Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Farmacia Verde - Andivele păstrează calciul în oase

Deşi în mod normal apare mai ales în perioada de iarnă, în pieţele şi în supermarketurile din România, andiva poate fi găsită în cea mai mare parte a anului. Şi bine face, întrucât este una dintre cele mai bune legume.

Stimulează pofta de mâncare
     De la această legumă, Cichorium endivia, după denumirea ştiinţifică, se consumă mugurii şi frunzele înălbite, ce au forma unor ştiuleţi de porumb. Andiva este de fapt obţinută prin creşterea „forţată” a rădăcinii de cicoare de Bruxelles. Andivele ce au un gust plăcut, uşor amărui, conţin vitaminele A, B1, B2, săruri minerale (calciu, potasiu, sodiu, fosfor, mangan, magneziu). Deşi sunt folosite mai mult în alimentaţie, ele pot fi utilizate şi pentru proprietăţile lor terapeutice, fiind excelente stimulatoare ale poftei de mâncare sau ale secreţiilor gastrice. Consumul de andive are bune efecte în atonii biliare, reglând tonusul musculaturii vezicii biliare. 

Farmacia Verde - Pepenele galben reduce riscul atacului de cord

   Cu miezul lui dulce si zemos, pepenele galben este unul dintre cele mai parfumate fructe de sezon şi un răcoritor excelent. Are şi acţiune terapeutică, în multe privinţe mai puternică decât cea a pepenelui verde. De mii de ani, pepenele galben e considerat unul dintre cele mai sănătoase fructe. Face parte din ingredientele ce compun deserturile speciale, dar şi din meniurile curelor cel mai eficiente. E un elixir al frumuseţii, stând la baza multor preparate cosmetice. 

Creşte rezistenţa imunitară
     Cu un conţinut de 90% apă, albumine, fibre alimentare, potasiu, fier, vitaminele A, B, C, magneziu, fosfor, calciu din belşug şi potasiu, pepenele galben abia aşteaptă să ajungă pe mesele noastre, pentru a ne dărui remedii naturiste dintre cele mai eficiente. El este unul dintre cele mai bune antioxidante, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi reduce riscul atacului cardiac, are acţiune reglatoare asupra apetitului, precum şi efecte vitalizante puternice. 

Farmacia Verde - Rostopasca, leacul bolilor de ficat

    Rostopasca deţine o putere fenomenală de a vindeca, celebru fiind cazul pictorului neamţ Albrecht Durer, care a imortalizat-o într-o pictură, după ce, cu ajutorul ei, s-a vindecat de ficat. Chiar şi în ziua de azi, rostopasca este recomandată ca remediu în peste 150 de afecţiuni, de la dermatoze banale la temutul cancer sau la infecţiile virale. Rostopasca (mai exact tulpina, frunzele şi chiar florile) se culege în zilele însorite de vară, după care se pune la uscat în strat subţire într-un loc umbros şi lipsit de umiditate. Astfel, dintr-o jumătate de kilogram de plantă proaspătă rezultă aproximativ 100 g plantă uscată. În stare proaspătă, tulpinile de rostopască lasă un suc portocaliu, care are proprietăţi medicinale foarte importante, pe care planta uscată nu le mai păstrează. 

Farmacia verde - Piersica, aliata depresivilor

Piersica este fructul cel mai indicat persoanelor care se află în convalescenţă sau care au stări de oboseală ori celor depresive. 

Alungă nevrozele
     Zemoasa şi parfumata piersică reface energia organismului prin conţinutul ei ridicat în zahăr şi în hidraţi de carbon. Fosforul pe care îl conţine protejează celula nervoasă, ceea ce explică de ce este prescrisă în cazul nevrozelor. Vitaminele A, B1, B2, E sunt excelente pentru echilibrul sistemului nervos, pentru a sintetiza hemoglobina, dar şi pentru a menţine magneziul în organism şi pentru a întări imunitatea organismului. Funcţia digestivă va fi reglată dacă se vor consuma câteva piersici pe nemâncate, în fiecare dimineaţă, în loc de micul dejun. În plus, astfel va fi menţinută funcţia hepatică, favorizând şi asimilaţia. 

