentul cu apă de anghinare este recunoscut pentru un dublu efect: este în același timp şi detoxificare, și dietă. Cum se prepară? Desprindeți anghinarea de tulpină și curățați-i primul strat de frunze, apoi tăiați-i puțin din vârfuri. Despicați leguma pe lungime și curățați-i miezul, care se prezintă sub formă de puf. Imediat se pune la fiert într-un litru și jumătate de apă clocotită, lăsându-se aproximativ 20 de minute, până devine moale. Apa în care a fiert se va bea pe tot parcursul zilei, împreună cu puțină zeamă de lămâie. Cura constă în consumarea acestei ape de anghinare de trei ori pe zi, zece zile pe lună, timp de trei luni. Pe parcursul curei este recomandată evitarea alimentelor procesate, grăsimilor, zahărului, consumându-se în schimb multe fructe și legume.

Add comment


Security code
Refresh