Infuzie cu uşor efect purgativ
     Fiind un bun diuretic, consumul de piersici se recomandă celor care suferă de litiază urinară. Pentru a profita de calităţile piersicii, trebuie să fie consumată cu coajă. Dar nu doar deliciosul fruct are proprietăţi terapeutice, ci şi frunzele şi florile pomului, având o acţiune calmantă, antispastică şi uşor purgativă: se lasă la infuzat zece minute 30 g frunze sau flori într-o jumătate de litru de apă. Se bea câte o ceaşcă după fiecare masă. În uz extern, piersica hrăneşte pielea şi o catifelează. Puteţi aplica o mască pentru ten normal sau uscat. Se aplică pe faţă pulpa unei piersici, la care s-a adăugat o linguriţă cu ulei de migdale, se clăteşte după ce s-a lăsat să acţioneze 20 de minute. 

Anda Postolache

Farmacia verde - Pătrunjelul, salvator în lupta cu peste o sută de boli

Studiile de specialitate au scos la iveală faptul că pătrunjelul conţine un întreg depozit de substanţe nutritive, menite a ne ajuta să luptăm cu nu mai puţin de o sută de maladii. 

Stopează dezvoltarea tumorilor
     Unul dintre cele mai apreciate zarzavaturi, pătrunjelul nu are numai rolul de a da savoare mâncării, ci are şi efecte extraordinare asupra sănătăţii noastre. El conţine flavonoide, minerale, provitamina A, complexul vitaminic B, mai multă vitamina C decât o lămâie, iar o singură legătură parfumată din această plantă ne furnizează mai multe proteine decât două ouă. Pătrunjelul mai conţine apiol, alte vitamine (B, E), calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu, sulf, iod, precum şi un aminoacid numit histidină, ce stopează dezvoltarea tumorilor. De asemenea, pătrunjelul ajută la buna funcţionare a ficatului, splinei, sistemelor endocrin şi digestiv, fiind un puternic fortifiant al imunităţii.
      Puţină lume cunoaşte faptul că pătrunjelul este un remediu extraordinar pentru îmbunătăţirea digestiei şi pentru eliminarea toxinelor. Enzimele conţinute de rădăcina pătrunjelului sunt de un real ajutor persoanelor care au probleme cu splina, dar şi obezilor, celor care suferă de diaree, anorexie sau oboseală. Nu în ultimul rând, banalul pătrunjel este extrem de eficient în refacerea ficatului, întărirea unghiilor fragile sau în fortifierea anemicilor. Totodată, el îmbunătăţeşte nivelul estrogenilor la femei şi are rol benefic în buna funcţionare a uterului. 

Farmacia verde 3 ponturi pe săptămână

- Abcesele dentare sunt vindecate printr-un decoct dintr-o linguriţă cu rădăcini de ghimbir tăiate la o cană cu apă fiartă. Se ţin acoperite zece minute şi se strecoară. Se fac mai multe gargare călduţe pe zi;

- Tratarea aterosclerozei se face printr-o tinctură din trifoiul de câmp. Se prepară din 40 g de plantă şi 50 ml de alcool de 40 de grade. Se lasă zece zile, iar apoi se iau câte 30 ml după masă sau înainte de culcare. Durata tratamentului: trei, patru săptămâni;

- Un bun mijloc de a preveni durerea provocată de arsuri sau de opăriri este să vă preparaţi în casă o cremă obţinută dintr-un morcov ras amestecat cu o linguriţă cu miere sau un fir de praz mărunţit bine şi fiert în lapte.

Farmacia verde - Minunile terapeutice ale roşiilor

Vara este în toi şi din grădini ori de pe tarabele pieţelor ne îmbie cea mai folosită legumă în meniurile noastre fie iarnă, fie vară. Este vorba despre roşie, pe numele ei ştiinţific lypopersicum esculentum.

Originare din Peru

     Originare din Peru, roşiile au fost introduse în Europa de spanioli, în secolul al XVI-lea. Există mai multe varietăţi de roşii, dar principalii constituenţi sunt aceiaşi. Roşiile conţin: 90% apă; glucide 4%; protide 1%; lipide 0,3%; acizi organici (malic, pectic, citric); calciu, fosfor, magneziu, potasiu, sulf şi numeroase oligoelemente: zinc, cupru, fier, bor, iod, precum şi vitaminele: A, B1, B2, B6, C, PP, E, K.  S-a constatat ştiinţific că 100 g de roşii proaspete furnizează 13% vitamina A, 5% acid folic, 8% vitamina B1 şi 33% vitamina C din necesarul zilnic al unui adult. Valoarea energetică mică recomandă roşiile în curele de slăbire, asigurând organismului vitamine, minerale şi enzime (atunci când sunt consumate în stare proaspătă), fără a aduce un mare aport caloric. 100 g de roşii au 18 kcal, din care se resorb 89%.

Farmacia Verde - Mierea dezalcoolizează organismul

    Din nefericire, multe femei se plâng de faptul că soţii sau, mai nou, copiii lor au probleme cu băutura. Aceasta afectează în unele situaţii şi femeile. Nu vom vorbi aici despre cazurile în care se depăşeşte un anumit nivel de consum ocazional. Vom dezbate şi încerca să rezolvăm o situaţie mult mai gravă. Alcoolismul.

Ficatul, primul „atacat”
     Problemă deosebit de complexă, medicală, dar şi socială, alcoolismul aduce după el o întreagă gamă de alte consecinţe: scăderea atenţiei, somnolenţa, diminuarea randamentului fizic şi intelectual, alterarea fizicului şi a sănătăţii.
     Organismul „bine alcoolizat” poate fi afectat cu mai mare uşurinţă de boli de inimă, nervoase, digestive etc. Printre consecinţele consumului excesiv de alcool se numără: alterarea mucoasei stomacale şi a intestinelor, distrugerea ficatului, mărirea volumului inimii, tulburarea circulaţiei şi a respiraţiei şi multe altele. Deşi cea mai bună metodă de a scăpa un om de această nesuferită meteahnă este vizita la medic sau puteţi apela la câteva tratamente naturiste, care au dat rezultate bune în foarte multe cazuri. De precizat că cel mai important lucru în acest caz este voinţa! 

Farmacia Verde - Scăpaţi de nervii la stomac

„Nervii” la stomac desemnează o iritaţie des întâlnită a mucoasei acestui organ, din cauza surmenării, stărilor depresive, stresului psihosocial şi a diferitelor conflicte. Aceşti „nervi” produc dureri sub formă de crampe, arsuri în partea superioară a abdomenului, dar şi gust acru în gură, senzaţie de apăsare, flatulenţă (balonări), greaţă, gură uscată, lipsa poftei de mâncare.

Aplicaţi cataplasme calde pe regiunea dureroasă
     Tulburările dispar repede, însă dacă frecvenţa lor este mai mare, trebuie să aveţi grijă că ele pot cauza iritarea permanentă a mucoasei stomacale, ce poate duce la gastrită sau ulcer. Printre măsurile ce pot fi luate pentru evitarea permanentizării nervilor stomacali se numără:
- limitarea consumului de cafea, tutun, alcool;
- regimul alimentar uşor; 
- consumul frecvent de lapte şi cremă de ovăz pentru a neutraliza acidul; 
- administrarea de ceaiuri de hamei, roiniţă, portocală amară, rostopască, infuzii de coada-şoricelului, muşeţel şi fenicul.  
     Reţeta după care trebuie preparate aceste ceaiuri este o linguriţă cu plantă la o cană cu apă opărită; - inhalaţii cu ulei de mentă şi de rozmarin; - aplicarea de cataplasme calde şi umede pe regiunea stomacului.
Elena Şerban

Farmacia Verde - Miraculoasa ciupercă a lui Dumnezeu vă prelungeşte viaţa

    Numită oficial Agaricus Blazei Murill sau Kawariharatake de medicii japonezi, această ciupercă a fost introdusă în lumea medicală în anul 1967, de doctorul Heinemann, din Belgia. De atunci, încet-încet, lumea a descoperit efectele ei miraculoase.

Originară din Brazilia
     În lume există aproximativ 14.000 de tipuri de ciuperci şi printre ele se află adevărate minuni ale lumii. Una dintre acestea este Agaricus Blazei Murill. Aceasta creşte spontan în regiunea înaltă, muntoasă Piedade, din sud-estul Braziliei (unde este cunoscută sub numele de „ciuperca zeilor”), şi este cultivată în America de Sud, China şi Japonia. Condiţiile de creştere ale acestei ciuperci sunt, printre altele: temperatura înaltă, multă umiditate, aer purificat şi sol cu îngrăşăminte. Oamenii de ştiinţă au remarcat-o în 1960.

     Pe cât este de rară şi de greu de găsit, pe atât este de valoroasă pentru noi această ciupercă, deoarece conţine nişte calităţi medicale surprinzătoare. În 1960, doi cercetători de la Universitatea Pennsylvania din Statele Unite au emis ipoteza conform căreia ciuperca Agaricus are efecte benefice asupra sănătăţii locuitorilor din zona Piedade. Ei au făcut o prezentare academică, analizând conţinutul nutritiv al acesteia. În plus, au fost făcute studii adiţionale care au demonstrat efectul ciupercii asupra tensiunii arteriale, cancerului şi altor afecţiuni. În cele din urmă a intrat în centrul atenţiei atunci când preşedintele Ronald Reagan a folosit-o într-un tratament postoperator, în urma unei operaţii de cancer de piele.

Farmacia Verde - Pepeni pentru o sănătate de fier

     Odată cu debutul lunii iulie intrăm în perioada pepenilor, fructe deosebit de importante pentru sănătate, datorită efectului lor hidratant şi dezintoxicant. Pepenele verde - ca şi cel galben - este un fruct ce ne aduce nu doar bucuria gustului, ci poate fi şi un medicament dacă este consumat cum şi când trebuie. Originea acestor fructe se pare că este în zona Africii. De aceea acestea agreează căldura, crescând îndeosebi în zone cum ar fi: Iran, Turcia, Siria, China, Japonia. La noi îi găsim mai ales în partea de sud.

Recomandaţi vârstnicilor
     Marele conţinut de apă al pepenilor - peste 90% - îi recomandă ca pe un foarte bun depurativ. Efectele laxative, antilitiazice, cicatrizante, antiinflamatoare fac din pepeni un remediu excelent în cazurile de tulburări de funcţionare a rinichilor, mai puţin atunci când este vorba despre insuficienţă renală. Pepenele conţine enzime, vitamine, zaharuri, acizi organici şi o substanţă cu rol antioxidant numită licopină.

     Interesant este că exact zona ocolită de toată lumea, şi anume cea acrişoară, din apropierea cojii, este foarte bogată în licopină şi prin aceasta recomandată îndeosebi bătrânilor şi persoanelor care au de regulă o alimentaţie mai grea, mai plină de toxine. Tot datorită efectelor extraordinare de detoxifiere este bine să se consume mai ales partea acrişoară din apropierea cojii. În plan intern, cura de pepene poate fi de ajutor bolnavilor de litiază renală, de hepatită cronică, celor care suferă de infecţii şi inflamaţii renale, gută, dar şi persoanelor obeze. Pepenele poate însoţi cu succes orice cură de slăbire, ajutând organismul să elimine substanţele nocive acumulate în timp.

Cură ce reglează activitatea hormonală
     Prin proprietăţile detoxifiante, pepenele poate fi folosit cu succes în tratarea acneei. O cură de pepene va avea ca efect şi reglarea hormonală, dar important este ca în timpul curei persoana care suferă de acnee să nu consume carne, condimente, alcool şi cafea. Concomitent cu plăcuta cură de pepeni ce vizează acneea pot fi folosite şi alte proceduri, cum ar fi aburul la faţă, care se face deasupra unei oale cu apă fierbinte, cu prosopul acoperind capul, sau sauna, care şi ea elimină toxinele din organism.

Combate constipaţia  
     Pentru a obţine efecte maxime în direcţia combaterii constipaţiei, se recomandă următorul procedeu: dimineaţa, pe stomacul gol, se consumă o cantitate apreciabilă de pepene, practic până la apariţia senzaţiei de saturaţie, apoi nu se mai mănâncă nimic timp de patru, cinci ore. Astfel lăsăm pepenele „să lucreze”. Următoarea masă va debuta cu o lingură cu tărâţe înmuiate în apă, în amestec cu miere de albine. Se ia acest amestec şi se lasă să treacă 20 de minute până la masă.

Fructele nu se mănâncă la desert!
     Pepenele nu trebuie privit ca pe un desert. Cei mai în vârstă dintre noi ţin minte că acum 20-30 de ani exista obiceiul ca fructele să se consume la desert. Cercetările au arătat că prin acest procedeu nu numai că nu avem de câştigat, dar digestia este îngreunată, se produc gaze în urma fermentării fructelor combinate cu celelalte alimente care se digeră mult mai greu.  
Anda Postolache

     Sucul proaspăt dizolvă calculii renali Cura de pepene poate fi făcută 10-20 de zile, timp în care una dintre mese (de preferinţă cea de dimineaţă) va conţine numai pepene. Mai este o variantă: pe lângă această cură, trebuie să se consume o zi din săptâmână numai pepene. Pentru dizolvarea calculilor la rinichi putem bea şi suc de pepene, concomitent cu perioada curei. Sucul de pepene  se bea pe stomacul gol, cu o jumătate de oră înaintea mesei. Se stoarce fructul şi apoi sucul poate fi băut împreună cu pulpa sau putem strecura zeama, obţinând un suc mai limpede, dar mai puţin bogat în substanţele ce ne interesează. În hepatita cronică, sucul de pepene are efecte foarte bune, iar la nivelul întregului organism produce o detoxifiere binefăcătoare.